Ministrul Finanţelor anunţă investiţii record în economia României, în acest an

Ministrul Finanţelor anunţă investiţii record în economia României, în acest an

Foto: Inquam Photos

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a transmis, luni, că investiţiile statului în economie vor fi de 62 de miliarde de lei anul acesta, cu 8 miliarde mai mult decât în 2020.

"Încă de la începutul anului, ne-am angajat să atingem un nou record al investiţiilor statului în economie, de 62 miliarde lei, cu 8 miliarde lei mai mult ca în 2020, iar o parte din acestea o reprezintă şi schemele de ajutor de stat. Voi continua să susţin şi voi face tot posibilul să extind aceste programe, întrucât investiţiile reprezintă un motor important de relansare şi creştere economică pentru România.", a declarat Alexandru Nazare.
 
Potrivit acestuia, în propunerea PNRR trimisă la Bruxelles au fost prevăzute o suplimentare de 200 milioane de euro pentru schemele de ajutor de stat iar Ministerul va continua negocierile astfel încât ţara noastră să primească aceşti bani pentru impulsionarea investiţiilor private.
 
„Mai multe investiţii înseamnă sume mai mari care se întorc la bugetul de stat prin taxe, impozite, contribuţii, precum şi o dezvoltare regională accelerată. Încurajez în continuare companiile să acceseze măsurile de stimulare a economiei puse la dispoziţie de statul român, inclusiv schemele de ajutor de stat în vigoare”, a transmis ministrul, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor.
 
Acesta a participat la inaugurarea unei noi capacităţi de producţie în cadrul fabricii Procter and Gamble, la Urlaţi care va beneficia de un ajutor de stat de aproximativ 29 milioane lei şi va genera peste 200 de noi locuri de muncă. 
 
Totodată, acesta a precizat că explorează posibilitatea operaţionalizării schemelor de ajutor de stat pentru investiţii verzi, precum şi creşterea numărului beneficiarilor de ajutoare de stat din rândul industriilor cu valoare adăugată mare în economie şi alcompaniilor active în zona de cercetare şi inovare.
 
La rândul lor, reprezentanţii companiei beneficiare şi-au exprimat aprecierea faţă de autorităţile statului român pentru parteneriatul de succes care a condus la realizarea acestui obiectiv comun, cu efecte pozitive pentru toate părţile implicate, precum şi angajamentul ferm şi pe termen lung de a continua investiţiile pe plan local.
 
Pe lângă contribuţiile directe şi indirecte la bugetul de stat şi crearea noilor locuri de muncă, investiţia în noua fabrica Procter and Gamble plasează România pe harta globală a producţiei capsulelor de detergent lichid şi va genera exporturi substanţiale în pieţele internaţionale.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările