Ducesa Meghan, fără cetăţenie britanică la 18 luni de la nunta cu prinţul Harry: cât timp mai are de aşteptat fosta actriţă

Ducesa Meghan, fără cetăţenie britanică la 18 luni de la nunta cu prinţul Harry: cât timp mai are de aşteptat fosta actriţă

Harry şi Meghan FOTO Guliver/Getty images

Fosta actriţă americană Meghan Markle, devenită ducesă de Sussex, încă nu a obţinut cetăţenia britanică, deşi au trecut 18 luni de la căsătoria cu prinţul Harry al Marii Britanii.

Ştiri pe aceeaşi temă

La un an şi jumătate de la căsătoria cu prinţul Harry, ducesa Meghan (38 de ani) trebuie să mai aştepte încă un an până să poată obţine cetăţenia britanică, potrivit legilor din regat. 

Fosta actriţă americană a iniţiat demersurile în acest sens chiar după ce a fost anunţată logodna ei cu prinţul Harry (35 de ani) în toamna anului 2017, însă trebuie să se supună legilor britanice, chiar dacă între timp a devenit membru al familiei regale, scrie Daily Mail.

În momentul în care a fost cerută de soţie, reprezentanţii palatului Kensington, reşedinţa oficială a prinţului Harry, au anunţat că Meghan nu va beneficia de tratament preferenţial.

O prietenă apropiată ducesei Meghan a declarat: „Poate părea ciudat, având în vedere că este căsătorită cu nepotul Reginei de 18 luni, dar Meghan înţelege că obţinerea cetăţeniei poate fi un proces lent“, potrivit sursei citate. 

Meghan Markle şi prinţul Harry s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relaţie de doi ani. Cei doi au împreună un băieţel, Archie Harrison Mountbatten-Windsor, născut pe 6 mai. 

Recent, cuplul princiar a anunţat că anul acesta, în ciuda tradiţiei regale, nu vor petrece Crăciunul cu Regina Elisabeta, la reşedinţa sa de vacanţă din Sandringham.  

Meghan şi Harry ar putea alege fie să petreacă Crăciunul în intimitatea propriei lor reşedinţe, în Windsor, fie să călătorească în SUA pentru a fi alături de Doria, mama fostei actriţe. 
 
O sursă apropiată ducilor de Sussex a declarat că Meghan şi Harry au nevoie să-şi încarce bateriile: „Ei au nevoie de timp pentru a-şi pune în ordine planurile pentru anul viitor.“
 
Decizia ducilor de Sussex de a petrece Crăciunul departe de ceilalţi membri ai familiei regale ar putea spori tensiunile dintre ei şi ducii de Cambridge, Kate şi William, atât de speculate în ultima perioadă. 
 
De altfel, „cei patru fabuloşi“ au păstrat distanţa şi la primul eveniment la care au participat împreună după apariţia controversatului documentar în care prinţul Harry a recunoscut că există tensiuni între el şi fratele său. 
 
William, Kate, Meghan şi Harry FOTO Getty Images
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: