În aproape toate articolele scriu câteva pasaje şi despre serviciile din localuri. Iar unele articole sunt integral pe această temă. Scriu observaţii de-ale mele şi le argumentez şi documentez cât de bine pot, prezint studii despre servicii făcute de alţii, în special din SUA, unde se studiază şi se documentează cel mai temeinic şi în amănunt acest subiect. Desigur, în unele articole îi laud foarte tare pe chelneri şi pe manageri, în altele îi critic cu multă severitate.

Când îi critic, unii se supără, considerând că o fac cu rea voinţă, de parcă i-aş fi cunoscut dinainte şi vreau să le plătesc vreo ploiţă, sau să le iau locul, mai ştii. Alţii se gândesc la ce au făcut şi de ce am scris eu ce am scris despre ei, analizează să vadă dacă eu am dreptate, dacă ei au sau dacă adevărul e undeva pe la mijloc.

Şi mă sună ca să stea de vorbă cu mine, să vedem de unde vin divergenţele de opinii şi de poziţii. Domnu Butunoiu, uitaţi, am văzut ce aţi scris despre noi. Şi am vrea să înţelegem mai bine de ce consideraţi că asta sau ailaltă nu sunt bune, pe ce vă bazaţi când recomandaţi altceva. Ce-ar fi să ne întâlnim la o cafea, să vă spunem şi noi punctul de vedere, poate ajungem la o concluzie comună în final. O să mai vin cu trei prieteni, sunt şi ei chelneri la alte două restaurante, şi ar vrea şi ei să se lămurească.

Şi ştiţi bine cât de greu şi de frustrant este pentru noi când avem clienţi dificili, parcă porniţi special să ne umilească şi să ne facă viaţa infernală fără motiv şi fără vreo miză serioasă. Vă trimit ataşat două articole pe tema asta, scrise de mine şi de prietenul meu de la cafenea, vă rog să le publicaţi pe site. Să vadă şi clienţii cum e viaţa noastră în restaurant, de ce facem una sau alta. Sigur, unii sunt hateri şi vor rânji cinic la citirea celor scrise de noi, însă vor fi şi destui alţii care nu ştiu şi nu s-au gândit la aceste lucruri, şi sunt convins că îşi vor schimba atitudinea. Al dumneavoastră, cu salutări cordiale, Gelu.

Da, aşa se fac lucrurile, aşa înţeleg oamenii poziţia celuilalt, la o cafea. Aşezându-se la masă, discutând, analizând, dându-şi cu părerea, venind fiecare cu argumentele lui. Doar o mică inadvertenţă în scenariul de mai sus: în cei 15 ani de când scriu zilnic despre ei, niciun chelner nu mi-a scris că ar vrea să ne întâlnim sau să-mi trimită un articol, sau măcar un punct de vedere, să-l public...