Economistul Daniel Dăianu explică cine e de vină pentru problemele majore ale economiei

Economistul Daniel Dăianu explică cine e de vină pentru problemele majore ale economiei

Economistul Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR şi fost ministru de Finanţe, a explicat într-un amplu interviu acordat ”Adevărul” care sunt problemele majore cu care se confruntă economia României şi ce le-a generat, avansând soluţii viabile de redresare.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Economia noastră, asemenea altora din Europa Centrală şi de Răsărit, s-a aflat în anii ultimi într-o fază de revenire, chiar de avânt, după perioada foarte dificilă de după 2009; să ne amintim de corecţii ale imbalanţelor externe la noi, în Ungaria, în ţări baltice, în ţări din zona euro etc. Media creşterii economice în economii emergente din UE a fost de cca.4% după 2014, aproape dublu faţă de media din UE. În  acest an are loc o încetinire a creşterii activităţii economice interne (a PIB-ului) de la cca 7% anul trecut către nivelul potenţial, pe care şi eu îl judec în jur de 4-4,5%. Dar este încă prematur să afirmăm care va fi creşterea economiei în acest an; o decelerare semnificativă este însă foarte probabilă”, susţine economistul. 
 
Potrivit acestuia, o creştere a PIB-ului inferioară celei de anul trecut „nu echivalează automat cu o ştire rea dacă ne gândim la cererea care alimentează deficite externe şi induce presiuni inflaţioniste, dincolo de şocuri pe partea ofertei –precum suirea preţurilor la carburanţi”. „Drept este că deficitul extern (de cont curent) de 3,3% din PIB anul trecut este mult mai mic decât cel de două cifre din anii 2007-2008 şi ca fost finanţat prin investiţii din străinătate directe în proporţie de cca 70%. După puseurile din prima parte a anului, inflaţia (ca indice al preţurilor de consum) începe să se îndrepte către nivelul prognozat de BNR pentru finele anului, adică 3,5%; inflaţia a înregistrat în iulie o scădere lunară fiind consemnată la aproximativ 4,6%, de la cca 5,4% în iunie”, spune fostul ministru de Finanţe. 
 
În opinia acestuia, BNR trebuia să întărească politica monetară, proces început în a doua parte a anului trecut prin îngustrea coridorului în jurul ratei de politică monetară (la acea dată de 1,75%); în 2018 s-a continuat prin creşterea ratei în trepte, până la 2,50% în mai.
 
Ratele ROBOR, pe piaţa monetară, au crescut ca expresie a întăririi, înăspririi politicii monetare, ce are în vedere ansamblul condiţiilor macro. Este de menţionat ca o accentuare a deficitelor şi un nivel relativ înalt al inflaţiei (fie ea împinsă în sus de terminarea unor efecte de bază, sau de şocuri temporare) nu poate coabita cu dobânzi foarte joase.
 
„Dacă BNR nu ar fi întărit politica monetară riscăm presiuni mari de depreciere a leului, iar intervenţii în piaţă prin vânzări de valută (din rezervele BNR) nu sunt soluţia. Când inflaţia este ridicată şi deficitele nu sunt neglijabile trebuie să luptăm şi cu anticipaţii inflaţioniste. Chiar dacă a avut loc de-euroizare în ultimii ani (cu stocul tranzacţiilor în lei ajungând la peste 65% din total), procesul poate fi inversat dacă dezechilibre şi inflaţia creează nervozitate mare în pieţe. În conduita sa, BNR a avut şi are de făcut o anume “echilibristică”, întrucât o întărire excesivă a politicii monetare poate re-euroiza împrumuturi, tot cum o subreacţie poate accentua presiunea pe leu, cu alte efecte indezirabile. Nu întâmplător minutele BNR vorbesc despre nevoia unui mix de politici echilibrat, despre nevoia de a se evita supraimpovărărea politicii monetare”, a explicat fostul ministru de Finanţe.
 
E nevoie de ajustări ale cheltuielilor bugetare
 
Deficitul bugetar probabil nu va depăşi 3% din PIB nici în 2018, dacă ţinem cont de experienţa anilor recenţi, spune economistul. Dar este important ca ajustări pe partea de cheltuieli bugetare, dacă sunt necesare, să privească cât mai puţin partea de investiţii. Investiţiile au fost domeniul unde s-au operat corecţii în ultimii ani pentru a se ţine deficitul bugetului public sub 3%. Nivelul investiţiiilor publice, ca procent în PIB, încă ar fi în linie cu cel din alte state din Europa centrală şi de Răsărit, dar noi avem o infrastructură de bază substanţial mai precară. Această situaţie creează un dezavantaj comparativ evident când firme importante examinează unde să facă investiţii în producţie. Fiindcă este mult mai simplu în materie de IT decât în, de pildă, industria auto, maşini şi echipamente în general. 
 
Deşi aproape s-a dublat faţă de 2008, mărimea datoriei publice era la finele anului trecut de cca 35% din PIB (din care mai bine de jumătate este internă), ceea este rezonabil în comparaţii intră-UE,  faţă de vecini est-europeni. Îndatorarea externă totală a scăzut ca pondere în PIB de la cca 59% în 2010 la 36,5% la finele anului trecut; aici este de luat în calcul returnarea împrumutului de la FMI, BM şi UE.
 
Ca probleme structurale sunt de notat în principal:
 
- Exod masiv de capital uman, care încordează piaţa muncii (şomajul a ajuns la un minim istoric, de sub 4,5%). De aici decurg presiuni de creştere a salariilor, care, în zona de bunuri exportabile (tradeables), pot diminua competitivitatea. Pe de altă parte, sunt sectoare unde marjele de profit suportă o creştere a salariilor. Exodul amintit explică de ce creşterea salariilor în anumite sectoare (ex: sănătate) era absolut necesară şi orice guvern ar fi fost obligat să facă ceva pentru a-l atenua. Că s-a combinat această creştere cu o nouă grilă de salarizare este o poveste mai amplă, ce a pus mare presiune pe buget şi care explică parţial recursul la mutarea contribuţiilor la angajat.
 
- Nivel foarte scăzut al veniturilor bugetare, cu cele fiscale la sub 26% din PIB. Este puţin pentru o economie ce are de furnizat bunuri publice esenţiale (educaţie, sănătate, infrastructură) în volum mai mare şi care are nevoie de “spaţiu fiscal”. Acesta din urmă este necesar pentru a absorbi şocuri adverse la care nu se poate răspunde numai cu “tampoane”(buffere). România trebuie să îşi consolideze finanţele publice, să ajungă cu deficitul bugetar structural la cca 1% din PIB, mai ales dacă îşi propune să intre în zona euro, cu intrarea în anticameră ERM2 în viitorul nu prea îndepărtat. Nici în ERM2 nu poţi intra cu deficit bugetar mare şi cu deficite externe mari.
 
- Infrastructura mult sub cerinţe, despre care am mai vorbit, o mare parte a populaţiei într-un mediu rural, în largă măsură pre-modern; această creează dificultăţi serioase în a satisfice nevoile unei economii moderne. 
   
„Accente populiste trebuie ţinute în frâu”
 
Întrebat ce a generat aceste probleme, fostul ministru de Finanţe a explicat că exodul de capital uman a fost generat de decalaje salariale încă foarte mari (faţă de Vest) şi existenţa Pieţei Unice (în UE). 
 
„În ce priveşte exodul de capital uman, amploarea este dată de decalaje salariale încă foarte mari (faţă de Vest) şi existenţa Pieţei Unice (în UE) ce facilitează circulaţia forţei de muncă; există şi deficit de forţă de muncă în nu puţine state dezvoltate din UE. Avem un sistem educaţional ce nu răspunde cerinţelor şi care nu este simplu de reformat având în vedere puţinătatea resurselor (ale bugetului public), slăbiciuni instituţionale, carenţe ale politicilor publice. 
 
În  general, politicile publice la noi nu excelează ca viziune şi consistenţă, cadenţa unor schimbări, reforme necesare. Guvernele de stânga au încercat să modifice raportul salarii-profit în distribuţia PIB-ului, deteriorat mult după 2009 --ca de altfel în toată Uniunea. Aici se poate găsi temei la creşteri de venituri şi ale salariului minim. Dar, atenţie, fiindcă ceea ce poate fi un demers explicabil  prin prisma nevoii de coeziune socială şi corectare a unor inechitaţi nu trebuie să lovească forţa competitivă a economiei. Trebuie totodată menţinut un anume echilibru între salariile bugetare şi cele din economia privată. Accente populiste trebuie ţinute în frâu. Economii emergente europene cu care ne comparăm (Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia) stau mai bine în ce priveşte deficitele externe, competitivitatea unor sectoare industriale”, a explicat Dăianu. 
   
Este inacceptabil să nu avem o autostradă de la Bucureşti la graniţa de Vest
 
Referitor la infrastructură, economistul a spus că este decepţionantă incapacitatea de a realiza proiecte de anvergură. 
 
„Privind infrastructura, este decepţionantă incapacitatea de a realiza proiecte de anvergură; se adaugă aici ineficienţa cheltuielilor, risipă. Să nu ai o autostradă care să lege Bucureşti de graniţă de vest a Ţării, la mai bine de un sfert de veac de la căderea Comunismului, este inacceptabil. Şi sunt numeroase alte proiecte mari care ar fi trebuit să fie realizate, mai ales că beneficiem de miliarde şi miliarde de euro fonduri UE. Polonia este un exemplu pozitiv din acest punct de vedere, Portugalia altul. Puteam reface sistemul de irigaţii în agricultură cu fonduri europene, precum am putea să amenajăm teritoriul împotriva unor calamităţi naturale. Tot cu fonduri europene am putea ajuta agricultura, fermierii mici şi mijlocii prin formarea unei infrastructuri de colectare şi depozitare a producţiei; numai subvenţii nu ajută. Astfel am reduce din servitutea fermierilor noştri faţă de companii mari de desfacere.
 
Nivelul scăzut al veniturilor fiscale are mai multe explicaţii: coniventa multora în a se accepta/dori starea de fapt de acum, care include tolerarea arieratelor, a indisciplinei financiare; evaziunea fiscală şi optimizarea fiscală (tax avoidance), ce însemna găuri mari la bugetul public; excese în reducerea de taxe şi impozite, care a antrenat guverne de dreapta şi de stânga după 2004. S-a simplificat un sistem stufos, dar nu a crescut colectarea potrivit tezelor “economiei ofertei” (supply side economics). Nici nu s-a folosit tehnologia modernă (informatizarea) pentru a reforma sistemul de colectare şi a-l face mai impermeabil la corupţie. Probabil şi neîncrederea în stat a contribuit la atitudinea de neconformare. Dar nu trebuie să se accepte o asemenea situaţie. Cu 26% din PIB venituri fiscale nu suntem în Europa. Cum să aspiri la intrarea în zona euro când spaţiul fiscal este minuscul, cum să gândeşti că poţi face faţă la şocuri potrivnice mari la nevoie?
 
Privind echilibrele macro se poate nota o prociclicitate ce a marcat politici publice nu de ieri de azi. Dar nu avem de-a face aici cu un fenomen strict românesc. Există acum un deficit structural de peste 3% din PIB deoarece măsuri sociale au fost combinate cu reduceri de taxe şi impozite (începând cu jumătatea lui 2015) şi reforma salarizării. A fost prea mult pentru un buget cu resurse atât de limitate. În 2015 se ajunsese la un deficit de sub 1%, după care deficitul a crescut iar. Trebuie să repornim consolidarea finanţelor publice, dar nu prin tăiere drastică de cheltuieli, care a fost forma predilectă, într-un fel inevitabilă, după 2010. Trebuie să folosim căi de creştere a gradului de colectare, să ajungem cu veniturile fiscale la cel puţin 29-30% din PIB. Este nevoie în acest scop de o transperantizare a veniturilor şi averilor tuturor cetăţenilor şi, Fiscul să îşi facă datoria”, a încheiat economistul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările