Minuni diavoleşti: extratereştrii şi OZN

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Ce ne facem dacă undeva, în imensitatea Universului, vom găsi o planetă locuită tot de oameni? Vor fi trataţi ei ca extratereştri?”
„Ce ne facem dacă undeva, în imensitatea Universului, vom găsi o planetă locuită tot de oameni? Vor fi trataţi ei ca extratereştri?”

Ce legătură există între religie, Albert Einstein, lumea îngerilor, fenomenele OZN şi teoriile asupra existenţei extratereştrilor? Aparent nici una. În realitate, lucrurile sunt mult mai complexe.

De la o vreme, două tipuri de ştiri au început să apară des în presa românească. Primul, face referire la eforturile cercetătorilor de a găsi planete potenţial locuibile şi forme de viaţă extraterestră. De prin 1960, sume imense de bani au fost şi mai sunt încă alocate pe astfel de programe astronomice, care speră să descopere sau chiar să comunice cu forme inteligente de viaţă extraterestră (SETI, Phoenix, Dorothy, Darwin, Ozma, METI, Craiglist, sondele Pioneer şi Voyager etc. ). S-a dezvoltat chiar şi o formulă, de către Frank Drake, unul dintre pionierii şi fondatorii SETI, care ar determina numărul civilizaţiilor extraterestre din galaxia noastră: undeva între 8 x 10-20 (adică nimic) şi 36.4 millioane. Există chiar şi un institut american care se ocupă cu aceste cercetări: SETI Institute. Toate sunt fundamentate pe o întrebare existenţială a umanităţii: suntem singuri în univers? E drept că unii au făcut bani frumoşi încercând răspunsuri la întrebarea asta, prin respectivele programe, chiar dacă răspunsuri încă nu avem. Dar asta este doar speculaţie.  

Deocamdată, cercetătorii sunt frământaţi de nepotrivirea teoriei (care spune că viaţa extraterestră este posibilă) cu practica (până acum nu s-a găsit în Univers aşa ceva). Ca şi cum însă nu era de ajuns, peste acest foc ştiinţific se toarnă un gaz cu iz misterios: existenţa extratereştrilor chiar aici, pe Terra. Dovada ar fi…fenomenele OZN. Recent, un oficial canadian a declarat că 80 de specii de extratereştri trăiesc pe Pământ.

Din acest moment, imaginaţia multora este înfierbântată şi, peste calculele ştiinţifice de mai sus, se revarsă zdravene torente de imaginaţie amestecată cu incertitudine. Un teren numai bun pentru ocultism, din moment ce discuţia ajunge în punctul în care datele ştiinţifice sunt neconcludente, în schimb argumentele se mută în zona credinţelor: crezi că există extratereştrii? Crezi în OZN?

Părerea mea personală, bazată atât pe documentări ştiinţifice, cât şi pe literatura spiritualităţii ortodoxe, este una cât se poate de tranşantă: existenţa inteligenţei extraterestre intră în conflict direct cu credinţa religioasă, conform căreia omul este cununa creaţiei. Poate fi o noua înşelătorie universală de tip minune-tabloid, pusă la cale de demoni. Ca în Eden, când omul a crezut că ceea ce ştia până atunci este doar o manipulare, de care trebuia să se elibereze. Ştiu că sună teribil de incredibil dar permiteţi-mi să explic.

Mai întâi, constat că terenul prielnic unei asemenea lucrări este deja pregătit. Omul nu numai că doreşte să afle dacă există viaţă organică extraterestră ci, mai mult, caută neapărat o inteligenţă extraterestră superioară. Aşa s-au dezvoltat numeroase teorii cu iz ştiinţific, conform cărora viaţa pe Terra şi chiar omul în sine vin din spaţiu, din zona extra-terestră. Mă întreb însă: de ce oare presupunem din start că „omuleţii verzi” trebuie să fie neapărat mai inteligenţi ca noi? Un posibil răspuns ar fi: pentru că doar aşa noi putem fi creaţia lor. Ar fi jenant ca omul, fiinţă superioară şi minunată (chiar dacă îşi foloseşte greşit aptitudinile), să fie creaţia a ceva sub-uman. Prin urmare, există o tendinţă a omului de a se considera inferior posibilelor forme inteligente de viaţă extraterestre, ceea ce constituie primul pas în negarea creaţionismului biblic. Rămâne doar ca ele să apară cumva.

Iar ele n-au altceva de făcut decât…să apară. Deocamdată nu găsim nimic prin Univers, tot scotocind printre sori şi planete, dar este cert că fenomenul OZN este o chestiune cât se poate de reală. Declaraţii, rapoarte, fotografii, chiar şi imagini video (mai nou) pot sta mărturie că ceva totuşi se întâmplă. Greu de definit exact ce anume. Ei bine, ce-ar fi să încercăm o explicaţie, combinând spiritualitatea ortodoxă cu teoriile lui Einstein? Să o luăm metodic.

Albert Einstein a afirmat, prin celebra sa ecuaţie E=Mc2, că, practic, materia este energie şi invers. Detectarea bosonului Higgs demonstrează pe deplin acest lucru, fiind elementul cheie, care explică exact cum anume apare materia în Univers. Alte studii încep să demonstreze clar că există o mare legătură între starea de spirit a omului şi starea sa materială. O zonă chiar interesantă de cercetare se prefigurează a fi studierea interacţiunii dintre stres, ca stare anormală a spiritului uman, şi modificările genetice. Cum s-ar spune mai în limbajul Sf. Pavel, modalitatea în care păcatul influenţează trupul.

Ori, dacă energia se poate materializa, nu-i aşa că îngerii se pot întrupa? O ştim chiar şi din Biblie, că îngerii, atât cei buni cât şi cei răi, pot lua formă materială şi pot interacţiona cu materia şi cu noi. Am putea chiar susţine că făpturile îngereşti nu au origine terestra ci. . . extraterestră. Există chiar curente filosofice care susţin că materia practic nu există, ci este doar o informaţie de natură spirituală sau energetică pe care o preluăm prin intermediul simţurilor. Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei au tot vorbit despre energiile necreate ale divinităţii prin care s-a creat lumea. O afirma şi antichitatea, prin Socrate, Platon sau Aristotel, care erau preocupaţi de existenţa lumii şi de interacţiunea dintre spiritual şi material. Interesant nu? Parcă se închide un cerc.  

Prin urmare, este indubitabil faptul că materia se află la dispoziţia spiritului. Doar ce am trecut de un astfel de moment, la sfinţirea apelor. Ba chiar putem să înţelegem, pe această cale, preocupările oarecum ciudate şi controversate ale lui Masaru Emoto sau Vladimir Poponin. Unul afirmă că gândurile noastre pot influenţa structura apei, celălalt susţine că gândurile influenţează ADN-ul uman. Îi prefer totuşi pe Sf. Petru şi Pavel, care mi se par mai clari la acest capitol. Ca să nu mai spun că sunt şi cercetători Ervin Laszlo, James Oschman care, interpretând ecuaţia lui Einstein, susţin că materia nu există, ea fiind energie condensată.

Să revenim însă la influenţa îngerilor asupra lumii văzute, materiale. Cum ar fi dacă am înţelege apariţia OZN-urilor ca pe nişte lucrări ale îngerilor răi, menite să ne inducă tocmai ideea existenţei civilizaţiilor mai inteligente ca noi, spre discreditarea teoriei creaţioniste? Putem lansa această ipoteză? Pe ce ne-am baza?

O posibilă explicaţie ar fi într-o referire la semne şi minuni, pe care Sf. Ioan Evanghelistul o face în Apocalipsă. Astfel, într-un loc el pomeneşte de un balaur, o fiară şi un proroc mincinos din gurile cărora ies „trei duhuri necurate…duhuri diavoleşti, făcătoare de semne”, iar în altă parte prezintă lucrarea fiarei care „Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor, şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei”. Despre acest tip de viclenie va scrie şi Sf. Pavel, care arată că „însuşi satana se preface în înger al luminii.”O altă referire vom găsi la Sf. Petru care descrie activitatea diavolilor ca fiind potrivnică omului „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” . În fine, Însuşi Hristos vorbeşte despre diavol, numindu-l tatăl minciunii  şi cel ce a căzut ca un fulger din cer, după care va completa, afirmând că „se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” Nu în ultimul rând, observăm faptul că manifestările OZN au comportamente greu de explicat ştiinţific, dar foarte caracteristice lumii îngereşti, care nu se supune normelor existenţei materiale.

Plecând de aici, Sf. Părinţi au dezvoltat un întreg domeniu al spiritualităţii ortodoxe, care se preocupă de „arătările” înşelătoare ale îngerilor răi. Poate că cea mai elaborată abordare a fenomenului extratereştrilor şi OZN o vom găsi la Părintele Serafim Rose, un apologet al secolului trecut, într-un capitol dedicat din lucrarea „Ortodoxia şi religia viitorului”

Singura mea dilemă rămâne aceasta: ce ne facem dacă undeva, în imensitatea Universului, vom găsi o planetă locuită tot de oameni? Vor fi trataţi ei ca extratereştri?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite