probleme respiratorii - ultimele știri
New Delhi se află din nou pe lista în real-time a celor mai poluate oraşe, alcătuită de compania elveţiană IQAir.
Acuzații de malpraxis la Spitalul Județean de Urgență Galați. Rudele unei femei susțin că pacienta a murit după ce a fost dusă la Secția Diabet, deși avea probleme pulmonare.
Autorităţile sud-coreene l-au reţinut vineri pe bărbatul care a deschis uşa unui avion al Asiana Airlines cu puţine minute înainte ca acesta să aterizeze în oraşul Daegu, provocând panică în rândul pasagerilor, au declarat oficiali citaţi de Reuters.
articol publicitar
Compania Boehringer Ingelheim este unul dintre actorii importanţi din domeniul farmaceutic. Cu o tradiţie familială de peste 135 ani, Boehringer Ingelheim este cunoscută atât pe piaţa globală, cât şi pe cea românească, pentru medicamentele inovatoare...
Persoanele care au avut COVID-19 au un risc de două ori mai mare faţă de ceilalţi să dezvolte ulterior probleme respiratorii, potrivit unui studiu al autorităţilor sanitare americane, publicat marţi.
Incidentul a avut loc joi seara, 10 februarie, la Motelul Topologu, amplasat pe DN 7, la graniţa judeţelor Vâlcea şi Argeş. Şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului.
Numărul deceselor cauzate de boli ale aparatului respirator înregistrate în luna mai 2021 a fost de 24.527 (12.864 bărbaţi şi 11.663 femei), cu 4.991 decese (2.709 bărbaţi şi 2.282 femei) mai puţine decât în luna aprilie 2021. Numărul deceselor copii...
Maria Dede, medic primar pneumologie în cadrul MedLife, vorbeşte despre despre problemele respiratorii care pot apărea în cazul pacienţilor vindecaţi de COVID-19.
Dezvoltarea plămânilor celor mici este influenţată şi de microparticulele de plastic din cauciucurile autovehiculelor eliberate în aer, potrivit unui studiu făcut public de britanici....
În luna mai, specialişti din toată lumea marchează cea de-a 20-a ediţie a Zilei Internaţionale de luptă împotriva astmului. Pe lângă acţiunile de educaţie şi informare a populaţiei, Societatea Română de Pneumologie va organiza pe 12-13 mai, în Parcul...
Legenda muzicii country Willie Nelson, în vârstă de 84 de ani, a scris pe Twitter că a fost nevoit să anuleze concertul de duminică de la Salt Lake City din cauza unor probleme respiratorii, scrie Hollywood Reporter.
Copilul de un an şi opt luni scos din puţ s-a trezit după detubare, a plâns, dar în continuare respiră greu şi are mască de oxigen, starea acestuia rămânând critică până când se vor rezolva problemele respiratorii.
Medicamentele împotriva tusei sau a răcelii care conţin codeină nu sunt recomandate pentru copiii sub 12 ani şi nici tinerilor care nu au împlinit 18 ani dar care suferă de probleme respiratorii. Anunţul a fost făcut de Agenţia Europeană a Medicament...
Fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii George H.W. Bush, în vârstă de 90 de ani, va rămâne internat pentru tot weekendul pentru un mai bun control a situaţiei medicale, potrivit purtătorului său de cuvânt, citat de „Le Monde”.
O companie britanică a retras două spray-uri autobronzante cu alcool de pe piaţă, după ce a primit mai multe sesizări de la consumatori, potrivit cărora produsul ar crea probleme respiratorii.
Copiii care primesc codeină pentru atenuarea durerilor după operaţia de extirpare a amigdalelor sau a polipilor riscă tulburări respiratorii severe care se pot solda cu deces, avertizează Autoritatea americană pentru Controlul Medicamentelor şi Alime...
Cântăreţul Nelu Ploieşteanu a fost internat, luni seară, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, din cauza unor probleme respiratorii. Artistul urmează să rămână sub supraveghere medicală, probabil, timp de câteva zile....
Iurie Darie a murit la vârsta de 83 de ani, după ce a fost internat de mai multe ori cu grave probleme medicale în ultimul an.
43 de intervenţii au avut paramedicii SMURD Teleorman în weekendul care abia s-a încheiat. Principalele probleme medicale pe care le-au acuzat pacienţii au fost: dureri abdominale, traumatisme, dureri de coloană, cefalee, probleme respiratorii, durer...