Un celebru oraş european vrea să impună o taxă cuprinsă între 3 şi 10 euro pentru turismul de o zi

Un celebru oraş european vrea să impună o taxă cuprinsă între 3 şi 10 euro pentru turismul de o zi

Un celebru oraş european intenţionează să le perceapă călătorilor "de o zi" o taxă de 3 până la 10 euro pentru a avea acces în oraş, începând din ianuarie, potrivit Bloomberg.

Autorităţile din Veneţia au decis că atunci când peste 40.000 de oameni ajung pentru o zi în oraşul lagunelor pentru a-şi face un selfi pe podul Rialto sau prin piaţa San Marco, aceştia fac mai mult rău decât bine, motiv pentru care au propus instituirea unei taxe pentru călătoriile de o zi.
 
Chiar dacă oficialii nu au pus încă la punct detaliile finale, inclusiv modul de taxare şi cum va fi pus în aplicare, zona avută în vedere vor fi incluse locurile populare din oraş precum Canal Grande dar şi insulele periferice precum Lido, Murano şi Torcello.
 
Însă există şi veneţieni care se opun acestei idei. Unii proprietari de magazine se tem că restricţionarea accesului va trimite un semnal greşit şi este în contradicţie cu istoria Veneţiei de centru comercial.
 
"Obiectivul măsurii nu este de a face bani ci de a proteja Veneţia. Oraşul cu vulnerabilităţile sale nu este adecvat pentru turismul de tip 'fast food'", susţine Simone Venturini.
 
După doi ani de pandemie, splendoarea canalelor Veneţiei este din nou la mare căutare, astfel că în weekend-ul de Paşte aproximativ 120.000 de persoane au vizitat oraşul. Însă oficialii oraşului şi mulţi proprietari de magazine vor să se asigure că revenirea este una sustenabilă.
 
"Semnificaţia călătoriilor s-a schimbat radical de-a lungul anilor", devenind o listă de locuri care trebuie bifată, spune Giuliana Longo, proprietara unui magazin din apropiere de Podul Rialto. Giuliana Longo sprijină ideea unei taxe de intrare dar consideră că edilii trebuie să se asigure că banii vor fi utilizaţi în scopuri precise, precum prezervare sau atenuarea efectelor asupra mediului.
 
Alţi localnici nu sunt atât de favorabili la ideea unei taxe de intrare. Ernesto Pancin, directorul unei asociaţii a proprietarilor de baruri şi restaurante, crede că administraţia nu ar trebui să introducă restricţii pentru accesul în centrul istoric al oraşului ci să îi încurajeze pe călătorii "de o zi" să exploreze şi zonele mai puţin cunoscute ale oraşului.
 
Descurajarea călătorilor "de o zi" seamănă cu eforturile edililor din Amsterdam de a limita turismul de tip sex-and-drugs pe măsură ce destinaţiile turistice populare din Europa îşi dau seama că nu toţi vizitatorii sunt bineveniţi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările