condmnare - ultimele știri
Fostul deputat PSD, Ion Ochi, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a fost condamnat la 5 ani şi 10 luni închisoare pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Decizia a fost dată de Tribunalul Braşov şi nu este definitivă.
„Prin activitatea sa infracţională inculpatul Severin Adrian a consolidat imaginea României ca fiind o ţară profund coruptă, care în loc să stăpânească acest flagel, îl exportă la nivel european printr-unul dintre reprezentanţii săi aleşi”, este o pa...
Mihai Luican, fost prefect al Bucureştiului, a scăpat de pedeapsă în dosarul omului de afaceri Puiu Popoviciu deoarece i s-au prescris faptele. El a scris pe Facebook: "Rămân atârnat în dosarul civil disjuns, însă sunt şanse să nu mă încalţe cu altce...
Martorii din dosarul în care fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat la 5 ani pentru complicitate la abuz în serviciu au povestit în faţa anchetatorilor cum foşti generali ai unor servicii secrete au făcut presiuni la compania Electrica pen...
Fostul preşedinte SIVECO Irina Socol afirmă într-o postare pe Facebook că regretă că a făcut parte din "sistemul de compromisuri care a fost o practică cvasi-generalizată până acum câţiva ani", că nu se consideră victima cuiva, dar precizează că lucr...
Fosta judecătoare Geanina Teodorovici, fostă Terceanu, condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru că a primit mită de 195.000 de euro pentru a da o soluţie favorabilă în „Dosarul Transferurilor” , a spus că ...
Luiza Căzănescu, fostă Gucianu, femeia care contestă la Curtea de Apel Bucureşti OUG 14/2017, care abrogă OUG 13/2017, a fost condamnată pentru complicitate la abuz în serviciu, după ce a încălcat mai multe contracte cu firma de asigurări ARDAF. Feme...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că, din ce a înţeles, în dosarul „Referendumul“ a primit pedeapsa pentru „exemplificare“, afirmând că nu este corect ca oamenii să fie condamnaţi pentru exemplu, situaţii care aduc aminte de „nişte vr...
Ancheta deschisă de procurorii DNA în cazul iniţiativei legislativă privind graţierea şi ordonanţa de urgenţă de modificare a codurilor penale, nu este prima privind modul în care s-au adoptat actele normative în România. Alte trei dosare, anchetate ...
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Buzău Cristinel Bîgiu a fost condamnat, vineri, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, la cinci ani şi două luni de închisoare pentru luare de mită, sentinţa fiind definitivă.
Tribunalul Bucureşti a decis, joi, să se scadă din pedeapsa liderul MISA, Gregorian Bivolaru, peste şase luni, cât a fost arestat în Suedia, în 2005, şi alte aproape cinci luni, perioada în care a stat în arest în Franţa până la extrădarea sa în Româ...
Fostul director al Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, Georgian Gabriel Surdu, a fost condamnat astăzi la 3 ani cu executare pentru cumpărare de influenţă. Decizia a fost dată de Tribunalul Bucureşti şi nu este definit...
Relu Fenechiu a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA pentru infracţiunile de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor. Fostul ministru al Transporturilor, fost deputat în Parlamentul României, este de aco...
Tribunalul Ilfov a decis definitiv, luni, liberarea condiţionată a lui Gheorghe Mencinicopschi, după ce a executat doi ani din pedeapsa de opt ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.
Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, vrea să i se scadă din pedeapsă aproape un an, cât ar fi fost în custodia autorităţilor franceze şi suedeze, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti dispunând, luni, amânarea până în 6 octombrie a judecării contestaţi...
Avocatul Doru Boştină, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, decizia nu este definitivă
Decizia luată de judecătorul Constantin Luchian Constantinescu nu este definitvă şi poate fi contestată la instanţa supremă. În acest caz, deşi avocatul mai avea o altă pedepsă concurentă de un an de închisoare cu suspendare, judecătorul a decis ca p...
Curtea de Apel Bucureşti a dat prima decizie în dosarul de corupţie de la Tribunalul Bucureşti, în care sunt implicate două judecătoare, Viorica Dinu şi Antonela Costache: 8 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curt...
Fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu a fost condamnată joi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şapte ani de închisoare, fiind acuzată că a primit aproximativ 630.000 euro mită de la omul de afaceri Dinel Staicu pentru a-i anula acestui...
Medicul militar Iancu Mocanu, cunoscut ca „medicul de inimi”, a reuşit „performanţa” de a fi condamnat în două dosare diferite pentru luare de mită. În fiecare dintre procese, medicul a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Ambele dosare erau p...
Evelin Banev, supranumit "Regele cocainei" din Bulgaria, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Bucureşti, la 14 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi, pentru trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc şi trafic ilicit de drogur...
Omul de afaceri Ciprian Nistor a primit o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă, după ce a ales procedura simplificată şi a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu, în timp ce pentru ...
Milionarul Ilie Carabulea a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru că a sfidat justiţia pe parcursul procesului, dar şi pentru că avea antecedente penale. Aceasta este motivarea Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a arătat...
Procurorul DNA a observat că doi acuzaţi din dosarul ICA au depus simultan contestaţii în anulare împotriva condamnărilor definitive, pentru a putea alege completul de judecată mai favorabil.
Nadia Savcenko, fost pilot militar ucrainean, a fost condamnată marţi la 22 de ani de închisoare pentru complicitate la uciderea a doi jurnalişti ruşi în timpul conflictului din estul Ucrainei, transmite Reuters.
Deputatul UNPR Titi Holban a fost condamnat, miercuri, de instanţa supremă, la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind judecat pentru că ar fi luat 10.000 de euro pentru a interveni la Direcţia Antifraudă în favoarea unei firme. Decizia nu este d...
Dan Voiculescu încearcă, din nou, să desfiinţeze sentinţa de condamnare la 10 ani de închisoare, primită în dosarul „ICA” în baza unor materiale jurnalistice, susţine avocatul Gheorghiţă Mateuţ care îl reprezintă pe omul de afaceri. „Elementele de no...
Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce şi-a angajat nelegal fiic...
Judecătorii care au achitat-o pe Mariana Rarinca l-au absolvit de orice vină şi pe fostul director al RADET, Ion Voicu, acuzat de o şpagă de 600.000 de lei. Voicu fusese condamnat iniţial la 8 ani de închisoare. În schimb, la puşcărie vor ajunge alţi...
Solomon Wigler, fost consilier al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, a fost condamnat astazi de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti la patru ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a primit a...
Biblioteca Naţională va organiza o expoziţie în care vor fi expuse cărţile scrise de deţinuţii –scriitori, potrivit unor oficiali ai instituţiei, citaţi de „Adevărul”. Printre cărţile care urmează să fie expuse este şi „Stările de criză în democraţie...
Celebrul sindicalist Liviu Luca a fost găsit vinovat de două fapte de corupţie şi a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru rolul jucat în calitate de prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia. El mai are o condamnare, în dosarul „Pet...
Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, a fost condamnat vineri la cinci ani de detenţie, pentru divulgarea de informaţii secrete din anchete. Decizia este definiti...
Curtea de Apel Bucureşti a respins astăzi ca inadmisibilă contestaţia în anulare făcută de Mariana Rarinca împotriva decizie de condmnare la trei ani cu suspendare pentru şantajarea şefei Curţii Supreme, Livia Stanciu. Decizia este definitivă.
Judecătoria Găeşti a decis astăzi eliberarea condiţionată a miliardarului Ioan Nicuale, decizia este cu recurs. Omul de afaceri Ioan Niculae, condamnat în 2 aprilie la doi ani şi jumătate de închisoare în doarul "mită la PSD"
Fostul şef al Serviciului Logistic din Regia Autonomă de Transporturi Bucureşti (RATB), Radu Viorel Jianu, a fost condmnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată, după ce ar fi favorizat două firme la vânzarea unor vehi...
Procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, este acuzat de mai multe fapte penale a fost amânat pe 28 octombrie, printr-o decizie, luată vineri, de Curtea de Apel Cluj.
Costinel Silviu Diculescu, patronul de la „Patria Imobiliare“, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune. Sentinţa dată de magistraţii Curţii de Apel Craiova este definitivă.