Nae Lăzărescu a vrut să lucreze la Teatrul „Constantin Tănase” cu orice preţ: „Portar, contabil, orice dar neapărat la acest teatru!”

Nae Lăzărescu a vrut să lucreze la Teatrul „Constantin Tănase” cu orice preţ: „Portar, contabil, orice dar neapărat la acest teatru!”

Împreună cu partenerul său de scenă, Vasile Muraru FOTO Adevărul

Actorul Nae Lăzărescu, care a murit în această dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, din cauza unor probleme hepatice, declara într-un interviu pentru Teatrul „Constantin Tănase“ că şi-a dorit cu orice preţ să lucreze în această instituţie, căreia i-a dedicat 50 de ani din viaţă, potrivit unui interviu semnat de Cătălin Văcaru, publicat în "Investigatorul", în 2011.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Deocamdată nu m-am pensionat. Împlinesc vârsta de 72 ani anul acesta“, spunea Nae Lăzărescu în interviu. „La câte am văzut în viaţa mea, nu mai am de ce să mă mir. Am prins toate nenorocirile posibile. Ţin minte perioada celui de-al doilea război mondial, eram mic de tot dar ţin minte foarte bine... Refugiaţi pe câmp, vai de ei... Seceta din 1946, zăpezile din 1953, două cutremure majore, vreo două iradieri mari...“, îşi amintea actorul, care a murit joi, la vârsta de 72 de ani, din cauza unor probleme hepatice. 
 
Redăm câteva dintre cele mai importante declaraţii ale actorului Nae Lăzărescu, din interviul preluat pe site-ul Teatrului „Constantin Tănase“.

Interviu de Călin Văcaru
 
Unde v-aţi format pentru prima dată calităţile artistice?
La şcoala primară. Atunci, munca de amator era încurajată. Se făceau serbări de toate felurile. Acolo a început să îmi placă. Tata avea o cârciumă şi mai veneau artişti pe la el. Acolo l-am cunoscut, fiind foarte mic, pe Bimbo Mărculescu, Vasile Tomazian, un actor de monoloage foarte bun... Plus că, la fiecare cinematograf, erau mini spectacole de revistă între filme, acestea durau o oră. Acolo i-am văzut şi pe Alexandru Giugaru, Gogu Trestian, Nae Roman, Puiu Călinescu şi mulţi alţii.
 
Cât de mult v-a ajutat experienţa, încă din copilărie, de spectator de teatru de revistă?
M-a ajutat enorm. Intram la cinematograf dimineaţa şi ieşeam seara. Vedeam minirevista de nenumărate ori, le şi suflam. Pe urmă am încercat să fac şi eu în cartier. Am invitat părinţii, le-am luat şi bani... Bineînţeles că erau sume modeste, mărunţiş.
 
Ce s-a întâmplat la prima tragere de cortină, aţi avut succesul scontat?
La prima aşa-zisă tragere de cortină, două cearceafuri între doi pomi, linişte şi pace! Un unchi de-al meu spune: „Băi băiatule, aţi repetat textul?”. Eu am întrebat ce este ăla un text. Mi-a explicat că trebuie să stabilesc nişte vorbe înainte, altfel trebuie să dau înapoi banii oamenilor. M-a îndemnat să scriu texte. Aşa m-am apucat de scris.
Eu am fost la înmormântarea lui Constantin Tănase. Nu îl ştiam. Eram în cârcă la tata. Lumea râdea în loc să plângă, nu îl vedeau mort! Era de fapt ultimul spectacol a lui Tănase.
Nae Lăzărescu, actor
Ce ştiaţi atunci despre Constantin Tănase?
Eu am fost la înmormântarea lui Constantin Tănase. Nu îl ştiam. Eram în cârcă la tata. Lumea râdea în loc să plângă, nu îl vedeau mort! Era de fapt ultimul spectacol a lui Tănase. Eu am vrut să fiu aici, la Teatrul Constantin Tănase, portar, contabil, orice, dar neapărat la acest teatru. Dacă Dumnezeu m-a ajutat să devin actor...
 
De la ucenic aţi devenit veteran iar acum sunteţi legendar pe scena de teatru din România. Cum vă simţiţi în această postură?
Din glumă în glumă sunt ceea ce vedeţi. Am făcut şi multe găinării la viaţa mea. Am fost unul dintre olimpicii alcoolicilor din România. După ce a murit prietenul meu Aurelian Andreescu, m-am lăsat. Au trecut mai bine de 30 de ani. Mai am un pic şi mă las şi de restul...
 
De umor nu vă puteţi lăsa!
Încă nu. Şi poeţii au cântat „Femeia”, nu „Nevasta”, deşi m-a potolit moldoveanca asta, soţia mea. Sunt cu ea de 25 de ani.
 
Să înţelegem că soţia dumneavoastră a reprezentat un element de echilibru în viaţa dumneavoastră?
Da. Acum dă masteratul la secţia de teatru a unei universităţi particulare. Ea se pregăteşte în continuare, învaţă. Este şi mult mai mică decât mine, are cu 27 de ani mai puţin. Vorba lui Birlic: „În viaţă ai de ales: ori mânânci o bucată de rahat de unul singur, ori o prăjitură în mai mulţi!“. Eu nu am fost decepţionat de săraca Monica Columbeanu că l-a lăsat pe ăla. Poate, în locul ei, îi făceam mai rău pentru că un om care se bagă în aşa ceva trebuie să fie pregătit psihic!
 
Dumneavoastră sunteţi pregătit psihic?
Eu zic că da. Am trecut şi eu prin asta, am avut cinci neveste. Am ţinut la toate şi sunt ale dracului de multe! Eu fiind un om sărac, cu lefuri de mizerie.
 
 
Care este situaţia actorilor din teatrele româneşti?
Am colegi acum, câştigă 500-600 lei, cu 10-15 ani vechime. Unii nu pot să-şi plătească nici întreţinerea. Înainte existau subterfugii. Radioul făcea piesă după piesă, în care chema tineret foarte mult. Televiziunea făcea cel puţin o piesă pe lună. Plus că se făceau filme româneşti unul după altul. Aveai de unde să te mai cârpeşti. În Bucureşti, existau 5-6 baruri de noapte, în barul Atlantic luam în fiecare noapte leafa mea pe o lună.
 
Pe cine aţi avut ca model în cariera dumneavoastră?
Am avut mai multe modele. Atunci Franţa deţinea crema comicilor. Bourvil, Fernandel, mai târziu au apărut Jean Le Trevle şi mulţi alţii. Marcel Sardou, celebru critic de film, spune că cel mai bun film trebuie să îl facă englezii, să îl finanţeze americanii şi să îl vadă francezii.
 
Este talentat publicul din România?
Publicul a fost şi a rămas foarte talentat. Oamenii au multe greutăţi... Câţi au vrut să ne scoată de pe bucata asta de pământ?! Scrisoarea care este la Budapesta, am văzut-o şi eu, a lui Vlad Ţepeş. El spunea să nu avem nicio grijă fiindcă imperiile astea care ne înconjoară vor dispărea, Ţara Românească şi Moldova vor rămâne! Şi aşa a fost: imperiile Austro-Ungar, Ţarist, Otoman nu mai sunt. Eu am fost educat de mic patriot şi cu mândria de a fi român. Acum aud că a fi naţionalist e rău. Nu sunt un naţionalist excesiv, ca să fiu înţeles, dar să nu uităm că aici a fost leagănul Europei. De aici au plecat dorienii şi au făcut Grecia, de aici au plecat francezii şi au făcut Franţa, de aici au plecat ilirii, triburile tracice şi au făcut Italia. Vorbind prozaic pe tema patriotismului, mă certam la Roma cu o doamnă care îşi dădea a doua zi doctoratul cu tema „Traian”. Am ajuns aproape de a ne bate. Eu nu am dat niciodată în femeie, dar a fost o ceartă monstru. Latina era limba dacilor, o latină barbară. La momentul ăla, în Imperiul Roman limba oficială era greaca veche. Ei au învăţat de la noi, nu noi de la ei. Drumurile erau făcute!
Asta este epoca Caragiale în care ne tot învârtim ca un căţel în jurul cozii. Caragiale, dacă ar fi fost chimist, ar fi inventat o cerneală care să facă explozie în contact cu prostia. Personajele lui trăiesc, parcă i-a blestemat şi i-a trimis din nou în viaţă.
Nae Lăzărescu, actor
Aţi spus mai devreme că doriţi să „zugrăviţi” într-o carte „tabloul” vieţii dumneavoastră. La ce registru stilistic v-aţi gândit pentru această carte?
Eu aş îmbrăca aceste gânduri sub forma unui roman. M-aş alege pe mine personaj principal, ca om care umblă prin toată acţiunea. Mă gândeam să o public după moarte. Aşa nu mă poate acuza nimeni de ceea ce am scris: prinde orbul scoate-i ochii... Multe lucruri nu trebuie înfrumuseţate, trebuie lăsate aşa cum noi suntem fericiţi, ce să spunem despre oamenii care au nimerit în perioada războaielor mondiale?! Chiar dacă scapi, ca şi tatăl meu. S-a întors din război şi a mai trăit puţin fiindcă se îmbolnăvise în tranşee.
 
Credeţi că epoca în care trăiţi vi se potriveşte?
Asta este epoca Caragiale în care ne tot învârtim ca un căţel în jurul cozii. Caragiale, dacă ar fi fost chimist, ar fi inventat o cerneală care să facă explozie în contact cu prostia. Personajele lui trăiesc, parcă i-a blestemat şi i-a trimis din nou în viaţă.
 
Sunteţi un comic autentic pe scenă, cum sunteţi în viaţa de zi cu zi?
Cizmarul nu are pantofi! Eu acasă sunt tăcut. Se supără şi moldoveanca pe mine...
 
Vă consumă teatrul şi astfel nu mai aveţi energie?
Am avut roluri grele. Un actor poate slăbi între trei şi cinci kilograme într-un spectacol. Un tenor de operă slăbeşte la fel. Genul teatrului de revistă poate părea la prima vedere uşor dar, dacă este luat în serios, este destul de dificil.
Pe Emil Boc l-aş vedea în locul lui Agamiţă Dandanache. Preşedintele ne reprezintă cu cinste, este exact românul mediu. Îi place şi un şpriţ, şi o femeie, este şi mincinos. Ce vreţi mai mult? Este exact Mitică a lui Caragiale. Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii.
Nae Lăzărescu, actor
Cum l-aţi întâlnit pe Vasile Muraru?
L-am văzut pentru prima oară pe Vasile Muraru la terasa teatrului Constantin Tănase. M-a frapat „trompa” lui. El îl aştepta pe Dem Rădulescu, care era în spectacol. Vasile era făcut pe el. Aveam şi eu nişte texte în spectacol, iar Muraru îl aştepta pe profesorul lui. L-am pus să se ridice ca să ne comparăm dimensiunea nasului. El este timid şi acum... S-a ridicat şi a spus: „Cred că da, domnule Lăzărescu”. În perioada aceea, eu de abia mă lăsasem de băutură. Trebuia să mă plimb prin parc şi Vasile Muraru mi-a spus că vine şi el. Am mers în Herăstrău. Am băut... Pepsi cu gheaţă. El mi-a povestit despre viaţa lui... Noi înainte neam împrietenit, după aceea ne-a dat prin cap să colaborăm pe scenă.
 
Şi aţi ajuns să îl creşteţi din punct de vedere artistic?
Nu. Era încă de atunci destul de bine crescut din toate punctele de vedere. Făcea în fiecare dimineaţă 12 kilometri prin zăpadă până la liceu la Piatra Neamţ. Aşa i-a fost lui scris să fie. Are şi doi copii foarte reuşiţi. Băiatul lui a creat un modul pentru transportul lunar şi a luat premiul I la NASA. L-au chemat acolo. Fata lui a luat, de trei ori la rând, medalia de aur în lume la chimie. La el, aşchia nu a sărit departe de trunchi. Vasile Muraru citeşte foarte mult!
 
V-aţi completat încă de la început pe scenă?
Absolut! Altfel nu se putea. În meseria asta nu există foarte multă răbdare. La Stan şi Bran, unul era vioara iar celălalt era arcuşul, ăla care se zbate. 
 
Aţi avut de pierdut din cauza personalităţii pe care o aveţi?
Da, am auzit de multe ori că am o limbă a dracului. Dar ce pot să fac?! E nevoie şi de unul care să-ţi facă un duş rece. Ceauşescu începuse bine. L-au stricat ăia de lângă el. Atunci când ai pe lângă tine persoane care îţi spun că eşti genial, ajungi să crezi şi tu. Când unui general roman i se asigura o primire triumfală în urma unei victorii, în spatele lui stătea un senator bătrân, care îi ţinea coroana de lauri şi care îi spunea la ureche tot timpul:
„Aminteşte-ţi că eşti om!”.
 
Dintre politicienii de astăzi, în ce roluri i-aţi vedea într-o piesă de teatru?
Pe Emil Boc l-aş vedea în locul lui Agamiţă Dandanache. Preşedintele ne reprezintă cu cinste, este exact românul mediu. Îi place şi un şpriţ, şi o femeie, este şi mincinos. Ce vreţi mai mult? Este exact Mitică a lui Caragiale. Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii.
 
Citeşte şi:
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: