Parcul Natural Văcăreşti VI. Cum e prin alte ţări?
0Ceea ce pentru autorităţile române a părut la momentul lansării campaniei ceva foarte exotic („Mergeţi la munte ca să faceti parc natural, nu în Bucureşti!“ – funcţionar Primărie de sector) pentru oraşele mari din Europa şi din lume, o arie naturală urbană este un fapt normal, obligatoriu chiar având în vedere multiplele dimensiuni şi avantaje pe care un asemenea loc situat într-un mare oraş le poate avea.
În Berlin de ex. sunt 53 de arii protejate. Peste 6000 de ha din suprafaţa oraşului sunt situri Natura 2000. Nemţii sunt "obsedaţi" de natură, îşi redesenează cu verde autostrăzile şi îşi montează celule fotovoltaice pe toate casele şi clădirile. Aeroportul Tempelhof din Berlin a rămas zonă verde din anul 2008 de când a fost scos din uz. În weekend e plin de sportivi, fotografi şi alţi plimbăreţi. Dacă cineva se atinge de el a doua zi sunt vreo 10.000 de oameni în stradă! Oricum, până în 2017 va fi transformat definitiv în parc.
Lângă Tempelhopf este celebrul Schöneberger Südgelände Nature Park – o zonă industrială de triaj scoasă total din uz începând din 1952 şi care în 50 de ani de nemiscare a devenit un loc natural (parc natural) unde mesteceni şi stejari au crescut în voie printre liniile de cale ferată. Vă sună cunoscut? Fost obiectiv industrial, abandonat, reconstruit sub formă de parc natural. Südgelände este un spaţiu urban minunat în care sunt organizate tot felul de evenimente. De la piese de teatru, lecţii de ecologie şi birdwatcing la grafitti-uri pe zidurile vechii gări. În Berlin natura este pusă la treaba şi lăsată în voie să „domesticească” locurile şi feţele epocilor trecute, îmbrăcându-le în dimensiuni şi culori specifice zilelor noastre.
Berlin Schöneberger Südgelände Nature Park
Londra are o zonă umedă protejată, în sud, London Wetlend Center (LWC), care se întinde pe aprox 30 de ha. Seamănă foarte mult cu Văcăreştiul, la biodiversitate. Au păsări de apă şi vidre şi vegetaţie specifică atent întreţinută. La Văcăreşti natura a reconstruit totul. În LWC, englezii au reconstruit zona, plantând zeci de mii de arbori, arbuşti şi plante acvatice. Au reconstruit-o atât de bine încât LWC adună anual peste 200.000 de turişti. Din care 80.000 sunt elevi şi profesori. Pentru că „delta” lor are o solidă latură didactică. În ultimii 400 de ani Anglia a pierdut 90% din zonele umede! Fără semnale de alarmă trase de la faţa locului pierderea acestor minunate zone va continua. Aproape totul în interiorul ariei este organizat astfel încât la plecare să ştii cum stau lucrurile cu zonele umede şi de ce sunt importante. Si sunt foarte importante: „maternităti" pentru mii de specii (multe dintre ele ameninţate cu dispariţia), staţii de epurare naturale şi zone de protecţie în caz de inundaţii.
London Wetland Center FOTO Helmut Ignat
Similitudini Londra-Bucureşti
Viena are peste 5.000 de ha arii naturale protejate (situri Natura 2000), 30% din suprafaţa oraşului. Fiecare locuitor al oraşului beneficiază de aprox. 120 m de spaţiu verde/locuitor! În Bucureşti sunt 18 m. la Viena ne oprim într-un parc natural interesant - zonă umedă - 116 ha, construit pe locul unei foste fabricii de cărămizi. Wienerberger, marcă a industriei fostului Imperiu Habsburgic, astăzi cel mai mare producător de cărămizi din lume, a devenit un minunat parc natural în Viena. O dată cu extinderea fabricii şi achiziţionarea de noi obiective industriale în China, spaţiile de protucţie din Capitala Austriei au fost transformate, cu mici intervenţii, în anii '90, în parc natural. Iar fostele excavaţii au devenit luciu de apă. La fel ca în Berlin (şi, în curând, Bucureşti) un fost obiectiv industrial renaşte sub o altă formă şi cu altă utilitate.
Wienerberger Nature Park FOTO Helmut Ignat
Exemplele de arii naturale urbane pot continua.
În Praga sunt 88 de zone protejate! În Budapesta sunt cinci, în Sofia una, în Warşovia 12, în Belgrad două. Biodiversitatea nu are numai o deosebită valoare intrinsecă ci şi una în raport cu omul, oferindu-i beneficii directe: aer şi ape mai proaspete, protecţie la inundaţii şi secetă, polenizare. În acest context, viitorul biodiversităţii depinde in mare masură şi de asigurarea biodiversităţii urbane.
Sigur, prin înfiinţare şi corectă administrare, Parcul Natural Văcăreşti nu poate compensa singur dispariţia galopantă a biodiversităţii din România. Nu ne va consola pentru disparţia sturionilor, a râurilor de munte, a pădurilor sau a grindurilor Dunarii. Dar, fară îndoială, avem toate şansele să construim la Văcăreşti un loc în care elevi şi studenţi, funcţionari publici, activişti de mediu sau locuitori obişnuiţi ai oraşului să înveţe să respecte şi să iubească natura.