Lotul de autostradă care va fi gata până la finalul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat joi, la Alba Iulia, că lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda va fi gata până la sfârşitul anului în curs, oficialul guvernamental menţionând că a primit asigurări similare şi din partea constructorului lotului 2, însă în acest caz doreşte să aibă o discuţie cu antreprenorul la sediul ministerului, săptămâna viitoare.

Ministrul a spus că este nemulţumit de felul în care s-a mobilizat constructorul pe lotul 2, el adăugând că deşi plăţile sunt efectuate la zi, antreprenorul grec Aktor S.A. are probleme legate de plata subcontractorilor români.

„Prima dată am vizitat lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda. Am avut o discuţie puţin mai dură cu constructorul acestui lot pentru că am văzut că nu s-a mobilizat aşa cum i-a spus să o facă la prima vizită. Deşi plăţile sunt la zi pentru acest antreprenor, înţeleg că sunt anumite probleme legate de plata subcontractorilor. Este inadmisibil şi nu voi tolera, sub nicio formă, ca în condiţiile în care antreprenorul general este plătit la zi, să nu plătească firmele româneşti”, a spus ministrul Transporturilor, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

În acest sens, reprezentantul grec al antreprenorului din partea firmei-mamă a fost convocat luni la sediul Ministerului Transporturilor pentru a avea “o discuţie foarte tranşantă” despre ritmul lucrărilor, mai ales că aceeaşi firmă a câştigat contractul de execuţie pentru un tronson din şoseaua de centură a Bucureştiului, la profil de autostradă.

„Lotul 1 (al autostrăzii Sebeş-Turda, n.r.) va fi gata la sfârşitul anului. Lotul 2 - eu aş aştepta luni să mă văd cu preşedintele firmei greceşti la minister şi să văd exact care sunt problemele pe care le au ei la firma lor, în condiţiile în care noi le-am dat toţi banii. Constructorul şi-a asumat că finalizează la sfârşitul anului, dar daţi-mi voie să am o rezervă. Eu îl sprijin cu tot ce are nevoie în sensul în care nu mai e nicio problemă administrativă pe lotul acela. (...) La plată sunt la zi. Vreau să vorbesc cu el să văd ce face şi pe Sebeş-Turda şi ce face pe centura la profil de autostradă a capitalei”, a mai precizat ministrul Răzvan Cuc.

El nu a a exclus o reziliere a contractului cu firma care lucrează pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda, dacă aceasta nu va respecta graficele asumate, până în luna aprilie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite