Salvaţi Copiii lansează o campanie manifest pentru a determina autorităţile să redeschidă şcolile începând din luna ianuarie 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Salvaţi Copiii România lansează o campanie manifest, al cărei element central îl reprezintă o expoziţie de fotografie la Muzeul Naţional de Artă despre copii vulnerabili care au abandonat şcoala. Aceasta se adresează în special autorităţilor, pentru a le determina să redeschidă şcolile în luna ianuarie 2021, în siguranţă pentru copii şi personalul didactic şi nedidactic.

Dar şi să atragă atenţia asupra importanţei asigurării accesului la educaţie pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiţii de sărăcie şi izolare socială şi se află în pragul abandonului şcolar şi să trateze cu adevărat educaţia ca prioritate naţională, potrivit unui comunicat Salvaţi Copiii. 

Campania „Ajută-ne să nu-i lăsăm să devină #CopiiPierduti” a inclus 30 de copii cu poveşti de viaţă similare experienţelor celor 451.895 de copii, care au abandonat învăţământul primar şi gimnazial învăţământul liceal şi profesional, de la adoptarea Legii educaţiei naţionale în 2011 şi până în prezent.

Salvaţi Copiii avertizează că lipsa educaţiei menţine copiii captivi în sărăcie şi ciclul intergeneraţional al excluziunii sociale.

„Acesta este adevărul indezirabil pe care cei 278.000 de tineri între 18 şi 25 de ani fără studii elementare finalizate îl trăiesc astăzi, mărturie stând propriile lor vieţi. La această situaţie generală de excluziune socială prin sărăcie, s-a adăugat gestionarea defectuoasă şi non-empatică faţă de copiii vulnerabili ai sistemul educaţional în timpul pandemiei de Covid-19, ceea ce a condus inevitabil la fenomenul de excluziune educaţională, prin privarea accesului la educaţia online pentru 1.000.000 de copii care reprezintă aproape două treimi dintre copiii de vârstă şcolară ce vor constituie în curând generaţia viitorilor adulţi într-un viitor nesigur al acestei lumi”, potrivit sursei citate.

Salvaţi Copiii atrage atenţia şi că neparticiparea unui număr atât de mare de copii (40% din întreaga populaţie şcolară) constituie o criză fără precedent în educaţie, efect direct şi excluziv al deciziilor politice.

Astfel că, Salvaţi Copiii propune o serie de măsuri urgente pentru 2021:

  • Întocmirea unui plan de urgenţă pentru recuperarea pierderilor în educaţie în special în grupurile vulnerabile din comunităţile sărace care, în 2020, au fost excluse educaţional din cauza absenţei tehnologiilor moderne de comunicare online din familii ori şcoli. 
  • Elaborarea şi supunerea spre dezbatere publică a unui un plan strategic coerent şi adecvat bugetat pentru asigurarea echităţii în educaţie, cu prioritate copiilor dezavantajaţi, copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi copiilor cu dizabilităţi. 
  • Deschiderea grădiniţelor şi a şcolilor pentru a permite educaţia faţă în faţă, în condiţii de siguranţă sanitară pentru toţi participanţii la actul de educaţie, începând din ianuarie 2021.
  • Asigurarea personalului necesar extinderii progresive a programelor de tip „Şcoală după şcoală” (cu un program de la 08.00 la 16.00/17.00), generalizării treptate a programului naţional de asigurare a unei mese calde pentru toţi copiii din grădiniţe, şcoli şi licee şi asigurării medicinii şcolare şi consilierii psihologice în sistemul educaţional. 
  • Modificarea legislaţiei pentru a asigura participarea elevilor (începând din gimnaziu), a părinţilor şi cadrelor didactice în procesul decizional şi în mecanismele de monitorizare.
  • Depolitizarea învăţământului, singura cale de asigurare a numirii prin concurs a inspectorilor şcolari, a managerilor de şcoală sau a altor reprezentanţi ai structurilor de decizie, ceea ce va permite revizuirea sistemului de indicatori de performanţă, asigurarea autonomiei şcolare şi implicarea în procesele decizionale a cadrelor didactice, părinţilor şi elevilor. 
  • Dublarea alocărilor bugetare pentru educaţie, prin creşterea graduală a bugetului începând cu anul 2021 pe baza unor analize de sistem şi regândirea mecanismelor de finanţare.
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite