radu ganescu - ultimele știri
Deşi de la 1 iunie ar fi trebuit să se reia internările şi intervenţiile chirurgicale, reprezentanţii pacienţilor atrag atenţia că acest lucru nu s-a întâmplat şi că cele 5 milioane de bolnavi cronici nu au nici astăzi acces în spitale pentru investi...
Coaliţia Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) a lansat o campanie de informare privind vaccinarea: „Iniţiativă pentru viitor”. Reprezentanţii pacienţilor susţin că prevenţia şi imunizarea sunt extrem de importante.
Coaliţia pentru Sănătate Europeană, din care fac parte asociaţii de pacienţi şi reprezentanţi ai industriei farmaceutice, a demarat campania ,,Ai dreptul la Sănătate ca în Europa”, al cărei element central îl constituie realitatea că pacienţii români...
Coaliţia Organizaţiilor de Pacienţi cu Afecţiuni Cronice (COPAC) salută decizia cadrelor medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală de a vorbi despre problemele cu care se confruntă în spital.
Agenţia Naţionala a Medicamentului a autorizat, între 2014 şi 2016, aproape 500 de studii clinice, care au implicat aproximativ 30.000 de pacienţi români. E drept, de la un an la altul, numărul studiilor realizate în România a scăzut. E bine sau rău?...
Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), Radu Gănescu, a fost ales pentru un nou mandat în boardul European Patient Forum, el fiind totodată, trezorier al organizaţiei europene....
Pacienţii cu talasemie majoră şi cei cu hemofilie vor picheta miercuri, între orele 11.00 - 13.00, sediul Ministerului Sănătăţii. Aceştia protestează faţă de faptul că sunt şanse ca programul prin care beneficiază e tratament să fie desfiinţat.
Mai mulţi bolnavi care sufereau de probleme psihiatrice au fost, fără să ştie, cobai în cadrul unor experimente medicale. Testele clinice la care aceştia erau supuşi fără voie erau folosite pentru introducerea pe piaţă a unor noi substanţe. Însă de m...
Sute de persoane au semnat o petiţie pentru ca sănătatea să primească 6 la sută din PIB, într-o campanie care a început miercuri în Bucureşti şi va continua în Cluj, Timişoara, Craiova şi Iaşi, la iniţiativa Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Af...
Reprezentanţii pacienţilor români declară că sunt alături de medicii care vor să iasă în stradă pe 1 septembrie. Ei afirmă că nu ar mai exista aşa multe probleme în Sănătate dacă s-ar aloca un procent corespunzător, de 6% din PIB pentru asistenţa med...
Asociaţia Persoanelor cu Talasemie Majoră reclamă lipsa sângelui pentru trasfuzii începând de la sfârşitul lunii aprilie, în unele cazuri întârzierile fiind şi de zece zile, a declarat Radu Gănescu, preşedintele organizaţiei.
De la începutul lunii iulie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a aprobat primele dosare pentru tratamentul cu moleculele noi intrate de curând pe lista de medicamente compensate şi gratuite.
Viaţa nu poate aştepta, mai ales în cazul pacienţilor cu unele boli rare care necesită tratamente scumpe şi urgente. Am vorbit, la Adevărul Live, despre un subiect de multe ori evitat, fiind considerat o nişă: bolile rare, care, în ciuda preconcepţii...
Formele de cancer şi epilepsii rare, sindroamele cu denumiri bizare, cum ar fi Rokitansky, Li-Fraumeni, Edwards, Addis-Hamburger sau boala Kawasaki, afectează peste un milion de români. Aceştia există şi au nevoie de acces urgent la tratamente, pentr...
Cine nu s-a simţit, la un moment dat, slăbit, obosit, ameţit, în timpul efortului fizic sau chiar dimineaţa, la trezire? Oricare dintre cei care au astfel de manifestări poate suferi de talasemie într-o formă uşoară şi o poate transmite urmaşilor. De...
Promisiunile publice făcute de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii cu privire la pachetul de bază şi lista medicamentelor compensate nu au fost respectate, potrivit Coliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC)....
Promisiunile Ministerului Sănătăţii legate de pachetul de bază şi de lista medicamentelor compensate rămân neonorate, astfel că mulţi pacienţi nu ştiu în ce măsură vor avea acces la tratamente noi sau la servicii medicale în 2014, consideră Coaliţia ...