Orban: Exxon se pare că a decis să testeze vânzarea participaţiei de 50% pe care o aveau. Există un posibil consorţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ludovic Orban a vorbit, luni seară, despre intenţia Exxon Mobil de a vinde participaţia de 50% pe care o are la proiectul din Marea Neagră şi precizează că ar putea exista un consorţiu format din Romgaz, OMV Petrom şi o altă firmă care să facă o ofertă.

 La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că o prioritate a mandatului său este ca exploatările din Marea Neagră să se realizeze, în cel mai scurt timp, însă a transmis companiei Exxon că, dacă doreşte să plece, ”să respecte legislaţia românească pe care au folosit-o când au intrat”.

”Exxon, din toate informaţiile pe care le avem, se pare că a decis să testeze vânzarea participaţiei de 50% pe care o aveau la acest proiect (Neptun Deep – n.r). De ce au luat decizia asta, nu mă întrebaţi, dar, dacă ne uităm la OUG 114 şi la bulibăşeala privitoare la legislaţia rivitoare la taxarea exploataţilor offshore şi la toate promisunile neonorate făcute de guvernările PSD şi la schimbările peste noapte ale diferitelor poziţii ale Guvernului putem să făsim un răsuns la aceste decizii. Ne dorim un partenr – în cazul în care Exxon va decide să vândă – un partener serios, care să fie din zona parteneriatelor noastre, UE,NATO. Nu putem hotărî noi”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Ludovic Orban.

Acesta a precizat că nu s-a luat o decizie de vânzare către Lukoil.

”De altfel, există un posibil consorţiu care să cuprindă Romgaz, OMV Petrom şi o altă companie care poate să genereze o ofertă care să determine Exxon să ia o decizie”, a mai spus premierul.

La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a transmis un comunicat de presă în care afirmă că o prioritate a mandatului său e ca exploatările din Marea Neagră să se realizeze, în cel mai scurt timp.

”Aceste exploatări reprezintă şi o consolidare a securităţii naţionale, nu doar o dezvoltare economică. Mi-aş dori ca Exxon să continue operaţiunile în România. În cazul în care din motive interne doresc să plece, le recomand să respecte legislataţia românească pe care au folosit-o când au intrat, adica HG pentru transferul de licenţă”, a transmis Popescu.

În plus, acesta a precizat că ar dori ca Romgaz să fie parte din viitorul consorţiu care va exploata acest perimetru.

”Operaţiunile de la Marea Neagra reprezintă o chestiune de securitate naţională şi recomand ca nimeni să nu ne pună la încercare cu acest lucru”, a mai comunicat ministrul Economiei.

Exxon Mobil a trimis o scrisoare în care înştiinţează părţile interesate despre intenţia de a ieşi din proiectul Neptun Deep, fie prin vânzarea integrală a companiei care are drepturile de extracţie, fie prin vânzarea cotei sale de 50% din drepturile din perimetrul din Marea Neagră.

Grupul american a informat în scris cel puţin trei actori implicaţi în proiectul din Marea Neagră că intenţia este să plece: Guvernul României, Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi OMV Petrom, compania care este partener în proiect.

Exxon Mobil şi OMV Petrom explorează blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde rezultatele preliminare au indicat rezerve de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze (România consumă 11 miliarde pe an), însă companiile au amânat decizia de a merge mai departe cu etapa de extracţie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite