Cătălin Păuna, Banca Mondială: Este puţin probabil ca România să încheie un program cu FMI şi Comisia Europeană înaintea alegerilor
0Un nou program cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) este puţin probabil să fie încheiat de România, pentru că se apropie alegerile, a declarat, marţi, Cătălin Păuna, economist-şef al Băncii Mondiale pentru România.
„Ca şi analist, ca şi economist, cred că este puţin probabil înaintea alegerilor pentru că nu vrei probabil să ai un program cu FMI care durează minim 18 luni şi trebuie să ai continuitate. Mai ales că vine după un program care tocmai s-a încheiat şi care nu a avut niciun review în 2015“, a explicat Păuna, într-o conferinţă pe teme de fiscalitate, potrivit Agerpres.ro.
El a precizat că Banca Mondială estimează pentru acest an o creştere economică de 3,6% în cazul României, pe fondul secetei din vară, însă pentru anul următor instituţia estimează că avansul economiei româneşti va accelera la 3,9%.
„Noi vedem o creştere economică undeva la 3,6%, afectată de performanţa agriculturii, datorită secetei din vară, însă ne aşteptăm la o accelerare de 3,9% la anul şi la 4,1% în 2017 în scenariul de bază. (...) Evident, dinamica inflaţiei este afectată de măsurile fiscale în principal, de reducerea de TVA din iunie şi o să mai avem o reducere de TVA de la 24% la 20% în ianuarie şi îşi va pune amprenta pe dinamica inflaţiei. Prognozăm un salt în ianuarie 2017, când efectul din 2016 se va anula, şi va fi probabil o creştere undeva peste nivelul mediu al ţintei BNR de 2,5%“, a punctat economistul Băncii Mondiale.