numit - ultimele știri
La conducerea unui inspectorat şcolar judeţean a fost numită o preşedintă de organizaţie municipală PSD, ea luând locul unui membru liberal.
În prima zi a Crăciunului şi în Ajunul sărbătorii, două incendii de mare amploare au distrus două gospodării din Neamţ.
Ieşeanul a fost susţinut de USR PLUS Iaşi pentru a ocupa funcţia de secretat de stat la Ministerul Transporturilor.
Conducerea Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) a precizat că decizia de destituire are la bază „declaraţiile care nu fac cinste” ale directorului Ionuţ Cengher. În fapt, acesta recunoscuse că nu se pricepe la gospodărirea apelor, fiind numit...
Eugen Hristache a beneficiat la pensionare de prevederea potrivit căreia pensia cuvenită era egală cu 65% din ultimul salariu brut încasat. Noul subprefect nu îndeplineşte condiţiile legale de ocupare a postului deoarece nu are absolvite cursurile de...
Gabriela Lenghel a fost numită printr-un ordin al premierului Orban şi va avea un mandat de patru ani. Între 1992 şi 2017 a activat ca procuror la Galaţi, după care a devenit avocat şi a intrat în PMP. A fost în cursa internă a partidului pentru a ca...
Emil Hurezeanu, nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis în funcţia de ambasador la Berlin, a explicat motivele pentru care a acceptat să reprezinte România în Germania, dar şi cum şeful statului i-a făcut această propunere.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru numirea lui Lazăr Comănescu în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 16 februarie....
Săptămâna trecută, Ciprian Dobre a fost numit președinte la Asociaţia Zona Metropolitană Târgu-Mureş. În Sala Mare de Şedinţe a Palatului Administraţiei au avut loc ieri Adunările Generale ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Invest Mur...
Liberalul Florin Gardin este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Argeș. Numirea a fost făcută miercuri de către subprefectul Gheorghe Marin, pe baza unui ordin de ministru.
Executivul a adoptat în ședința de guvern de miercuri o hotărâre privind numirea în funcţia de subprefect al judeţului Arad în persoana lui Radu Stoian. Decizia Guvernului României intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial al României....
Cristian Soare este, oficial, noul prefect de Argeș. Acesta a depus, sâmbătă, jurământul, alături de noul subprefect, Gheorghe Marin, în prezența reprezentanților administrației publice locale și a ministrului Culturii, Mircea Diaconu.
Ciprian Berevoianu, numit miercuri ca noul prefect al Argeşului, în locul lui Gheorghe Davidescu, a susţinut, joi dimineaţa, prima conferinţă de presă în care şi-a prezentat priorităţile....
Comisarul de poliţie Teofil Parasca a fost împuternicit în funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Satu Mare, pe linie de investigaţii criminale. Funcţia a rămas vacantă la data de 7 octombrie 2010 după ce comisarul şef de poliţie d...