Corespondenţă între Mihai Eminescu şi Iacob Negruzzi: „Dacă versurile de la mine vi se par rele, nu vă jenaţi de fel şi aruncaţi-le-n foc!“

Corespondenţă între Mihai Eminescu şi Iacob Negruzzi: „Dacă versurile de
la mine vi se par rele, nu vă jenaţi de fel şi aruncaţi-le-n foc!“

Mihai Eminescu (stânga) şi Iacob Negruzzi (dreapta)

Pe 15 ianuarie 1899, de ziua poetului Mihai Eminescu şi la 10 ani de la moartea acestuia, revista „Convorbiri literare“ publica, la rugămintea fostului director al revistei, Iacob Negruzzi, mai multe scrisori trimise de Eminescu jurnalistului şi bunului său prieten: de la versuri şi studii, până la propriile sale angoase, de pe vremea când studia la Viena şi la Berlin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primele pagini din revista „Convorbiri literare“, apărută pe 15 ianuarie 1889, debutau cu câteva scrisori redactate şi trimise de Mihai Eminescu pe vremea când era colaborator al revistei, păstrate de directorul de atunci, Iacob Negruzzi. Tot pe 15 ianuarie, în acelaşi an, se împlineau 49 de ani de la naşterea sa. „Am găsit printre hîrtiile mele mai multe scrisori ale lui Eminescu. Tot ce-a eşit din pana acestui poet este interesant şi poate contribui la înţelegerea sau studiarea inteligenţei sale extraordinare. Vă trimit dar scrisoriie cu rugamintea să le publicaţi. [...]“, scria, printr-o scrisoare adresată comitetului de redacţie al revistei „Convorbiri literare“, Iacob Negruzzi, cel care fondase şi condusese publicaţia lunară  vreme de 28 de ani.

Multe dintre scrisorile lui Eminescu, care veneau „la pachet“ cu poezii, poeme, studii, datează din perioada când acesta studia la Viena (între 1869 şi 1862)  şi Berlin (între 1872 şi 1874) , în aceeaşi perioadă când a început  coaborarea cu revista „Convorbiri literare“, dar sunt şi din ultimii săi ani de viaţă, când era internat la ospiciul de lângă localitatea Mănăstirea Neamţ. 

„Ştergeţi ce vi se va părea bun de şters“

 
Iacob Negruzzi, 28 de ani la conducerea revistei „Convorbiri literare“

În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor şi Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, fiul lui Constantin (Costache) Negruzzi,  a înfiinţat societatea culturală „Junimea” şi revista „Convorbiri literare”, pe care a condus-o timp de 28 de ani (în perioada 1867 - 1895). Revista îşi propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoştinţe de literatură, istorie, economie, politică şi să promoveze noi valori din cultura românească. 

În fiecare răvaş, Eminescu i se adresa cu prietenie lui I.C. Negruzzi, începându-şi pagina cu „Scumpe domnule Negruzzi“ sau „Iubite Jacques“, căruia îi trimitea versuri sau analize pentru a fi publicate, de fiecare dată vorbind cu modestie despre rândurile scrise. Îşi numea unele poezii „nimicuri neînsemnate“ sau se autocritica fără sfială „Bune simt, că nu sînt; poate însă să nu fie cu desăvîrşire rele. Ştergeţi ce vi se va părea bun de şters“, ba chiar cerea să nu fie publicate dacă nu sunt pe placul lui Negruzzi: „Dacă cele ce v'alătur de la mine, ar fi rele, nu vă jenaţi de fel şi aruncaţi-le' foc“.

Nu doar literatura şi unele lucrări la care lucra împreună cu prietenul său, scriitorul Ioan Slavici, îl preocupau, ci şi diferenţele sociale între Austria şi Viena, pe care prefera, însă, să nu le comenteze foarte mult dintr-un motiv simplu: „în ori-ce cas nu pot schimba nimica din toate celea“.

„[...] Dacă o epistolă ar fi să fie expresiunea mai mult ori mai puţin clară a disposiţiunii psichice, în care se află un om cînd scrie, atunci aş avea multe de spus ; mai ales ca fie-care din noi e un organ central, care-şi asimilează intr’un moment toate întîmplările lumii, care-i vin la cunoştinţă; dar am hotarît să nu vă mai scriu impresiunile ce le-au facut şi le fac asupra mea raporturile de azi ale Europei în genere şi a ţării noastre în parte. Şi la ce v’aş şi spune, ceea-ce simt şi cuget, cînd în ori-ce cas nu pot schimba nimica din toate celea“, dintr-o scrisoare trimisă de Mihai Eminescu pe 11 februarie 1871, de la Viena.

Extrase din scrisorile lui Mihai Eminescu către Iacob Negruzzi

„Ungurii ne seamănă în multe rele, nouă“

În mai multe scrisori, Eminescu vorbeşte despre studiul intens al lui Slavici referitor la cultura ungurilor şi deosebirile de caracter dintre români şi maghiari, care avea să fie publicat în revista de la Iaşi în 14 numere. Eminescu nota:  „Slavici lucrează mereu la studiul asupra Ungurilor. Greutatea cea mare e culegerea şi critica datelor. Cum-că datele culese trebuesc crititate una cîte una, resultă din imprejurarea, că toate, afară de aceea că nu-s contimporane, dar sînt şi scrise sub influenţa mîndriei şi a exagerării maghiare. Ungurii ne seamănă în multe rele, nouă“,  pentru ca, tot el, mai târziu, să scrie, cu critică, despre cele şase capitole cu introducere şi încheiere ale lui Slavici:

„Venind la cuprinsul scrierii insă-şi, poate vă surprinde modul de cugetare din introducere. Şi mie mi s'a părut, că sistema creată de Slavici e cam fortaţă, şi cà omenirea nu e tocmai un organism aşa de perfect, precum susţine el ; deşi nu se poate nega causalitatea în istorie. În privinţa asta cred însă că disputele nu folosesc nimica, mai ales dacă se 'ntîmplă, că toată scrierea să fie turnată în calupul unui sistem, ast-fel încît negînd calupul se neaga ordinea interna a scrierii insăşi. Cîne am citit eu introducerea, mi-am adus aminte de omul lui Pascal. «La suite des-hommes - zice el - pourrait etre considérée dans tous les temps et dans tous les lieux, comme ur seul homme qui apprendrait toujours». Intr'adevăr nu se poate ca cine-va sã caracteriseze mai bine şi 'n mai puţine cuvinte: continuitatea în timp. Slavici desvoltă idea asta şi face din ea un sistem“.

„Indealtmintrelea ma aflu bine şi sănătos în mijlocul acestor munţi“

Pe lângă alte scurte scrisori care conţineau poezii ca „Scrisoarea a IV-a“, „Înger de pază" şi „Noaptea", datate din 1881, când Eminescu era pe-atunci redactor al revistei „Timpul“ sau în care doar dădea bineţe la „curacuda“, porecla unor membri ai societăţii „Junimea“, una dintre cele publicate în „Convorbiri literare“ este trimisă după îmbolnăvirea sa. Perioada petrecută de acesta la institutul de lângă Mănăstirea Neamţ n-a fost mereu tulbure. Eminescu avea săptămâni întregi de deplină luciditate - drept mărturie stau unele dintre cele mai cunoscute şi apreciate poezii ale sale. Versurile „acceptabile“ pe care le trimisese poetul român în scrisoarea trimisă în 1887 lui Negruzzi compuneau renumita sa poezia, „De ce nu-mi vii?“.

„Iubite amice,
Îţi trimit deodată cu aceasta mai multe versuri cărora, de ţi se par acceptabile, le vei face loc în «Convorbiri». Indealtmintrelea ma aflu bine şi sănătos în mijlocul acestor munţi şi-ţi doresc asemenea. Multe salutari d-lor Maiorescu, Teodor Rosetti, Mandrea, Nica, şi sãrutdri de mînă d-nelor Maiorescu şi Kremnitz, precum şi d-şoarei Livia.
Cu tot respectul al d-tale
credincios amic
M. Eminescu“

FOTO Biblioteca Digitală a Bucureştilor / digibuc.ro

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările