Instalatorul "made in România" face bani cu cheia franceză

Fără a avea scule performante sau contracte cu "băieţii deştepţi", micii meseriaşi care au grijă de robineţii locatarilor de la bloc pot câştiga lunar peste 1.000 de euro Are o

Fără a avea scule performante sau contracte cu "băieţii deştepţi", micii meseriaşi care au grijă de robineţii locatarilor de la bloc pot câştiga lunar peste 1.000 de euro

Are o salopetă pătată, un fes sau o şapcă pe cap, miroase a vaselină, înjură des şi nu refuză niciodată un păhărel. Acesta ar fi portretul instalatorului român, care ne calcă pragul ori de câte ori picură vreun robinet la baie sau se fisurează o ţeavă de apă.

Percep sume destul de mici pentru serviciile pe care le prestează, însă de lucru au în fiecare zi. Faptul că au trăit bine şi înainte de 89', dar şi astăzi, adevereşte proverbul conform căruia meseria e brăţară de aur.

Ianuarie şi februarie sunt lunile cele mai slabe pentru firmele de instalaţii, însă din martie şi până la sfârşitul anului se munceşte la foc continuu. "Sanitarii" din Bucureşti abia mai pot face comenzilor zilnice,l şi asta pentru că instalaţiile blocurilor de locuinţe sunt mai vechi de 25 de ani. Nu este zi în care într-un cartier să nu se fisureze o ţeavă, să nu se strice un robinet sau să nu-şi renoveze cineva apartamentul. Astfel, instalatorul e ocupat mai mereu. Ritmul ameţitor în care se construiesc cartierele rezidenţiale şi clădirile de birouri face ca piaţa instalaţiilor sanitare să se dezvolte şi să devină una concurenţială. "Aiurea", spune nea Vlad, un instalator "celebru" în cartierul Pantelimon din Bucureşti. "Lucrările mari sunt pentru firmele mari, însă omul de rând apelează tot la instalatorul de cartier, care cunoaşte meserie şi cere bani puţini", zice nea Vlad.

Siminiuc Vlad are 57 de ani şi este pensionar. Toată viaţa a schimbat robinete, a sudat ţevi şi a înfiletat şuruburi. Nu ştie să facă altceva. A ieşit la pensie în 2005, pe caz de boală. Este sănătos tun, dar după 35 de ani de muncă i-a ajuns. Astăzi şi-a strâns lângă el şase băieţi tineri, "mucoşi" cum îi place lui să îi alinte, şi execută instalaţii sanitare de tot soiul pe bani puţini. Puţini înseamnă vreo 200 milioane de lei vechi în fiece lună, din care el rămâne cu un profit net 40 de milioane. Bună afacere, pentru că nea Vlad a reuşit să îşi monteze centrală şi aer condiţionat în apartament, i-a făcut nuntă băiatului celui mare şi a "măritat" Dacia 1.300 ca să se dea cu Volkswagenul Passat, de care este foarte mândru. Deşi are numai 10 clase, nea Vlad a înţeles cum e treaba cu publicitatea despre care spune că e inima afacerii lui.

"Pe mine oamenii din zonă mă ştiu, însă, ca să prind lucrări şi alte cartiere, am împărţit fluturaşi pe la metrou, prin piaţă şi acum îmi sună telefonul ca la Centrală. Fluturaşii i-am scris de mână, i-am tras la Xerox şi gata. Şi-au făcut treaba, să ştiţi", se mândreşte nea Vlad.

"Ardelenii", instalatorii unguri din Târgu Mureş

"Când i-am chemat la mine acsă să îmi schimbe chiuvetele şi să îmi monteze apometre, mă aşteptam să îmi vorbească cu accent ardelenesc, însă au vorbit numai în ungureşte", povesteşte proprietarul uni apartament din Piaţa Delfinului din Capitală, care a apelat la "Ardeleni". Bucureştiul îi atrage pe micii afacerişti ca un magnet. Deşi activitatea de bază a ardelenilor unguri este cea de instalatori sanitari, astăzi, firma din Târgu Mureş zugrăveşte, execută instalaţii sanitare, electrice sau montează gresie şi faianţă. "Am preluat firma de la un prieten în 2006. Nu este foarte profitabil în condiţiile în care plătesc impozite, tai facturi şi am angajaţi cu carte de muncă.

După 1990, inginerii de instalaţii şi-au deschis afaceri

Însă cu puţină publicitate şi cu lucrări executate impecabil, într-un an am reuşit să ne facem un nume. Oamenii sunt mulţumiţi, iar faptul că nu suntem din Bucureşti este un atu pentru noi", spune Istvan Borbeley, directorul firmei "Ardelenii".

"Modalităţi de intervenţie în spiritul conservării integrate la locuinţele cu minimum două niveluri, cu valoare istorică şi/sau arhitecturală, ridicate până în 1950 în oraşele extracarpatice" sau "Studiu privind identificarea soluţiilor pentru reducerea pierderilor şi eliminarea risipei de apă, în clădiri şi ansambluri de clădiri" - sunt două exemple de cursuri care se fac la Facultatea de Instalaţii din Bucureşti. Astăzi, puţini sunt aceia care se mai încumetă să facă o astfel de facultate. Inginerii spun că meseria se fură, de la cei mai bătrâni, însă lipsa studiilor se vede în calitatea lucrărilor. "Tagma aceasta a instalatorilor de cartier se ştie cum este, nu trebuie să o mai caracterizez eu", spune inginerul Laurenţiu Zamfir, actualmente directorul firmei San-El Instal din Bucureşti. "Instalatorii cu adevărat buni nu se angajează pe 1.500 de lei. Se angajează la firme mari, cu relaţii, care câştigă două-trei licitaţii importante pe lună şi unde pot câştiga mult", consideră Zamfir. Inginerul în instalaţii şi-a făcut o firmă acum patru ani şi astăzi are o cifră de afaceri de aproape 10.000 de euro pe lună, însă profitul este destul de scăzut. "Concurenţa ne omoară pe noi, firmele şi nepotismul practicat de antreprenorii din construcţii. Contractele grase sunt câştigate de cine trebuie", se plânge Zamfir.

Una peste alta, cine ştie să schimbe un robinet, o chiuvetă sau să monteze un apometru sau un repartitor nu moare de foame. Fie că este un cârpaci fără prea multă experienţă, un instalator de bloc sau angajatul unei firme care îi dă salopetă curată şi mănuşi, meseria de "sanitar" a fost, este şi va mai fi mult timp de acum înainte una foarte bănoasă. În curând, toate blocurile din Capitală vor trebui reabilitate termic, şi atunci să vezi licitaţii cu firmele de instalatori...

Instalatorul polonez a ajuns brand de ţară, tot cu cheia franceză

După căderea Cortinei de Fier, muncitorii din Europa de Est deveniseră sperietoarea statelor din Occident. Polonezii, de pildă, au migrat cu zecile de mii în Franţa unde prestau servicii pe salarii de nimic. Astfel a luat naştere sintagma "instalatorul polonez", care definea un nene est-european, între două vârste, îmbrăcat în salopetă şi dispus să ia pe nimic slujbele de la botul cheii franceze. Această imagine generică s-a transformat în timp într-una haioasă datorită unei campanii care a făcut din instalatorul polonez un brand de ţară. Oficiul Naţional Polonez de Turism a instalat o campanie haioasă prin care se urmărea atragerea de turişti francezi. Care a fost trucul găsit de polonezi? Un instalator foarte sexi, de data aceasta, le striga francezilor: "Veniţi de mă vedeţi la mine acasă. Eu rămân în Polonia". Mesajul trebuia să decongestioneze relaţiile dintre cele două state - Franţa şi Polonia - în care primul se temea să nu fie prejudiciat de forţa de muncă ieftină şi disponibilă din celălalt stat. Sub promisiunea că nu le vor lua locurile de muncă în timp ce francezii le vizitează ţara, polonezii şi-au atins scopul urmărit: ziarele franţuzeşti au lăudat ideea drept plină de umor şi originală, ducând mesajul mai departe. Fireşte, Polonia nu s-a umplut de turişti francezi încă de a doua zi, însă această campanie şi-a atins scopul prin simplul fapt că i-a convins pe francezi că, deşi nu au petrol şi gaze sau foarte mulţi bani, polonezii au umor. Sunt puţine şanse ca şi instalatorul român să fie transformat într-un brand de ţară, însă specialiştii în branding consideră că o campanie asemănătoare cu un căpşunar din Spania, de pildă, ar avea succes.