Valoarea poliţelor RCA va exploda în următorii ani. La ce nivel fabulos va ajunge

Valoarea poliţelor RCA va exploda în următorii ani. La ce nivel fabulos va ajunge

Modificările propuse de Ministerul de Finanţe asupra Legii care reglementează încheierea poiţelor RCA, supusă vineri dezbaterii publice, vor duce în următorii ani la o explozie a valorii poliţelor de asigurare civilă auto.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principalele modificări aduse Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie vizează, printre altele, eliminarea obligaţiei ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) de reglementare a modului în care sunt calculate tarifele de primă, criteriile de risc, coeficienţii de majorare ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă.
 

Valoarea poliţelor RCA va creşte peste aşteptări

 
Modificările propuse de Ministerul Finanţelor pentru a evita o posibilă sancţiune din partea Comisiei Europene pentru încălcarea unor directive europene vor duce la creşterea valorii poliţelor de asigurare civilă auto la niveluri mult peste cele actuale.
 
„Lobby-ul asigurătorilor la Comisia Europeană a dat rezultatele aşteptate de ei. România va fi obligată până la sfârşitul anului, sub ameninţarea sancţiunilor, sp adopte acele măsuri. Preţul RCA va putea creste după bunul plac al asigurătorilor şi exact acesta era şi rolul acelui lobby. Vom asista cu siguranţă la creşterea tarifului RCA începând de anul viitor, dar nu foarte mult. Această creştere va avea loc treptat”, au declarat pentru „Adevărul” surse din piaţă apropiate discuţiilor, precizând că asigurătorii nu vor comenta deocamdată aceste creşteri ale preţurilor, de teama unor noi amenzi din partea Consiliului Concurenţei (autoritatea de concurenţă a amendat anul trecut UNSAR şi societăţile membre cu 54 de miliioane de euro.
 
„Sunt convins că vor găsi metode mai sigure de comunicare pentru a creşte preţul în toată piaţa. Preţul RCA este preconizat să crească în cursul anului următor cu aproximativ 15%. Ideea este că preţul va creşte în fiecare an începând cu 2020. Când va ajunge la nivelul mediu al UE se va stabiliza. E vorba de câţiva ani, timp în care creşterea va fi de 300%. Estimez că, în vreo 5 ani, preţul mediu al poliţelor RCA va fi de 350 de euro”, a precizat sursa citată.
 
Întrebat dacă este posibil ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să se opună în privinţa acestor modificări, sursa care a preferat să-şi păstreze anonimatul a spus că, pe de o parte, ASF se va bucura că nu va mai răspunde de preţul RCA, iar pe de alta îi vor creşte încasările, având în vedere că primeşte aproximativ 1% din valoarea fiecărei poliţe RCA încheiate.
 

Ce modificări aduce Ministerul Finanţelor

 
Alte modificări se referă la abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative şi de vânzare a poliţei de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă, precum şi la abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului.
 
Se propun şi modificări asupra modului de funcţionare a „asiguratului cu risc ridicat: Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcţionare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate şi ofertate de către BAAR şi nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislaţiei are în vedere eliminarea obligaţiei BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat.
 
Totodată, se are în vedere instituirea obligaţiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor şi procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc şi condiţiile de încheiere a asigurării, asumate de către toţi membrii BAAR, precum şi de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraţilor cu risc ridicat.
 
Ministerul Finanţelor propune şi punerea în acord a prevederilor din cuprinsul Legii nr. 132/2017 ce reglementează modul de distribuire a contractelor RCA cu prevederile Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, acestea intrând în vigoare ulterior publicării legii RCA. Astfel, se reglementează la art.6 alin.(3), asumarea răspunderii pentru emiterea tuturor contractelor RCA indiferent de canalul de distribuţie utilizat, fie direct sau prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiţi conform Legii 236/2018. 
 

Majorări sub umbrela infringementului

 
Potrivit Notei de fundamentare a actului normativ, în data de 26 iulie, Comisia Europeană a dat României un termen de 2 luni pentru adoptarea modificărilor.
 
În opinia Comisiei Europene măsurile adoptate de România îngrădesc libertatea asigurătorilor de a-şi stabili propriile prime, în special în ceea ce priveşte reflectarea cheltuielilor administrative şi de vânzare în calcularea tarifelor de primă şi prin stabilirea unui plafon pentru tarifele de primă pe care asigurătorii le pot aplica „asiguraţilor cu risc ridicat” care le sunt alocaţi de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).
 
O încălcare a prevederilor art. 21 şi art. 181 din Directiva 2009/138/CE (Solvabilitate II) o reprezintă, în opinia Comisiei Europene, şi prevederile articolului 18 alineatul (3) din Legea nr. 132/2017, acestea limitând baza de calcul şi modul de calcul al tarifelor de primă RCA utilizat de către asigurătorii RCA la cele reglementate de către A.S.F. prin legislaţia secundară
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: