crestin ortodox - ultimele știri
Timpul s-a dilatat într-un lung șir de pelerini. Credincioșii stau ore întregi la coadă pentru a ajunge la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei estimează că duminică, 8 octombrie, va fi una dintre cele mai aglomerate zile ale cunoscutului pelerinaj de la Iași.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva a fost scoasă din Catedrală şi aşezată în baldachinul din curtea lăcaşului de cult. Dacă în alţi ani preoţii pregăteau totul în jurul datei de 10 octombrie, acum pelerinii se vor putea închina mai multe zile la Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Creştinii ortodocşi intră de luni, 2 aprilie, în Săptămâna Patimilor, cea mai strictă din perioada Postului Mare. Parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din capitală, Pavel Borşevschi, a declarat pentru IPN că pătimirea înseamnă şi cere iertare de la ap...
Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt...
În „Biblie” se afirmă că „La început a fost Cuvântul”, dar, în contrapunct, să-i zicem armonic, în chiar zorii epocii moderne, Goethe afirmă că „La început a fost Fapta”. Intrate în concurenţă, adesea neloială din ambele părţi, cele două entităţi, Cu...
Ziua de 16 noiembrie 2014 va rămâne ca un moment de răscruce şi deopotrivă paradoxal în Istoria Naţiunii şi Statului Român. Mai mult de şase milioane de cetăţeni români, în majoritate de naţionalitate română şi creştini ortodocşi, din cei peste 18.00...
„Voi consideraţi că Rusia e pentru noi un loc străin. Însă noi considerăm că suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străini, iar noi de-ai casei. Şi noi vom face regulile aici, doriţi voi asta sau nu. Orice tentativă a de a ne pune piedici va fi plăt...