Cărţile de căpătâi ale personalităţilor: O chestiune de dragoste
0
Am făcut, în listele de mai jos, abuzuri flagrante, crime aproape. Îmi iubesc scriitorii mai mult decât îmi iubesc mama, tatăl, femeia, viaţa. E o slăbiciune pe care demult am înţeles-o, demult am iertat-o. Nu e bine, desigur, dar deja e târziu.
Simt că am trădat şi că am nedreptăţit: ce ierarhie e aceea fără Boris Vian, fără Haruki Murakami, fără Ernest Hemingway, fără Aldous Huxley, fără Michel Houellebecq, fără Milan Kundera, fără Andrei Makine, fără Ian McEwan, fără Julian Barnes, fără John Kennedy Toole, fără Jay Parini, fără Irvine Welsh, fără Ludmila Uliţkaia, fără Karl May şi J.M Barrie, fără copilărie, fără Kafka, fără Faulkner, fără Bulgakov, fără Cehov, fără Gorki, fără Nabokov, fără Babel, fără Brautigan, fără Malraux, fără Flaubert, fără Hugo, fără Balzac, fără Saramago, fără Sábato, fără Papini, fără Calvino, fără Llosa, fără irlandezi, fără dramaturgii americani, fără Caragiale, fără toţi poeţii minori şi infinta lor poezie?
Pe cei scrişi şi pe cei ce vor rămâne nescrişi, pe toţi i-am trădat, pe toţi i-am nedreptăţit. Nu cred că voi comite, totuşi, nicio exagerare scriind că, fără ei şi fără cuvintele lor, cărora le atribui, iată, puteri oculte şi nelimitate, totul e deznădejde, totul e zadar. Fără ei şi fără cuvintele lor, ca oamenii fără dragoste din epistolele Sfântului Apostol Pavel, nimic nu sunt.
Sunt laş
Am încercat de prea multe ori, cu prea puţin succes, să predic frumuseţea literaturii. Nu sunt înţelept, sunt laş. M-am resemnat: nu oricine poate iubi cărţile, şi poate că nici nu e rău că e aşa. Nu pot profeţi în deşert, las deşertul să-mi profeţească. Iar pentru cei care iubesc literatura, căci ei ar putea cumva înţelege, voi scrie despre o carte care e dincolo de toate ierarhiile, o carte la perfecţiunea căreia un scriitor, ca şi un cititor nu poate ajunge decât o singură dată. De altfel, în treburile interne ale absolutului nu trebuie să existe nici amestec extern, nici ierarhii.
Cartea este clasică, deci adulată şi dispreţuită. Cartea este „Marele Gatsby" a lui Scott Fitzgerald. Nu o voi povesti aici, nu e în spiritul acestei rubrici, şi nu îi aduce nici ei niciun folos. Istoria e simplă şi respusă de un amator ar semăna cu un film de la Hollywood, seria B.
Scott al meu
Povestită de mine, amatorul, „Marele Gatsby" îşi pierde magia, căci despre magie e vorba. Dar cine poate atinge această magie e norocos: nu a trăit degeaba. „Scott al dumitale", cum îi spune un prieten, scriitor, octogenar, interbelic, geniu al nuanţelor, ei bine, Scott al meu se predă ideilor estetice cu forţa la care ajunge numai şi numai iubirea. Din „Marele Gatsby" poţi lesne înţelege că viaţa este, în definitiv, o chestiune de dragoste. Îi compătimesc pe cei care trăiesc fără să-şi fi contemplat mărirea şi abisul, cum îi invidiez melancolic pe cei cărora nu le e frică de a nu fi, ci de a fi.
„Marele Gatsby" spune despre om cât Biblia, cât Shakespeare. Şi cât de departe poate un om să urce şi să coboare numai şi numai din iubire? Inima unui cititor, ştim, este o cutie de rezonanţă. În inima mea, „Marele Gatsby" a atins punctul cel mai vulnerabil, mi-a întărit sensibilitatea şi mi-a confirmat dezgustul faţă de ororile luxului. Transcriu un gând care nu se lasă alungat: „Marele Gatsby" este visul din care vrei să te trezeşti direct în moarte. Iar finalul... Finalul „Marelui Gatsby" este paradisul celor care pierd, paradisul figuranţilor din comediile bufe, paradisul celor care cred că dincolo de dragoste chiar nu mai e nimic. Mă gândesc la această carte aşa cum mă gândesc, uneori, la un cer totuşi albastru, toamna.
"Nu se poate fără Oz, Auster, Pamuk, Bukovski, fără Ilf şi fără Petrov."
"Mă aflu printre cei incurabili: mi-am făcut din literatură totul."
Cartea preferată
- Andrei Crăciun s-a născut pe 23 iulie 1983, la Târgovişte.
- A absolvit mai multe facultăţi, dintre care cea mai reprezentativă este Facultatea de Ştiinţe Politice, la Universitatea din Bucureşti.
- Urmează un master în cultură şi civilizaţie ebraică la Centrul de Studii Ebraice „Goldestein-Goren" din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
- A intrat în presă, la „Evenimentul zilei", în anul 2005, după ce a câştigat secţiunea „Debut" a Premiilor „Ioan Chirilă".
- A fost trimis special al EVZ la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008.
- Din noiembrie 2009, conduce secţia de „Publicistică" a ziarului „Adevărul".
- A fost desemnat „Cel mai bun editorialist al anului 2011", într-un concurs organizat de către Clubul Român de Presă.
- A câştigat de asemenea secţiunea „Cultură" a concursului „Tânărul Jurnalist al Anului 2010", organizat de către prestigioasa fundaţie „Freedom House".
Top 10 cărţi care m-au marcat
1. „Moartea lui Ivan Ilici" de Lev Tolstoi
2. „Greaţa" de Jean-Paul Sartre
3. „Străinul" de Albert Camus
4. „Fraţii Karamazov" de F.M. Dostoievski
5. „În ochii Luciei" de Arthur Japin
6. „Franny şi Zooey" de J.D. Salinger
7. „O fată de preot" de George Orwell
8. „Bestiar" de Julio Cortázar
9. „Cartea de nisip" de Jorge Luis Borges
10. „Dragostea în vremea holerei" de Gabriel García Márquez
Top 5 autori preferaţi
1. Lev Tolstoi (1828-1910)
2. F.M. Dostoievski (1821-1881)
3. George Orwell (1903-1950)
4. N. V. Gogol (1809-1852)
5. Radu Cosaşu (n. 1930)
Se încarcă comentariile...
