Euro se îndreaptă spre 4,64 lei. Toate valutele au crescut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leul continuă să se deprecieze în raport cu moneda unică europeana

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,6387 lei/euro, în creştere cu 0,17% faţă de nivelul atins miercuri, dar mai mic cu 1,08 bani decât luni când a atins maximul istoric.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 3,9108 lei la 3,9394 lei.

Cursul francului elveţian a crescut de la 3,9654 lei la 3,9730 lei.

În ce priveşte lira sterlină, aceasta a crescut joi la 5,1998 lei, faţă de 5,1457 lei cât a fost miercuri.

Şi yenii japonezi au crescut joi, la 3.4796 lei, de la 3.4691 lei, cât a fost miercuri.

Luni, euro a înregistrat un nou nivel record

Luni, BNR a afişat un curs de 4,6495 lei/euro, un nivel record, peste cel înregistrat în 3 august 2012, când BNR a afişat un curs de 4,6481 lei/euro. Marţi, euro a scăzut la 4,6482 lei, iar miercuri a continuat să scadă până la 4,6306 lei.

Joi, leul s-a depreciat în raport cu euro, în contrast cu tendinţa regională. Alte monede din regiune, precum zlotul polonez, coroana cehă şi dinarul sârbesc, s-au apreciat în faţa euro.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite