Oficial: Cresc pensiile militare. La ce nivel vor ajunge din 2019. DOCUMENT
0Ordonanţa de urgenţă publicată astăzi în Monitorul Oficial şi care va intra în vigoare la 1 ianuarie prevede că pensiile militare de stat aflate în plată vor fi indexate rata medie a inflaţiei, dar fără a depăşi media soldelor sau salariilor lunare.
„Cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la această dată şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică”, se arată în actul normativ care va intra în vigoare la 1 ianuarie.
Cuantumul pensiilor militare de stat nu se indexează dacă rata medie anuală a inflaţiei înregistrează valori negative.
În noiembrie, rata inflaţiei a fost de 3,4%. Institutul Naţional de Statistică va publica inflaţia pe luna decembrie abia ân luna ianuarie 2019.
Pe de altă parte, ordonanţa prevede că pensia militară de stat nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor nete.
„La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.
Dacă în urma indexării pensiei militare de stat stabilite rezultă un cuantum al pensiei nete mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, se acordă acest cuantum rezultat, fără a depăşi suma rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflaţiei asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete în cauză.
În cazul indexărilor succesive, cuantumul acordat nu poate depăşi suma rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflaţiei asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei la care se adaugă suma reprezentând intervenţia ratei medii anuale a inflaţiei, în aceleaşi condiţii, din operaţiunile de indexare anterioare.
Vă prezentăm mai jos nivelul pensiilor militare din luna octombrie şi salariile din MApN din luna noiembrie:

