Ce trebuie să facă România pentru a adopta euro. Obiective şi plan de acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel a felicitat România pentru angajamentul faţă de intrarea  în zona euro

România poate intra, în scenariul optimist, în numai patru ani în anticamera euro, unde va trebui să stăm doi ani ca să putem adopta euro. Autorităţile au stabilit o serie de obiective şi de repere pentru un plan de acţiune în acest sens.

Comisia de Prognoză a publicat, duminică, Raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, care conţine o analiză serioasă a parcursului şi a şanselor României de intrare în zona euro (ZE).

Raportul arată că, pe baza a trei scenarii (atingerea unui prag critic de convergenţă de 70% din media ZE19, a unuia de 75% şi a unuia de 80%) şi în funcţie de două rate de creştere medii anuale: o rată de 4% plecând de la media ratelor de creştere PIB real din perioada 2000- 2017 şi o rată mai optimistă, de 5%, România poate atinge un nivel realist pentru momentul adoptării monedei euro în 6 ani, în 9 ani, respectiv în 11 ani.

Trei scenarii de convergenţă reală

În Raport sunt prezentate scenarii care arată perioada de timp în care România ar putea ajunge la un PIB/loc la paritatea puterii de cumpărare de 75% din media ZE, în funcţie de două rate de creştere medii anuale: o rată de 4% plecând de la media ratelor de creştere PIB real din perioada 2000-2017 şi o rată mai optimistă, de 5%, plecând de la ipoteza că România îşi va îmbunătăţi contribuţia factorilor de producţie la creşterea potenţială şi că va implementa reforme structurale favorabile creşterii economice (investiţii suplimentare şi creşterea calităţii în domenii precum infrastructură de transport, educaţie, sănătate, antreprenoriat, administraţie publică performantă, cercetare – dezvoltare - inovare etc.).

Scenariul 1. În cazul unei ţinte stabilite de 70% din media ZE19 – ce poate fi consemnată la intrarea în Mecanismul Cursurilor de Schimb II - MCS II, România poate atinge acest nivel în 6 ani dacă înregistrează o rată de creştere medie de 4% pe an sau în 4 ani cu o rată de creştere de 5% . Dacă pragul de 70% ar fi ţintit pentru aderarea la ZE în 6 ani considerând o rata medie de creştere de 4%, aceasta ar implica intrarea în MCS II în 2022 şi este de judecat dacă sunt posibile corectarea unor probleme bugetare şi creşterea robusteţei economiei în numai 4 ani. Mai mult decât atât, un asemenea calendar ambiţios ar presupune finalizarea pregătirilor pentru intrarea în Uniunea Bancară înainte de anul 2022, având în vedere precedentul Bulgariei, căreia i s-a solicitat să cupleze intrarea în MCS II de intrarea în Uniunea Bancară. Nu în ultimul rând, acest calendar ambiţios ar presupune corectarea rapidă a indicatorilor de convergenţă nominală, îndeosebi restrângerea semnificativă a deficitului bugetar, în decursul următorilor trei-patru ani.

Scenariul 2. În scenariul în care România îşi propune să atingă PIB/loc 75% din media ZE19, aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an.

Scenariul 3. Pentru atingerea unui nivel al PIB per capita de 80% din media ZE la paritatea puterii de cumpărare, această perioadă se extinde. Astfel, în contextul păstrării ratelor istorice de creştere din perioada 2000-2017, ar fi necesari 11 ani, iar dacă rata medie de creştere economică se majorează la 5%, numărul de ani se reduce la 8.

Strategie de intrare în MCS II şi de aderare la zona euro

Schiţa strategiei de aderare la zona euro ar trebui să conţină etape concrete de realizare a obiectivelor intermediare/finale: termene de evaluare a acestor etape; analize de fundamentare pentru fiecare pas/etapă/termen; raport periodic de monitorizare a implementării paşilor propuşi, pe baza unor indicatori de evaluare a obiectivelor.

Care ar fi obiectivele de urmărit?

Obiectiv 1: Reducerea decalajului de convergenţă reală şi corectarea unor dezechilibre macroeconomice

Obiectiv 2: Îndeplinirea unor condiţii de ordin structural între care:

- creşterea veniturilor fiscale care să mărească „spaţiul fiscal” şi consolidarea finanţelor publice în mod durabil,

- dezvoltarea infrastructurii,

- creşterea gradului de competitivitate a economiei printr-o structură mai bună a producţiei, de tip high-value added (deci nu prin salarii joase), etc.

Obiectiv 3: Intrarea în MCSII (anticameră a ZE) o perioadă obligatorie de minim doi ani

România trebuie sa demonstreze că poate să rămână stabilă fără să utilizeze cursul de schimb leu/euro - pe care-l pierde odată admiterea în ZE.

 - MCSII este o perioadă de testare ex-ante a economiei româneşti înainte de a face pasul final, o perioadă în care fluctuaţia leului în raport cu euro va fi limitată. Concret, în MCSII trebuie să reuşeşti să menţii criteriile nominale îndeplinite (ceea ce presupune ca acestea să fi fost atinse în mod sustenabil), să creşti în acelaşi timp convergenţa reală, fără însă să te foloseşti de cursul de schimb, pe care va trebui să-l menţii în marja la care te-ai angajat, ceea ce nu e puţin lucru dacă economia nu este performantă).

- Momentul intrării în MCSII trebuie ales cu maximă atenţie, deoarece Romania odată intrată în această etapă premergătoare cunoaşte termenul minim de „testare” (doi ani), nu şi termenul maxim, care poate fi prelungit dacă economia dovedeşte că nu este capabilă să se ajusteze în lipsa cursului de schimb (dacă o apreciere a leului este permisă, odepreciere a acestuia va fi considerată drept neîndeplinire a criteriului de la Maastricht (privind stabilitatea cursului de schimb) minim doi ani în interiorul MCSII; în această situaţie, participarea la MCSII ar putea fi extinsă, iar Romania va trebui să amâne adoptarea euro cel puţin încă doi ani.

- Intrarea în MCSII depinde tot de performanţa economiei. În aceste circumstanţe, este de dorit o amânare mai degrabă decât o aderare prematură.

Obiectiv 4: Uniunea Bancară: Intrarea în UB poate preceda aderarea la ZE; va fi odată cu intrarea în MCSII; implică efectuarea unui AQR (evaluarea sistemului bancar)

Obiectiv 5: Adoptarea euro.

Repere pentru Planul de Acţiune

Decidenţii au stabilit câteva linii de forţă pentru un Plan de Acţiune, respectiv:

- Corectarea dezechilibrelor economice: aducerea deficitului bugetar structural la un nivel în conformitate cu obiectivul pe termen mediu (MTO) până la data preconizată pentru intrarea în MCS IIşi creşterea veniturilor fiscale cu cel puţin 3% din PIB până în 2022-2023.

- Asigurarea de bunuri publice

• Finanţarea mai bună a educaţiei şi a sănătăţii, care sunt investiţii în capital uman.

• Dezvoltarea infrastructurii de transport, care să lege organic regiunile ţării între ele şi să facă legăturile cu principalele rute de transport europene.

• Finalizarea lucrărilor de cadastru şi refacerea infrastructurii de irigaţii.

- Politici economice orientate (industriale) care să faciliteze trecerea la un nou model de creştere economică (şi învingerea capcanei venitului mediu)

•Sprijinirea activităţilor ce pot avea randamente de scară crescătoare.

• Sprijinirea activităţilor generatoare de externalităţi pozitive (de exemplu, cercetareadezvoltarea, sectorul IT, eficienta energetică).

• Promovarea de poli de dezvoltare, aşa cum deja se conturează centre urbane importante – ne referim, în afara de Bucureşti, la Cluj-Napoca, Timişoara-Arad, axa Bacău-Iaşi, Craiova, Braşov, Iaşi, Constanţa

• Taxarea activităţilor care conduc la externalităţi negative (de exemplu, activitaţile poluante).

• Crearea mecanismelor de stimulare şi de implementare a inovaţiilor (brevete).

• Dezvoltarea de proiecte în infrastructura de transport.

- Absorbţia fondurilor europene trebuie să fie cât mai bună, cantitativ şi calitativ. România îşi poate construi infrastructura de care are acută nevoie, poate dezvolta avantaje competitive cu ajutorul fondurilor europene. Trebuie avute însă în vedere conditionalităţile noului cadru financiar multianual (CFM 2020-2027)

- Mecanismul investiţiilor străine directe (ISD) constituie o pârghie importantă pentru transferul de tehnologie, moduri de producţie, inovaţii între ţările dezvoltate şi cele mai sărace din UE. Trebuie aplicat un mix de măsuri pentru atragerea ISD mai ales în domenii cu valoare adăugată ridicată, domenii care să fie interconectate, astfel încât să se mărească competitivitatea

- Dezvoltarea Bursei de Valori Bucureşti şi trecerea ei de la stadiul de piaţă de frontierî la cel de piaţă emergentă, având ca rezultat multiplicarea surselor de finanţare pentru economie

- O politica demografică care sa stimuleze natalitatea.

- Reţinerea lucrătorilor calificaţi prin: înfiinţarea parcurilor tehnologice; înfiinţarea parcurilor industriale; stimularea înfiinţării de parteneriate învăţământ-cercetareincubatoare de afaceri; stimulente fiscale acordate firmelor din domeniile de înaltă tehnologie etc. România este puternic afectată negativ de migraţia forţei de muncă cu o calificare superioară . Este însă de presupus ca ascensiunea salariilor din ultimii ani poate fi un stimulent pentru reîntoarcerea acasă; revenirea cetăţenilor români acasă poate mări potenţialul de creştere a economiei.

- O politică de atragere de forţă de muncă calificată (de imigraţie) având în vedere evoluţii demografice interne (revenirea lucrătorilor plecaţi în alte state din UE poate fi o componentă de bază a unei asemenea politici).

- Încurajarea lucrului după împlinirea vârstei de pensionare pentru persoanele dornice şi apte să munceascăîn continuare

- Creşterea ponderii comerţului intra-industrial, ceea ce va genera o simetrie mai ridicată a şocurilor în condiţiile adoptării monedei unice; corelaţia ciclurilor de afaceri va fi mai ridicată, reducând neajunsurile politicii monetare comune. În plus, dezvoltarea sectorului serviciilor va contribui la o convergenţă structurală mai ridicată.

- România trebuie să participe activ la discuţiile privind noua guvernanţă a UEM. Această participare depinde de înţelegerea problemelor cu care se confruntă UE şi ZE şi de capacitatea de a formula puncte de vedere relevante. România trebuie să se implice în regândirea modelului de funcţionare a Pieţei Unice,care trebuie să lucreze în favoarea a cât mai multor cetăţeni. Fără procese economice inclusive, care să fie definite, între altele, de echitate (fairness), transparenţă, coeziunea socială va suferi tot mai mult şi vor câştiga aderenţă curente politice extremiste. În Uniune trebuie luptat ferm împotriva evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor/taxelor (tax avoidance), care subminează şi ele încrederea cetăţenilor în statul democratic; aceste noxe sunt prezente masiv în funcţionarea economiei româneşti.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite