Cele două cărţi adună toate articolele, editorialele, interviurile şi analizele publicate de Dumitru Tinu în ziarul Adevărul, începând cu Revoluţia din decembrie 1989. Astfel, activitatea publicistică a fost împărţită, având tituluri diferite. Primul volum se intitulează ,,Dumitru Tinu şi Adevărul-Ieşirea din tranşee -1989-1995”, iar volumul al II-lea poartă titlul ,,Dumitru Tinu şi Adevărul – Spre staţia Speranţei - 1996-2002”. 
 
Andrei Tinu este lector universitar doctor la Universitatea Titu Maoirescu, fiind titularul disciplinelor Istoria Statului şi Dreptului Românesc şi Drept Administrativ. Doctor în istorie, profesorul Andrei Tinu are o activitate de cercetare/ştiinţifică recunoscute, publicând peste 20 de articole ştiintifice, fiind şi autorul a mai multor volume în calitate de autor sau coautor. Spre exemplu, în anul 2015, Andrei Tinu a publicat volumul ,,Scînteia de la Praga”, editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, în care a cercetat evenimentele de la Praga din 1968, reflectate în presa de la Bucureşti, mai exact în paginile ziarului Scânteia, când tatăl său a fost trimis corespondent de presă, pentru a relata despre invazia sovietică a Cehoslovaciei. Coincidenţă sau nu, în anul 2002, invitaţia României în NATO a avut loc tot la Praga, evenimentul politico-militar fiind relatat în paginile ziarului Adevărul tot de Dumitru Tinu.
 
După parcurgerea celor două volume observăm că analizele şi editorialele jurnalistului Dumitru Tinu au contribuit la democratizarea vieţii politice româneşti, prin condei şi stil jurnalistic, scriind despre subiectele presante ale zilei, de la desfiinţarea lagărului comunist şi până la adedarea României la NATO, precum şi despre corupţie, interese meschine, înguste şi de grup, odată cu marile privatizării din anii 90’. 
 
Ca o apreciere generală, traspare ideea că la 80 de ani de la naşterea marelui ziarist Dumitru Tinu, fiul său Andrei Tinu a dorit să publice opera editorială care a consacrat activitatatea jurnalistică a directorului ziarului Adevărul, tocmai ca aceasta să fie adunată sub forma cele două volume şi să nu dispară în negura timpului.
 
Primul volum, intitulat ,,Dumitru Tinu şi Adevărul-Ieşirea din tranşee- 1989-1995”, pune în lumină activitatea ziaristică postdecembristă a directorului ziarului Adevărul. Principala activitate a constat în a conduce echipa editorială a ziarului care avea ca dicton sloganul că “nimeni nu este mai presus de lege”. 
 
Primul volum de 678 de pagini debutează cu un interviu acordat de directorul ziarului Adevărul Dumitru Tinu realizatoarei tv Eugenia Vodă în cadrul emisiunii de pe TVR, cu titlul Profesioniştii, în care aflăm amănunte biografice. Astfel, marele ziarist precizează că a fost un copil sărac şi desculţ şi a plecat din satul său să înveţe carte la Bucureşti şi a reuşit în viaţă prin muncă şi teneticitate, fiind chiar timid, după cum chiar se defineşte, reuşind să devină directorul celui mai mare ziar din România, cu cel mai mare tiraj, având în mână doar un stilou.
 
Primul volum adună articole şi interviurile publicate în perioada 1989-1995. Anii tubluri ai anilor 90, cu mari schimbări politice, sociale şi economice, sunt descrişi de directorul ziarului Adevărul. Astfel, articole publicate după revoluţia din 1989 poartă diferite titluri cum ar fi, “La început de drum”, “Mîndrie şi demnitate”, “Indizerabilii”, “Speranţe reînnoite”, în care marele ziarist Dumitru Tinu analizează cauza rezoluţionară şi schimbarea de regim operată odată cu fuga dictatorului şi preluarea puterii de FSN.
 
Anii 90’ relevă trecerea ziarului de la statutul de oficios regimului comunist la un cotidian care avea drept deziderate susţinerea presei libere şi a economiei de piaţă, precum şi a drumului către aderarerea la NATO şi integrarea în UE. Dumitru Tinu chiar dacă era directorul ziarului Adevărul nu se dezice de activitatea jurnalistică şi scrie aproape zilnic, dar realizează şi o serie de interviuri cu Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, cu Aurel Dragoş Munteanu ambasadorul României la Naţiunile Unite. Ziaristul Dumitru Tinu dedică o serie de articole crizei din Golf, ca urmare a invaziei Irakului asupra Kuweitului, precum şi a situaţiei politice interne.
 
Pe de altă parte, volumele îngrijite de Andrei Tinu conţin şi o serie de interviuri pe care jurnalistul Dumitru Tinu le-a luat diferitelor personalităţi politice. Un interviu interesant este realizat cu Silviu Brucan, dar şi cu Preşedintele Franţei Francois Mitterand, precum şi cu fostul preşedinte Ion Iliescu, dar şi cu premierul tehnocrat al anilor 90’ Theodor Stolojan, care, în memoria fostului ziarist Dumitru Tinu, menţionează că “el a creat Adevărul şi l-a aşezat pe două valori fundamentale pe care cred c-ar trebui construită întreaga societate, adevăr-transparentă şi nimeni nu e mai presus de lege”. 
 
Cu vocaţia condeiului, dar şi cu un arta ziaristului şi diplomatului, Dumitru Tinu a făcut zilnic portretul societăţii româneşti, dar şi a scenei politice internaţionale, realizând analize lucide despre căderea URSS şi a loviturii de stat dată de Boris Elţîn.
 
Ziaristul Dumitru Tinu susţine puncte de vedere critice în editorialele sale, când scrie despre privatizarea legii şi a statului, precum şi despre intenţiile guvenului de a pune botniţă presei libere, arătând că ziarul Adevărul îşi va păstra în continuare direcţia de informare corectă a cetăţenilor, cu toate presiunile la care ziarul a fost supus. Cu un puternic spirit democratic, Dumitru Tinu a impus echipei Adevărul un standard moral greu de atins în ziua de astăzi.
 
Al doilea volum de 632 de pagini intitulat “Dumitru Tinu şi Adevărul – Spre staţia Speranţei - 1996-2002” aduce la lumină articolele publicate în perioada 1996-2002. Dumitru Tinu analizează problemele politice, economice şi sociale ale zilei, abordînd teme precum corupţia, afacerea ţigareta, dar şi bombardarea Iugoslaviei şi atitudinea guvernului român cu privire la survolarea spaţiului aerian de avioanele NATO. Directorul ziarului Adevărul realizează un interviu cu preşedintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, în care susţine că România trebuie să facă parte din primul val de integrare din NATO. 
 
Ultimul articol scris de marele jurnalist, înainte de teribilul accident de maşină, se intitulează “Spre staţia speranţei”, identic cu titulul celui de-al doilea volum îngrijit de profesorul Andrei Tinu. Intuitiv şi cu spirit critic, Dumitru Tinu arată că odată cu invitarea României la NATO şi stabilirea unui traseu cu dată fixă pentru a ajunge la staţia UE, cele două integrări vor marca destinul nostru ca popor (p. 612). Astfel, odată cu integrarea în Uniunea Europeană, guvernul, oricare va fi el, va fi obligat să rspecte ce se hotărăşte la Bruxelles, iar fondurile alocate României vor fi monitorizate de experţi ai Uniunii. Guvernul va fi obligat să facă reforme în Justiţie, Administraţie.....(p.613).
 
După culegerea tuturor articolelor publicate de jurnalistul Dumitru Tinu din paginile ziarului Adevărul, profesorul Andrei Tinu, în memoria tatălui său, a adunat câteva opinii exprimate de jurnalişti de prestigiu cu privire la activitatea directorului ziarului Adevărul. Astfel, Sorin Roşca Stănescu afirmă că “Dumitru Tinu s-a luptat pentru a apăra interesele de libertate şi financiare ale jurnaliştilor din România”. Ion Cristoiu afirmă că “Dumitru Tinu a reuşit să ţină un echilibru în fruntea Clubului Român de Presă, între personalităţi puternice şi cu numeroase probleme, astfel reuşind să facă din acest organism o organizaţie gata să negocieze drepturile jurnaliştilor”. Cornel Nistorescu apreciază că “Dumitru Tinu a fost factorul de echilibru la Adevărul, dar şi în presa românescă”. Crstian Tudor Propescu afirmă că “cuvântul Adevărul n-ar fi fost scris deasupra capetelor noastre, dacă nu ar fi fost domnul Tinu”, iar Consiliul Director al ziarului Adevărul menţionează că “Dumitru Tinu şi-a trăit 40 de ani din viaţă cu Ziarul în minte şi în suflet. Ziarul i-a fost casă şi masă, i-a fost izvorul bucuriei şi tristeţii, al sănătăţii şi suferinţei”.
 
Volumele îngrijite de profesorul Andrei Tinu reprezentă un util instrument de lucru atât pentru jurnalişti, cât şi pentru cercetătorii din domeniile umaniste care vor să studieze evoluţia presei româneşti postdecembriste.