Pontaj electronic pentru toţi angajaţii: Angajatorii vor fi obligaţi să folosească un sistem care să măsoare timpul zilnic de lucru

Pontaj electronic pentru toţi angajaţii: Angajatorii vor fi obligaţi să folosească un sistem care să măsoare timpul zilnic de lucru

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis marţi că statele membre trebuie să oblige angajatorii să folosească un sistem care să permită măsurarea cu exactitate a timpului de lucru al angajaţilor şi să compenseze cu bani sau zile libere, orele suplimentare.

Sentinţa a fost dată în litigiul iniţiat de Sindicatul spaniol Federación de Servicios Comisiones Obreras (CCOO) împotriva Deutsche Bank şi se aplică tuturor proceselor similare iniţiate la nivelul instanţelor naţionale.
 
Sindicatul spaniol Federación de Servicios Comisiones Obreras (CCOO) a sesizat Audiencia Nacional (Curtea Naţională, Spania) pentru a obţine o hotărâre de constatare a obligaţiei Deutsche Bank SAE de a institui un sistem de înregistrare a timpului de lucru zilnic efectuat de membrii personalului său. 
 
Sindicatul consideră că acest sistem ar permite verificarea respectării programelor de lucru prevăzute şi a obligaţiei, prevăzute de legislaţia naţională, de a transmite reprezentanţilor sindicali informaţiile referitoare la orele suplimentare efectuate lunar. 
 
În opinia CCOO, obligaţia de a institui un astfel de sistem de înregistrare decurge nu numai din legislaţia naţională, ci şi din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) şi din Directiva privind timpul de lucrul. 
 
Deutsche Bank susţine că din jurisprudenţa Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) decurge că dreptul spaniol nu prevede o asemenea obligaţie cu aplicabilitate generală.
 
Astfel, din această jurisprudenţă ar reieşi că legea spaniolă impune numai, exceptând cazul în care se convine altfel, ţinerea unui registru al orelor suplimentare efectuate de lucrători precum şi comunicarea, la finele fiecărei luni, lucrătorilor şi reprezentanţilor lor, a numărului de ore suplimentare astfel efectuate.
 
Audiencia Nacional a exprimat îndoieli cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a interpretării efectuate de Tribunal Supremo a legii spaniole şi a adresat întrebări în acest sens Curţii de Justiţie. 
 
Potrivit informaţiei pe care aceasta a furnizat-o Curţii, 53,7 % din orele suplimentare efectuate în Spania nu sunt înregistrate.
 
Pe de altă parte, Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale spaniol consideră că este necesar, pentru a stabili dacă au fost efectuate ore suplimentare, să se cunoască cu exactitate numărul de ore de lucru normale efectuate. Audiencia Nacional subliniază că interpretarea dreptului spaniol de către Tribunal Supremo îi privează, în practică, pe de o parte, pe lucrători de un mijloc de probă esenţial pentru a demonstra că timpul lor de lucru a depăşit duratele maxime de lucru şi, pe de altă parte, pe reprezentanţii acestora de mijloacele necesare pentru a verifica respectarea normelor aplicabile în materie.
 
Prin urmare, dreptul spaniol nu ar fi în măsură să garanteze respectarea efectivă a obligaţiilor prevăzute de Directiva privind timpul de lucru şi de Directiva privind securitatea şi sănătatea lucrătorilor la locul de muncă.
 
Prin hotărârea pronunţată astăzi, Curtea declară că aceste directive, interpretate în lumina cartei, se opun unei reglementări care, potrivit interpretării acesteia de către jurisprudenţa naţională, nu impune angajatorilor obligaţia de a institui un sistem care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic efectuat de fiecare lucrător.
 
Curtea subliniază mai întâi importanţa dreptului fundamental al fiecărui lucrător la o limitare a duratei maxime de lucru şi la perioade de repaus zilnic şi săptămânal, care este consacrat în cartă şi al cărui conţinut este precizat de Directiva privind timpul de lucru.
 
Statele membre sunt ţinute să asigure lucrătorilor beneficiul efectiv al drepturilor care le-au fost conferite, fără ca modalităţile concrete alese pentru asigurarea aplicării directivei să poată goli aceste drepturi de esenţa lor. Curtea aminteşte în această privinţă că lucrătorul trebuie considerat parte vulnerabilă în cadrul raportului de muncă, astfel încât este necesar să se prevină ca angajatorul să îi impună o restricţie a drepturilor sale.
 
Curtea constată că, în lipsa unui sistem care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic al fiecărui lucrător, nu se poate stabili în mod obiectiv şi fiabil nici numărul de ore de lucru efectuate precum şi repartiţia lor în timp, nici numărul de ore suplimentare, ceea ce face excesiv de dificil, dacă nu imposibil în practică, pentru lucrători să asigure respectarea drepturilor lor.
 
Astfel, stabilirea obiectivă şi fiabilă a numărului de ore de lucru zilnic şi săptămânal este esenţială pentru a determina dacă durata maximă săptămânală de lucru care include orele suplimentare precum şi perioadele minime de repaus zilnic şi săptămânal au fost respectate.
 
Curtea apreciază aşadar că o reglementare naţională care nu prevede obligaţia de a recurge la un instrument care să permită această stabilire nu garantează efectul util al drepturilor conferite de cartă şi de Directiva privind timpul de lucru, întrucât privează atât angajatorii, cât şi lucrătorii de posibilitatea de a verifica dacă aceste drepturi sunt respectate.
 
O asemenea reglementare ar putea astfel compromite obiectivul directivei care constă în asigurarea îmbunătăţirii protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi aceasta indiferent de durata maximă săptămânală de lucru reţinută de dreptul naţional.
 
În schimb, un sistem de înregistrare a timpului de lucru oferă lucrătorilor un mijloc deosebit de eficient de a accede lesne la date obiective şi fiabile privind durata efectivă a muncii efectuate, ceea ce facilitează atât dovedirea de către respectivii lucrători a unei încălcări a drepturilor lor, cât şi controlul de către autorităţile şi instanţele naţionale competente a respectării efective a acestor drepturi.
 
În consecinţă, în vederea asigurării efectului util al drepturilor conferite de Directiva privind timpul de lucru şi de cartă, statele membre trebuie să impună angajatorilor obligaţia de a institui un sistem obiectiv, fiabil şi accesibil care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic efectuat de fiecare lucrător.
 
Revine statelor membre sarcina să definească modalităţile concrete de punere în aplicare a unui astfel de sistem, în particular forma pe care acesta trebuie să o aibă, ţinând seama eventual de particularităţile proprii fiecărui sector de activitate în cauză sau de specificităţi, în special de mărimea anumitor întreprinderi.
 
MENŢIUNE: Trimiterea preliminară permite instanţelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curţii întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluţionează litigiul naţional. Este de competenţa instanţei naţionale să soluţioneze cauza conform deciziei Curţii. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: