mihnea motoc - ultimele știri
Negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, şi şeful-adjunct al Centrului European de Strategie Politică şi consilier al preşedintelui Juncker pe probleme de securitate şi apărare, Mihnea Motoc, prezintă într-un editorial în ...
Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat marţi într-un interviu pentru Associated Press că România îşi va întări sistemul de apărare în faţa creşterii prezenţei militare ruseşti în bazinul Mării Negre, relatează The New York Times....
Primele şase avioane de luptă F-16 Fighting Falcon, pe care România le-a preluat miercuri de la Portugalia, au plecat joi dimineaţă spre ţara noastră. La bordul acestora s-au aflat piloţi ai Forţelor Aeriene Române care au fost instruiţi special pent...
Primele şase avioane de luptă F-16 vor ajunge în România joi, acestea urmând să poarte însemnele Armatei Române. Ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc, s-a dus la Monte Real, unde premierul Portigaliei îi va preda oficial aparatele de zbor.
Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a anunţat, duminică seară, că starea celor patru militari români care au fost răniţi în Afganistan, în urma exploziei unei bombe artizanale, este din ce în ce mai bună.
La începutul lunii noiembrie, România va găzdui o reuniune a miniştrilor de Externe din flancul estic, urmând ca în primăvara anului viitor să aibă loc un nou Summit NATO. Această decizie a fost luată în urma Summit-ului NATO de Varşovia în cadrul c...
România va participa, în 2016, cu cel mul 50 de militari la Coaliţia Globală anti-ISIS, urmând să desfăşoare activităţi de instruire şi consiliere a forţelor de securitate irakiene. Asta a anunţat Ministerul Apărării după reuniunea de la Washington a...
Mihnea Motoc, ministrul Apărării Naţionale, a declarat duminică, la ProTv, că nu va fi introdus stagiul militar obligatoriu, însă a pregătit deja o strategie de promovare a profesiei de militar, care să fie cât mai atractivă atât pentru serviciul act...
Primele avioane F16 care vor intra în dotarea Armatei vor ajunge în România în luna septembrie, urmând ca acestea să devină operaţionale în anul 2017. Asta a declarat, duminică, Mihnea Motoc, ministrul Apărării Naţionale.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, pe 22 februarie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că marca „Steaua” a fost evaluată la nu mai puţin de 57.306.150 de euro.
Aproape o mie de militari străini vor fi mobilizaţi în România în baza măsurilor SUA de securizare a aliaţilor din estul Europei, a dezvăluit Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, la Interviurile Europa FM....
Ministerul Apărării Mihnea Motoc s-a întâlnit, joi, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cei doi discutând despre aplicarea planului de creştere a capacităţii operaţionale a Alianţei, agenda summit-ului NATO, evoluţiile din ...
IAR Braşov a livrat, joi, Ministerului Apărării Naţionale de-al treilea elicopter 330L Puma Naval, destinat operaţiunilor de luptă şi salvare pe mare, la finalul unui program derulat pe o perioadă de zece ani, în valoare totală de peste 200 milioane ...
Jurnalistul Luca Niculescu a primit, marţi, aviz favorabil din partea comsiilor de politică externă ale Parlamentului pentru postul de ambasador al României în Franţa....
Premierul desemnat Dacian Cioloş a ales ca o bună parte a echipei sale – mai bine de o treime - să vină dinspre Comisia Europeană, persoane cu experienţa la Bruxelles....
Mihnea Motoc, propunerea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale, este un diplomat de carieră, în prezent fiind ambasador al României în Marea Britanie.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru acreditarea în calitatea de ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a lui Mihnea Ioan Motoc, informează Administraţia Prezidenţială.
Mihnea Motoc a renunţat să mai fie nominalizat pentru postul de ministru de Externe după ce soţia sa, judecătoarea Iulia Motoc, magistrat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, i-a sesizat faptul că o astfel de numire i-ar crea ei o situaţie de in...
Premierul Victor Ponta a revenit asupra propunerii de nominalizare a lui Mihnea Motoc ca ministru la Externe şi l-a propus pentru această funcţie pe Bogdan Aurescu, secretar de stat în minister. După depunerea jurământului, Traian Băsescu l-a felicit...
Dispariţia din peisaj a lui Victor Ponta a complicat enorm relaţiile acestuia cu PSD şi posibilitatea de a mai continua guvernarea PSD. Un singur exemplu....
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi seară, decretele privind numirea lui Mihnea Motoc în funcţia de ministru de Externe şi a lui Hegedüs Csilla ca ministru al Culturii, ceremonia de depunere a jurământului urmând să aibă loc miercuri, după pu...