tiley - ultimele știri
În acest moment, din cauza faptului că e nevaccinat, Djokovici are probleme nu doar în privinţa participării la turneele majore, dar în ceea ce priveşte călătoriile, în general.
Australia l-a expulzat pe liderul ATP, după un fiasco de 11 zile, însă nu toată lumea a fost împotriva lui Nole în „Ţara Cangurilor“.
Novak Djokovici (34 de ani, 1 ATP) a ales o destinaţie retrasă pentru a se reface din punct de vedere mental, pe durata Australian Open 2022 (17-30 ianuarie).
Presa din Melbourne continuă să atace Guvernul condus de prim-ministrul Scott Morrison, din cauza unui scandal care a scos la iveală incompetenţa autorităţilor.
Pentru liderul ATP urmează nişte ore cruciale: pentru că, după două zile de libertate la Melbourne, poate reveni, mai întâi, într-un centru de detenţie. Iar de acolo, poate fi suit în primul avion spre Europa.
Novak Djokovici (34 de ani, 1 ATP) a câştigat prima rundă a duelului său cu Guvernul australian, însă riscă să fie făcut knock-out, în runda a doua!
După patru zile de tăcere şi de informaţii apărute „pe surse“, în premieră, un oficial de la Tennis Australia a ieşit în public şi a vorbit despre un fiasco internaţional, cauzat de gafe birocratice.
Cândva, primul turneu major al sezonului era supranumit şi „Open-ul Vesel“ datorită atmosferei din jurul competiţiei. Acum, după apariţia unui caz de COVID-19, nu doar că bunădispoziţia a dispărut, dar există semne de întrebare în privinţa organizări...
Pe măsura trecerii orelor, organizatorii şi reprezentanţii Guvernului încep să-şi schimbe, treptat, discursul. Dacă, iniţial, anularea primului Grand Slam al anului era o variantă respinsă, acum, din păcate, ea nu mai e exclusă, cu vehemenţă.
Aproape 1.200 de sportivi şi oameni aflaţi în staffurile lor au aşteptat evenimentul care ar fi trebuit să stabilească, astăzi (ora 09.00, ora României) tablourile competiţionale pentru Australian Open 2021 (8-21 februarie).
Australian Open era, în anii trecuţi, supranumit şi „Open-ul Vesel“, datorită atmosferei frumoase, în care se desfăşura, în plină vară, în emisfera sudică. Odată cu pandemia, această veselie a fost înlocuită de nervi. Mulţi nervi!
Chiar dacă se află în grupul privilegiaţilor de la Adelaide, Novak Djokovici (33 de ani, 1 ATP) a cerut condiţii mai bune de carantină pentru jucătorii aflaţi în izolare totală, la Melbourne.
Australian Open 2021 (8-21 februarie) suferă, nu doar din cauza înmulţirii cazurilor de COVID-19, ci şi pentru că, treptat, costurile organizării turneului depăşesc cu mult estimările iniţiale.
Australia „fierbe“: Se înmulţesc cazurile de COVID-19 în rândul jucătorilor. A apărut ultimul bilanţ
Treptat, tot mai mulţi australieni ajung la concluzia că organizarea primului Grand Slam al anului la Melbourne, conform tradiţiei, a fost o greşeală în acest an. Una care se dovedeşte a fi tot mai costisitoare!
Liderul mondial a ajuns în prim-plan, pentru a doua oară în această pandemie. Prima dată, el a fost acuzat pentru că a organizat Adria Tour, un demonstrativ în care au fost ignorate normele sanitare.