Italia va primi gaze din Qatar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
conducta gaz gazoduct robinet

Italia şi Qatar au semnat un acord de investiţii de miliarde de dolari, ce va ajuta la asigurarea livrărilor de gaze către Italia, într-un moment în care Rusia reduce livrările, în încercarea de a pedepsi statele care au sancţionat Moscova pentru invadarea Ucrainei, transmite DPA.

Statele din Europa caută noi surse de gaze şi petrol, în urma invaziei Rusiei din 24 februarie. UE a promis reducerea importurilor de gaze ruseşti cu două treimi până la finalul anului şi a propus interzicerea tuturor importurilor de petrol din Rusia, notează Agerpres, precizând că Rusia a furnizat în 2021 aproximativ o treime din gazul consumat de UE.

În urma acordului semnat duminică, Eni, compania deţinută parţial de statul italian, va prelua o participaţie de 25% într-o societate mixtă cu QatarEnergy, care, în schimb, va deţine 12,5% din proiectul de extindere a zăcământului North Field East (NFE).

North Field East ar urma să producă 32 de milioane de tone anual de gaze naturale lichefiate (GNL) şi va creşte capacitatea Qatarului de a exporta gaze de la 77 la 110 milioane tone pe an. Producţia ar urma să înceapă înainte de 2025, iar acordul este pe 27 de ani.

Deja Qatar a încheiat un acord similar cu grupul energetic francez Totalenergies.

Italia este în mod tradiţional puternic dependentă de gazele din Rusia pentru aprovizionarea cu energie, dar de la începutul războiului caută alternative, cum ar fi un nou acord cu Algeria. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite