Trump povestitorul și NATO: un Creangă american, direct și cu putere. De ce cred în democrația americană și în 2024

Au făcut epocă povestirile lui Trump la un meeting electoral din Carolina de Sud, în actuala campanie electorală a primarelor republicane, în care fostul președinte se plasează pe prima poziție împotriva unicului contracandidat rămas în cursă cu șanse, Nikki Haley.

Donald Trump FOTO Shutterstock

Dar dincolo de povestirea reprobabilă, reluată în context la 6 ani distanță și care e menită să sublinieze rolul lui Trump în întărirea NATO, relatarea publică a lansat în subsidiar unde de șoc în Europa cu privire la perspectiva neaplicării articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic, a retragerii SUA lui Trump din NATO sau măcar transformarea Alianței într-o cutie goală. Reprobabile referințele, dar o privire mai atentă asupra intervenției publice arată un Trump mare povestitor, care vorbește publicului său electoral și nu vizează în nici un punct altceva decât voturi. Criticabilă în tonuri dure, am văzut, cu comentarii acide justificate din partea Secretarului General al NATO, a Casei Albe, a numeroșilor șefi de state aceste referințe. Totuși cred că avem de a face cu un Creangă, un povestitor, desigur american, direct și puternic, dar totuși un povestitor. Iar încrederea în democrația și echilbrele americane mă face să cred că nici una dintre temerile destructive nu se vor împlini într-un viitor posibil mandat Trump.

O poveste de campanie: Creangă de la Mar-a-Lago

Ce a spus, de fapt, Donald Trump și în ce context? Desigur, a fost un meeting electoral. Și, pentru a încălzi atmosfera, a incita susținătorii și a transmite mesajul cât mai simplu de receptat pentru publicul și alegătorii săi, Donald Trump a recurs la o poveste. O poveste scoasă din activitatea sa de președinte în unicul său mandat de până acum, o poveste care, altfel, e la fel de neconvențională pentru o relatare publică pentru că se referă la întâlniri de nivel înalt, în spatele ușilor închise, unde e necesară aprobarea partenerului pentru a face relatarea. Desigur, Trump trece peste reguli și relatează ceea ce pare să fie o întâlnire la vârf, dar evită să numească locul și timpul și face o referință fără a numi protagoniștii.

A avut loc întâlnirea sau discursul în 2018, în termenii anunțați de Trump, atunci când s-a vorbit despre respectarea angajamentului de finanțare a propriei apărări(Defense Pledge) de către membrii NATO cu 2% din PIB la Apărare? Nu o pot ști decât protagoniștii. Tonul pare să fie caracteristic lui Trump, dar și măiestria de a-și asuma și ceea ce nu a făcut sau a zis este tot caracteristică histrionicului candidat republican, fost președinte. Nu putem ști conținutul, dar faptul că e o relatare verosimilă și carasteristică o face în mod clar credibilă.

Povestea care a inflamat pe toată lumea sună cam așa: Trump a cerut respectarea Defense Pledge – o cere Obama din septembrie 2014, de la Newport Beach, Țara Galilor la summit, au cerut-o toți președinții americani, invocând probleme de competitivitate când nu investești și în armată, abandonarea securității și apărării pe seama americanilor și transferarea sumelor economisite în economia proprie, cu care statele europene ar intra într-o comptiție neloială cu partenerul american. Apoi, continua povestea Trump, la o virtuală întrebare ipotetică a unui aliat major - nu se știe dacă în plen sau într-o discuție particular - ce ar face SUA dacă un aliat nu ar respecta 2% din PIB la apărare, Trump ar fi răspuns că nu va apăra acel aliat.

De aici exportul de interpretare la nerespectarea articolului 5 și tirada a lui Trump, spumoasă dar extrem de periculoasă și dăunătoare pentru descurajarea aliată, despre faptul că ar încuraja Rusia să facă ce vrea cu respectivul aliat. Partea a doua pare inventată mai degrabă pe loc, în parcursul relatării și luat de valul entuziasmului celor din jur, pe firul povestirii, ca să o facă mai atractivă și gogonată, nicidecum parte a faptelor originare. Dar, în orice caz, Donald Trump încheie povestea sa cu concluzia și pilda că intervenția sa a făcut ca NATO să fie mai puternică și mai corectă, prin investițiile în apărare a fiecărui stat în parte.

Ceea ce nu știe Trump despre NATO, apărarea Europei și umbrela nucleară

Desigur, relatarea publică a lui Trump este abominabilă din nenumărate puncte de vedere, principalele relevate chiar de Casa Albă și de Secretarul General al Alianței, Jens Stoltenberg: subminarea capacității de descurajare a NATO, trasmiterea unor mesaje greșite lui Putin. Acest fapt vine tocmai concomitent cu blocarea ajutorului pentru Ucraina, pus tot pe o umoare personală și un gest răzbunător al actualului președinte, dar și pe seama unui calcul cinic de campanie: legându-l de securitatea frontierei, dar numai pentru a bloca finanțarea, pentru că formula de compromis la care s-a ajuns bipartizan în Senat a fost respinsă de aceeași republicani MAGA, revendicându-se de la programul electoral al candidatului republican de pe prima poziție.

Pe de altă parte, este doar o poveste de campanie, mai mult sau mai puțin credibilă. Concluzia este exact că Trump a determinat aceste schimbări și asumări de responsabilități egale și corecte de către Europa, cu o Germanie care ajunge în 2024 la 2% din PIB pentru Apărare și o Alianță cu 18 din 30 de state care ating în 2024 nivelul angajat, dar și cu o medie a cheltuielilor de apărare în Alianță în anul current de 2% din PIB de la 1,8% media din 2023. Deci chiar și condiționarea potestativă a lui Trump se află în dubiu, odată ce subiectul nu se mai pune decât pentru un număr redus de state, nicidecum cele care crează probleme de competiție economică, comercială sau tehnologică pentru SUA.

Un alt subiect pe care Trump pare să nu-l știe, să-l ignore sau, în orice caz, să nu-l prezinte publicului și alegătorilor săi este cel al înțelegerilor originare de la crearea Alianței și a UE - Euroatom, Comunitatea Cărbunelui și Oțelului, Piața Comună. Atunci, Statele Unite au asigurat umbrela nucleară a Europei și prezența militară pe tărâm european pentru a asigura pacea în Europa, nu numai apărarea împotriva Uniunii Sovietice, ci și echilibrele dintre statele europene. Astfel, Euroatomul a controlat echilibrele și neproliferarea nucleară, SUA fiind responsabilă de umbrela nucleară, cărbunele și oțelul au fost controlate reciproc de europenei pentru controlul prețurilor și a eficienței, dar și a materiilor prime care contribuiau la producția de armament, iar Piața comună a fost proiectul comun de prosperitate care a dus la interesul comun al cooperării versus rivalități europene destructive, proiect lansat de planul Marshall originar. Adică Statele Unite au un rol istoric și de echilibru pentru pacea în Europa, și l-au asumat, și e profund înrădăcinat în eșafodajul instituțional european. Inclusiv prin prezența militară – baze, componente nucleare – ale SUA în Europa. Cu avantaj strategic reciproc.

Rolul democrației americane în domolirea vulcanului Trump

Trump este un monument de voință și stihii retorice publice. Nu e neapărat cel mai bun administrator și manager, în condițiile cunoașterii restrânse a mecanismului instituțional, a birocrației, a pârghiilor de aplicare a ordinelor, dar și a dorinței de urmărire a unui subiect până la capăt. Totul depinde de noii membri ai unei posibile viitoare administrații Trump. Și aici intervin cercurile concentrice ale limitării voinței unui președinte pe baza regulilor democrației instituționalizate americane.

Desigur, Trump a mai făcut un mandat și a învățat ce și cât să facă. În ierarhia sa de valori, marea problemă și dezamăgire a reprezentat-o lipsa de loialitate a celor apropiați, mai înclinați să respecte legile, constituția, interesele strategice americane decât toanele, momentele de răbufnire și unele dintre scornelile voluntariste ale lui Trump. Nu înseamnă, însă, că acum Trump are la dispoziția cele mai bune resurse: e de văzut cine va dori să se alăture administrației Trump dintre cei care cu adevărat știu administrație și mai ales cine își va asuma rolul de a-i spune Nu! unui președinte, respective de a spune NU! acestui președinte. Jim “Mad Dog” Mattis e plecat fără întoarcere, John Bolton nu mai are drum înapoi, Mike Pompeo cu greu mai poate fi adus în poziție de decizie.

Altfel, există două interpretări legate de al doilea mandat Trump: una care spune că a învățat cum poate fi contracarat, deci va fi mai virulent și va ști mai lesne cum poate să-și impună voința, chiar cu porniri mai vindicative și mai dure, comparabile celor autocratice, în condițiile unei democrații pe care o va domina și altera; cea de-a doua variantă spune că Trump a învățat care îi sunt limitele ca Președinte și nu va încerca să le depășească pe cele pe care știe că nu le poate contesta, deci va utiliza toate celelalte metode pentru a-și atinge obiectivele. Fiind al doilea mandat, nemaifiind constrâns de limitarea unei noi campanii electorale sau dorinței de a fi acceptat public, Trump ar putea extinde aceste limite. Sau le-ar putea forța la maximum.

Nu cred că Trump va scoate America din NATO. Nici că nu va utiliza Alianța și o va trimite în irelevanță. Să ne amintim că întâlnire cu președintele Klaus Iohannis la Casa Albă a adus la reafirmarea respectării Tratatului de Alianță, în 2015. Apoi există, din decembrie 2023, o lege trecută prin Congres care limitează capacitatea unui președinte de a face un asemenea gest, de retragere a Statelor Unite din Tratate, care se face doar ca subiect de lege al unui vot covârșitor în Congres. În plus, nu este în interesul Americii, care are nevoie de Europa și de aliații săi în zona Indo-Pacific, cum are nevoie de un NATO global – probabil tema viitorului summit din iulie 2024, de la Washington – în așa fel încât nerelevanța sau alienarea europenilor nu este de ajutor. Iar pentru Trump, China rămâne obsesia absolută.