Autostrada spre munte, la a patra încercare. Licitaţia pentru Ploieşti - Braşov, lansată luni

Autostrada spre munte, la a patra încercare. Licitaţia pentru Ploieşti - Braşov, lansată luni

Licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov, în parteneriat public-privat, va fi lansată luni, conform anunţului făcut săptămâna trecută de premierul Viorica Dăncilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Mă bucur să anunţ că luni se va lansa licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov, în parteneriat public-privat, un proiect aşteptat de mult timp şi pentru care Guvernul a făcut eforturi în ultimele luni. În termen de 30 de zile, investitori români şi străini pot depune ofertele, iar tipul licitaţiei va fi selecţia competitivă. Vor urma negocieri cu investitorii selectaţi, astfel încât în luna decembrie estimăm semnarea acordului de parteneriat public-privat pentru realizarea acestei autostrăzi", a declarat Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria. 

Ea a precizat că autostrada va trece prin apropierea localităţilor Ploieşti, Băicoi, Câmpina, Comarnic, Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal şi Râşnov. 

Studiul de fundamentare privind construirea segmentului de autostradă a fost aprobat la sfârşitul lunii august. Premierul Dăncilă afirma atunci că durata de execuţie a autostrăzii este de maximum 4 ani, iar costul estimat este de 1,36 de miliarde de euro. De asemenea, a precizat că sunt prevăzute şi bonusuri din partea statului dacă lucrările sunt finalizate înainte de termen, dar şi penalităţi în cazul unor întârzieri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările