Unul dintre fondatorii Facebook renunţă la cetăţenia americană pentru a scăpa de impozite

Eduardo Saverin, unul dintre fondatorii Facebook, a renunţat la cetăţenia americană cu câteva zile înainte de listarea la bursă a reţelei de socializare, fapt ce îi va permite să economisească sume importante datorate ca impozite, potrivit registrului fiscal al Statelor Unite, scrie AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numele lui Saverin, de origine braziliană, dar care trăieşte la Singapore, figurează pe lista persoanelor care au renunţat la cetăţenia americană, dată publicităţii de Fisc la 30 aprilie.

Decizia intervine cu câteva zile înainte de introducerea la bursă a Facebook, care urmează să aibă loc la 18 mai şi care ar situa valoarea firmei deţinute de Mark Zuckerberg la o cotă între 70 şi 87,5 miliarde de dolari.

În vârstă de 30 de ani, Eduardo Saverin nu ar mai deţine decât 2%-4% din grup ca urmare a disputei cu Zuckerberg, dezvăluită în pelicula "The Social Netwok"(Reţeaua de socializare). Potrivit site-ului "Who Owns Facebook?", partea sa ar reprezenta, totuşi, aproximativ 3,4 miliarde de dolari, notează Agerpres.

Cetăţenii americani sunt impozitaţi pe ansamblul veniturilor globale obţinute, chiar dacă nu trăiesc în Statele Unite. La Singapore, Saverin ar scăpa în mare parte de aceste impozite, deoarece acest stat-oraş insular nu taxează veniturile de origine străină.

Potrivit unui purtător de cuvânt al lui Saverin, citat de Bloomberg News, omul de afaceri a renunţat la cetăţenia americană deoarece intenţionează să se stabilească la Singapore, unde a investit în mai multe companii din industria de vârf.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările