Suferinţa IMM-urilor. Cum le-ar putea ajuta băncile, piaţa de capital şi statul

Datele arată o suferinţa tot mai mare a IMM-urilor în ţările europene. Criza loveşte în afaceri, ceea ce reduce capacitatea de a rambursa credite, uneori de a supravieţui. Volumul creditelor non-performante creşte mărindu-se concomitent neîncrederea băncilor faţă de acest sector.

Situaţia este mai gravă în ţările din sudul zonei euro (costul creditului este aproape dublu faţă de ţări din nord) şi în ţări nou intrate în UE. Avem un un cerc vicios periculos pentru economii, fiindcă ele depind de IMM-uri pentru crearea de locuri de muncă şi încasări la buget (când tensiuni sociale cresc); iar starea băncilor se poate înrăutăţi din cauza necazurilor afacerilor mici şi mijlocii.  

Ce se poate face pentru a ajuta IMM-urile, care asigură peste 50% din locurile de muncă şi care înseamnă, în mare parte, capital autohton?

Situaţia autohtonă a IMM-urilor intră în acest tipar, în condiţiile în care bănci străine deţin cca 80 din piaţa locală. Dacă în Europa, în general, sectorul bancar prevalează de departe în finanţarea afacerilor (în raport cu piaţa de capital), ce să zicem la noi, unde bursa (piaţa de capital în ansamblu) este şi mai puţin semnificativă. În România emisiuni de obligaţiuni sunt rara avis chiar şi la companii mari, ce să vorbim de firme mici şi mijlocii. Cum economia merge greu, cum dobânzile rămân ridicate (şi din cauza inflaţiei), este legitimă întrebarea: ce se poate face pentru a ajuta IMM-urile, care asigură peste 50% din locurile de muncă şi care înseamnă, în mare parte, capital autohton?

Realitatea este că miracole nu se pot produce având în vedere mişcarea creditului, neterminarea procesului de dezintermediere (de-leveraging) în lumea bancară; există cifre care arată o reducere a expunerii pe România a băncilor care operează în România, în pofida iniţiativelor de la Viena şi altor măsuri. Se poate, însă, încerca ajutarea  IMM-urilor pe căi care ar implica bănci, piaţa de capital şi politici ale Statului. De pildă:

• bănci comerciale ar putea intra în parteneriate cu fonduri de investiţii private (PEFs/private equity funds) în finanţarea, restructurarea unor afaceri. Băncile comerciale, mai ales cele mari, sunt depozitare ale unui volum foarte mare de date istorice şi recente privind business-uri, fără de care o analiză adecvată nu se poate face. Aceste date reprezintă un activ în sine pe care ele îl pot valorifica în stabilirea unor parteneriate cu PEFs şi alte fonduri de investiţii. PEFs caută oportunităţi de afaceri fiind în profilul lor să facă aşa ceva (nu mă refer aici la active puternic avariate/distress assets)
•  pentru scopul menţionat mai sus pot fi utilizate şi vehicule ale băncilor comerciale, care gestionează portofolii cu credite cu probleme
• la nivel guvernamental se poate gândi un mecanism care să combine fonduri europene (ex:alocate pentru creşterea competitivităţii) cu resurse bancare. Statul poate înfiinţa un fond de investiţii cu destinaţie specială, care să aibă co-partener bănci care au interes pentru creditarea IMM-urilor (eventual start-upuri) şi care vor să împartă riscul. Îmi este greu să cred că oficialii Comisiei Europene s-ar împotrivi la aşa ceva.
• modalitatea evocată mai sus, ca acţiune guveramentala, poate beneficia  de sprijin din partea BERD, IFC (Internaţional Finance Corporation, ca ramură a Băncii Mondiale), Banca Europeană de Investiţii. Fondul de investiţii să fie adminstrat de cei care pun la bătaie resurse, ceea ce ar asigura o guvernanţă adecvată. Sunt bănci care beneficiază de linii de finanţare pentru IMM-uri de la organisme internaţionale, dar nu este suficient
• bănci de stat (CEC, Eximbank) pot fi atrase în mecanismul parteneriatelor, mai ales că ele au misiunea de a compensa scăderea  creditului rezultat din dezintermediere. Dar acest demers nu trebuie să însemne rabat de la criteriile de creditare corectă.
• CEC să fie mai bine capitalizată pentru a susţine creditarea. Cum am arătat cu ani în urmă, argumentul că astfel statul român ar încălca regulile concurenţei loiale nu rezistă în condiţiile în care majoritatea statelor europene au intervenit pentru susţinerea sectoarelor bancare şi când are loc dezintermediere indusă de bănci străine

Apariţia unor parteneriate între bănci comerciale, entităţi de stat (un fond cu resurse publice/europene), PEFs ar avea ca efect o informare mai bună a IMM-urilor care au şanse bune pe piaţă, în ţară şi, uneori în străinătate. Ce lipseşte acum este şi informaţia. O mai clară perspectivă privind şanse de finantare ar reduce distanţa ce există între cererea şi oferta de finanţare. Ar conduce la scăderea costului finanţării, care ar fi un factor puternic în egalizarea cererii şi ofertei de finanţare la un nivel al costului mai mic.

O informare mai bună privind finanţarea disponibilă şi oportunităţi de afaceri atractive ar face să se diminueze „selecţia adversă” (costul creditului poate fi înalt din cauza numărului excesiv al operaţiunilor riscante ce au finanţare, în timp ce afaceri bune nu intră în vizor).

Disponibilitatea Asociaţiei Române a Băncilor, a unor bănci, de se implică mai mult în absorbţia fondurilor europene prin scrutarea proiectelor este de salutat. Ar fi şi aici parteneriate privat-privat şi public-privat, care pot ajuta mult.

Statul are obligaţiile sale în acest domeniu aşa cum companiile private, în relaţiile dintre ele, au un rol de jucat.  

Piaţa de capital poate ajuta nu numai pe filiera fondurilor de investiţii. În măsura în care băncile sunt interesate să convertească active în lichidităţi s-ar putea utiliza securitizarea de împrumuturi şi participaţii şi vânzarea ca obligaţiuni. Astfel s-ar uşura circulaţia banului admiţând că băncile nu ar „sta pe bani”, adică trebuie să aibă apetit pentru creditare. Întrucât una este că bănci vor să scape de active, mai mult sau mai puţin performante, pentru a  sta în expectativă; şi altceva când „lichidizarea” de active este premiza pentru noi finanţări. Această propunere este însă temerară având în vedere că în Europa, în general, asemenea modalităţi sunt mai puţin utilizate.

Sprijinirea lanţurilor de producţie, inclusiv prin facilităţi de finanţare, ar ajuta IMM-uri. AOAR şi alte organizării au atras atenţia privind situaţia „lanţurilor” şi avem aici o zonă în care politici guvernamentale trebuie să-şi spună cuvântul. Pot fi imaginate scheme de sprijin la export pentru întreprinderi autphone care au furnizori în lanţ autohtoni numeroşi. O diplomaţie economică agresivă trebuie să se manifeste aici.
 
Combaterea arieratelor ajută IMM-urile. Statul are obligaţiile sale în acest domeniu aşa cum companiile private, în relaţiile dintre ele, au un rol de jucat.
 
Contribuţiile pentru asigurări sociale afectează afacerile mici şi mijlocii care utilizează număr important de lucrători. Să sperăm că CAS va fi redus în viitorul nu prea îndepărtat.
 

Acest articol a apărut şi pe După Afaceri, secţiunea opinii.