Florin Cîţu, chemat în Senat să dea explicaţii despre împrumuturile contractate de România

Florin Cîţu, chemat în Senat să dea explicaţii despre împrumuturile contractate de România

Daniel Zamfir susţine că sunt sume considerabile şi trebuie să vedem pentru ce s-au folosit banii FOTO Eduard Enea

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a fost invitat la audieri, săptămâna viitoare, marţi, în Comisia Economică din Senat pentru a da explicaţii despre împrumuturile contractate în ultima perioadă de statul român, a declarat, pentru Mediafax, senatorul Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Marţi, la ora 11.00, la Comisia Economică, în care vom discuta despre împrumuturile pe care le-a făcut (Ministerul Finanţelor - n.r.) pe termen lung, la ce costuri s-a împrumutat, de ce s-a împrumutat, ce a făcut cu banii. Din punctul meu de vedere, sunt nişte sume considerabile şi mi se pare firesc să vedem pentru ce s-au folosit banii. Am trimis invitaţia la Ministerul de Finanţe”, a afirmat, miercuri, Daniel Zamfir.

Senatorul îl acuză pe ministrul Finanţelor că a împrumutat de pe pieţele externe trei miliarde de euro la o dobândă mai mare decât a Bulgariei, Poloniei şi Greciei.

„Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns 20 de miliarde de lei împrumutaţi în doar două luni, Cîţu e de neoprit! Împrumută de pe pieţele externe încă 3 miliarde de euro (!!!!), bineînţeles la cea mai mare dobânda de pe piaţă - 2,04%, mai mare decât a Bulgariei, Poloniei şi chiar Greciei! Aşadar 7 miliarde de euro în două luni, e curată nebunie! Ce a făcut cu banii împrumutaţi până acum??”, a scris, pe Facebook, Zamfir.

Ministerul Finanţelor a împrumutat, marţi, 3 miliarde de euro de pe pieţele externe, în prima emisiune de obligaţiuni denominate în euro din 2020. Emisiunea a fost structurată pe două tranşe: un împrumut 1,4 miliarde de euro cu scadenţa pe 12 ani, la o dobândă de 2,04% pe an, iar alt împrumut de 1,6 miliarde euro cu scadenţa pe 30 de ani, la o dobândă de 3,41% pe an. Investitorii au plasat ordine de 12 miliarde de euro, de peste patru ori cât au programat Finanţele să se împrumute.

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu arată, într-o postare, că statul se la împrumută la dobânzi mai mici în guvernarea PNL, după ce acestea au crescut puternic în guvernarea PSD.

Florin Cîţu a declarat miercuri, la Adevărul Live, că România trebuie să împrumute în jur de 80 de miliarde de lei, dar că Guvernul PNL se împrumută mai ieftin decât guvernele PSD.

„Deficitul trebuie finanţat. Am văzut titluri isterice în presă despre împrumuturi. Ne împrumutăm mult mai ieftin decât guvernele PSD. Dobânzile scad în continuare pentru România. Am reuşit să captăm încrederea investitorilor care ne împrumută mai ieftin. Înainte de PSD, dobânzile erau de 0, 8%. PSD s-a împrumutat cu peste 5%. Aceste împrumuturi nu se duc către sinecuri”, a afirmat ministrul Finanţelor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: