Flanco a prins gustul vânzărilor de la Black Friday. Retailerul lansează de joi Black Week

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După încasările în urma evenimentului Black Friday din noiembrie 2011, Flanco lansează în perioada 22-27 martie 2012 campania Black Week, cu reduceri de până la 50% pentru peste 2.000 de produse.

Reprezentanţii Flanco estimează că Black Week va tripla încasările unei săptămâni obișnuite, valoarea vânzărilor înregistrate în perioada 22-27 martie urmând a se ridica la 35 milioane lei, iar traficul în magazine pe perioada promoției ar putea fi de 450.000 de vizitatori.

“Estimăm vânzări mai mari decât în Black Friday. Black Week este o campanie inedită de marketing, prima inițiativă de acest fel pe piața românească, având ca mecanism principal aplicarea unor reduceri semnificative de preț, în vederea stimulării apetitului de consum al clienților, într-o perioadă care nu este în mod tradițional vârf de sezon în electroretail, dar care vine în întâmpinarea nevoilor de achiziții dinaintea Sărbătorilor de Paști”, a declarat Violeta Luca, director de marketing în cadrul companiei Flanco.

Potrivit reprezentanților Flanco, într-o lună obișnuită din an, aproximativ 20% dintre produsele comercializate se află în promoție, fenomen care s-a amplificat în contextul economic dificil al ultimilor ani.

În ceea ce privește categoriile de produse care vor înregistra cele mai bune vânzări în cadrul Black Week, Flanco estimează că vedete vor fi televizoarele LCD, notebook-urile, tabletele, mașinile de spălat, combinele frigorifice, aparatele foto și aspiratoarele.

Reprezentanţii companiei au mai spus că toate produsele disponibile în rețeaua Flanco și care nu fac obiectul reducerilor Black Week, vor beneficia de reduceri cuprinse între 3 și 10%.

Exemple de produse în campania Black Week:

-LCD Samsung, diagonala 102 centimetri, Full HD, se vinde cu 1.499 de lei, faţă de 2.099 de lei

-Mașină de spălat Whirlpool AWO 43109 de la 1.199 de lei la 799 de lei

-Laptopul HP Compaq, diagonală 15.6'', display LED,  Procesor Intel Pentium Dual Core, Memorie 2Gb la doar 1.399 de lei de la 1.749 lei

-Boxe Logitech 2.1, putere 17W și telecomandă la 69 de lei faţă de 129 de lei

-Consolă WII NINTENDO cu Joc MARIO KART și volan la 499 de lei de la 699 de lei

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite