cosmin natanticu - ultimele știri
Din SUA, pe scena iUmor. Bordea: „Ești o comediantă asumată și te felicit pentru treaba asta!” VIDEO
Fanii emisiunii iUmor așteaptă cu nerăbdare cel de-al treilea episod din noul sezon, programat sâmbăta de la 20, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. În fața juraților vine, din SUA, Hannah Becker, al cărei număr a fost considerat „demn de aplauze”.
După plecarea lui Mihai Bendeac, show-ul de comedie a trecut prin mai multe schimbări. În doar un an, patru nume noi au ajuns la masa juriului.
Augustin Viziru a mărturisit că nu a fost „ușă de biserică” în timpul mariajului cu Oana Mareș alături de care a fost vreme de 11 ani.
Cred în România este inițiativa unor tineri care au ales să demonstreze că România chiar merită încrederea noastră și să evidențieze oamenii, ideile și inițiativele cu care ne mândrim.
Simpaticii soţi Cosmin (41 de ani) şi Eliza Natanticu (32 de ani) au făcut echipă în "Asia Express" de la Antena 1 şi le-au oferit telespectatorilor un spectacol plin de umor, dar şi de replici acide. Ei ne-au povestit despre această aventură incredi...
Reprezentanţii postului Pro TV au anunţat ce actori vor face parte din gaşca de adolescenţi din noul serial, ce va avea premiera în toamnă, „Profu’“. Printre aceştia se regăsesc Cosmin Natanticu (39 de ani), mai mulţi foşti concurenţi „Vocea României...
Actorul Cosmin Natanticu (38 de ani) s-a căsătorit cu actriţa şi cântăreaţa Eliza Georgescu (29 de ani) într-un decor de poveste, iar naşi le-au fost Cătălina şi Mihai Bobonete....
Cinci dintre concurenţii noului sezon „Ferma Vedetelor“, care va debuta pe 13 februarie la Pro TV, au dezvăluit ce plusuri şi minusuri au în lupta pentru marele premiu de 50.000 de euro, dar şi la ce le-a fost cel mai greu să renunţe.
Andi Moisescu, Costi Diţă şi Cosmin Natanticu revin pe micile ecrane cu un nou sezon al quiz show-ului „Pe bune?!“, luna aceasta, la PRO TV.
Quiz show-ul „Pe bune?“, prezentat de Andi Moisescu, debutează în această seară, iar reprezentanţii Pro TV au dezvăluit numele primelor vedete invitate, precum şi câteva dintre întrebările inedite la care concurenţii trebuie să găsească răspuns.
Noua emisiune prezentată de Andi Moisescu, „Pe bune?!“, va debuta pe micile ecrane la jumătatea lunii septembrie şi va fi difuzată de două ori pe săptămână.
Pro TV a anunţat ce vedete vor apărea în noul format de quiz show al postului, care va fi prezentat de Andi Moisescu.
În Vinerea Mare, românii am urmărit numere spectaculoase de muzică, dans, artă din păr natural, poezie, acroyoga şi acrobaţii.
Luni seară, de la 22.00, umorul românesc prinde glas pe Comedy Central Extra. Cosmin Natanticu detaliază plăcerile unei copilării petrecute în comunism, printre care se numără spălatul la lighean, iar Toma Alexandru povesteşte aventurile de la sala d...
Episodul cinci din seria „Comedy Club“ îi are ca protagonişti pe Cosmin Natanticu şi pe Toma Alexandru. Adevărul.ro vă prezintă în exclusivitate câteva momente din timpul show-ului de luni seară.
Comediantul Cosmin Natanticu, în vârstă de 36 de ani, a povestit pentru „Adevărul“ cum a rămas repetent în liceu, de ce a renunţat la fotbal, cum şi-a dat seama că e făcut pentru comedie şi cât de bine se trăieşte din stand-up comedy în România.