Evaluare Naţională, clasa a IV-a. Ce exerciţii au avut de rezolvat elevii la proba la matematică

Evaluare Naţională, clasa a IV-a. Ce exerciţii au avut de rezolvat elevii la proba la matematică

Elevii de clasa a IV-a susţin, marţi, proba la matematică

Aproximativ 200.000 de elevi de clasa a IV-a au susţinut marţi, 31 mai, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale. Ultima probă din cadrul testării naţionale pentru clasa a IV-a, la limba maternă, va avea loc în 2 iunie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elevii de clasa a IV-a au susţinut luni, 30 mai, testarea la Limba română, probă despre care învăţătorii au susţinut că nu le-a creat probleme copiilor. 
 
Testările au avut loc în sala de clasă după un interval orar unic pentru toate şcolile, acesta fiind stabilit de comisia de organizare. Subiectele au fost împărţite de un profesor care nu predă la clasa respectivă, se arată în metodologie.
 
 Elevii au avut la dispoziţie 60 de minute pentru rezolvarea lucrărilor, timp în care au fost asistaţi de un al doilea profesor care nu predă la clasa respectivă. „Cele două cadre didactive nu au voie să dea indicaţii cu privire la rezolvarea exerciţiilor”, notează documentul citat.
 
 Ulterior, lucrările elevilor vor fi corectate în şcoala pe care o urmează, chiar de către profesorii de la şcoala respectivă. În cazul în care numărul de cadre didactice dintr-o unitate de învăţământ este insuficient, vor fi relocate cadre didactice din alte şcoli.
 
 Rezultatele obţinute la aceste evaluări nu se vor înregistra în catalogul clasei şi vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
 
 
 
 

  En IV 2016 Matematica Test 1

 

 

  En IV 2016 Matematica Test 2

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: