serif - ultimele știri
Șeriful comitatului Los Angeles, Robert Luna, s-a declarat uimit de aceste decese, aparent sinucideri, care nu ar avea nicio legătură între ele.
Ca să ne dăm seama, încă o dată, cât de mult a decăzut fotbalul românesc, e suficient să aruncăm o privire pe lista echipelor ajunse în turul III preliminar al Ligii Campionilor.
Acum câţiva ani, Gheorghe Hagi făcea o adevărată criză de nervi, spunând că „UEFA ne-a scos din pix“. De fapt, neputinţa noastră, fotbalistică şi financiară, reprezintă motivul principal pentru care nu ne-am mai apropiat de cea mai tare competiţie in...
Şeriful din Santa Fe, Adan Mendoza, a declarat într-o conferinţă de presă că „este prea devreme să se stabilească acuzaţii” cu privire la accidentul care a avut loc săptămâna trecută pe platoul de filmare de la „Rust”, potrivit News.ro. 500 de cartuş...
După două săptămâni de pauză, în care faza grupelor s-a întrerupt din cauza meciurilor echipelor naţionale, cea mai tare competiţie intercluburi din lume se reia, cu partidele din etapa a 3-a.
Vedem în acest articol cum a ajuns coafura excentrică a lui Donald Trump un laitmotiv în definirea mitului acestuia.
Acest articol tratează din perspectivă antropologică alegerea lui Donald Trump, devenit cel de-al 45-lea preşedinte din istoria Statelor Unite ale Americii.
Simona Tibu, o româncă stabilită în Canada, a înaintat o plângere împotriva unui şerif din oraşul Alberta, care a tras-o pe dreapta şi apoi a lovit-o şi hărţuit-o. Între timp, poliţistul a fost mutat la muncă de birou.
Mihai Stoichiţă n-a avut noroc de a se bucura pentru titlul pe care Şerif Tiraspol nu-l mai poate pierde în campionatul din Moldova.