Leadership de război: alegeri europene versus războiul Rusiei cu Occidentul democratic în Ucraina

Războiul de agresiune pe scară largă, de mare intensitate și pe termen lung al Rusiei în Ucraina amenință să devină o permanență și vizează tot mai mult statele Occidentului colectiv, NATO, UE și democrația ca sistem. Putin nu se va opri în și la Ucraina, ci vrea tot mai mult. În acest context, al războiului declarat al Rusiei cu Occidentul democratic purtat în Ucraina și peste tot în Europa, miza leadershipului european crește fantastic, în contextul dezbaterii despre închiderea partidelor, lipsa înnoirii clasei politice anchilozate, absența alternativelor reale și prăbușirea leadershipului. Cum arată azi războiul din Ucraina? Încotro mergem? Aceasta este o miză majoră pentru oameni politici responsabili și lideri cu forța de a propune proiecte care să fie susținute de publicul propriilor state.

7 puncte cardinale pentru lumea europeană de azi, ca să ajungă, cu bine, și mâine.

În lista celor câteva problema legate de războiul din Ucraina astăzi, sunt multe de făcut, dar sunt 7 puncte cruciale și absolut necesare:

1. Munca asiduă și convergentă a fiecăruia este fără alternativă

Într-adevăr, decât să plasăm blamul și responsabilitatea către ceilalți, partenerii, aliații noștri, cel mai bine este ca fiecare să facă cel mai bine ceea ce trebuie, ce e în atribuțiile sale și ceea ce e cazul, convergent și fără a da vina sau a susține că celălalt e în cauză. Oricare ar fi el. Așa se măsoară și solidaritatea, dar și respectul față de celălalt. Asta pentru că art. 3, referitor la statul în cauză ca prim respondent, este plasat în Tratatul Nord-Atlantic înainte de art 5, apărarea comună. Deci toți  cei implicați – Occidentul, Ucraina, NATO, UE, SUA - toți trebuie să-și facă treaba, convergent, la el acasă, și să asigure partea sa de contribuție. Corect, deschis, cinstit. Cu ce poate și ce nu poate sau nu reușește să facă.

2. Idealism versus realism: cât mai aproape de realitate și fezabilitatea proiectelor

Disputa realism – idealism este o dispută veche. Principiile, valorile, idealismul sunt utile, e foarte comod și lăudabil să te situeazi pe poziția celor mai înalte valori morale. E frumos și să ai aspirații și să visezi, dar și să ai viziune, ceva mai pragmatic, asumând proiecte pe care să le realizezi pentru a-ți atinge, concret, visul. Dar pe lângă wishful thinking, acesta trebuie echilibrat și cu realismul dur și pur.

În fapt, trebuie ca orice estimare să fie cât mai aproape de realitate, de ceea ce cu adevărat se poate, de fezabilitatea proiectelor și politicilor în primul rând. De aplicabilitatea lor. Ca să nu rămână doar pe hârtie și în declarații politice excesiv de optimiste. Și care aduc mai întâi voturi, apoi dezamăgirea oamenilor care nu văd lucrurile realizate întocmai sau la timp. Sau care realizează că au fost promisiuni în van

3. Obiectivele aspiraționale ale victoriei de care avem cu toții nevoie

Desigur, acest lucru nu exclude că trebuie să luptăm cu toții pentru obiectivele aspiraționale care definesc victoria în Ucraina. Și acestea sunt:

- Rusia trebuie să piardă, Ucraina să câștige

- Rusia trebuie să plătească - de la crime de război, crima de agresiune la reconstrucția Ucrainei, despăgubiri, controlul armamentelor pentru a nu mai recurge la război în viitorul previzibil.

- Cei care au susținut ocolirea sancțiunilor trebuie să plătească. Persoane, companii, state, deopotrivă.

4. Realitatea optimistă a obiectivelor atinse în Ucraina

Situația este departe de a fi dezastruoasă. Ucraina rezistă, și rezistă bine. Rusia pierde nenumărați soldați, fără să-i pese, dar totul costă. Dar supra-estimarea așteptărilor din 2022 și cea a contra-ofensivei în 2023 nu trebuie să determine pesimismul excesiv în 2024. Pentru că există și date reale și optimiste:

- Crimeea este azi o țintă fezabilă pentru Ucraina(nu era din 2014 până la 2022, la începutul și câteva luni după război. A revenit anul trecut)

- Ucraina a reușit să obțină negarea accesului militar rus în Marea Neagră. Naval cel puțin, trebuie să o facă și aerian. Azi navele rusești nu se mai aventurează în larg în Marea Neagră, au părăsit porturile Crimeii, au fost vânate și în Marea Azov, lângă strâmtoarea Kerci, s-au retras și se mișcă abia nu prea mult dincolo de portul rus Novorosiisk.

- Războiul a ajuns la ușa fiecărui rus. La propriu. E un câștig major pentru Ucraina și un semnal clar al costurilor războiului. Și Rusia cunoaște, în forma cea mai dură, presiunea războiului. Nu este doar despre lupte care se desfășoară undeva, departe, pe teritoriul ucrainean, care este distrus. E despre războiul de acasă, în toate formele. Fără produse, cu lipsuri, cu inflație, cu blocaje, cu prețuri mari.

- Costurile Rusiei trebuie să crească, în paralel cu creșterea rezilienței Ucrainei. Și asta în special prin consolidarea și menținerea intangibilelor de război pe care Ucrainea le-a probat, de la dorința de a lupta, apărarea dreptului la identitate și la existență, mergând până la integritatea teritorială și dezvoltarea în liniște, așa cum își dorește. Democratic. Așa imperfectă cum este democrația astăzi. Dar aspirând la integrarea în Uniunea Europeană

5. Războiul: asumarea, înțelegerea și acțiunea pentru a-l contracara

Războiul a devenit o amenințare pentru statele UE/NATO, pentru tot estul european post-sovietic. Amenințarea războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung trebuie asumată de către șefi de stat și guverne, de către Executive, Parlamente și de către cetățeni. Asta înseamnă pregătire corectă, deplină și suficientă, descurajare prin negare și chiar apărare avansată. Cam ce spune summitul NATO de la Vilnius.

Ieșirea din complezență și viața frumoasă și fără griji, în care securitatea era considerată un datum, se face în modul cel mai greu cu putință. Dar să nu uităm că războiul e la câteva sute de kilometri de frontiera noastră, de cea a NATO și UE. Și că, Doamne ferește, dacă Ucraina capotează, nu mai poate, sau pierde pur și simplu, ne vom apăra pe Prut și la Gurile Dunării. De aceea trebuie să ne pregătim și trebuie să ajutăm Ucraina să mențină apărarea la linia de contact actuală și, dacă se poate, să-și recâștige teritoriul să și-l elibereze.

6. Rusia nu se va opri până nu va fi oprită

E un lucru clar și care reiese tot mai des la analizele oricărui oficial militar occidental, a oricărui șef al Apărării, a oricărui Ministru al Apărării. În toate evaluările serviciilor de informații. Sigur, nu e iminent, nu se întâmplă mâine, dar reacția nu poate să fie una impersonală. Nu “cineva” trebuie să facă ceva, ci ceva-ul în cauză trebuie făcut azi, de către noi toți. Noi cei de astăzi, de acum, de aici. Nu de cineva undeva virtual, din atmosferă. Un Cineva care nu mai vine.

Da, pentru că Rusia, la rândul ei, învață, se adaptează, construiește, își crește nivelul de ambiție cu fiecare victorie oricât de mică, crește încrederea proprie și a oamenilor săi de pe teren. Chiar dacă mor cu miile. Și are dorința de a lupta cu NATO, cu UE. Nu numai cu Ucraina. Discursurile autorităților ruse pun în discuție și statele baltice, și vecinii din spațiul post-sovietic, și doresc să facă presiuni și să obțină avantaje și de la statele din flancul Estic. Iar dacă mâine decid să mute granița la regiunea Narva în Estonia, cu 100 m, suntem cu toții, inclusiv România, în război cu Rusia. Asta e articolul 5: vine cu sprijin, cu ajutor, cu apărare colectivă, dar vine și cu responsabilități. De a ne ajuta aliatul. Oricare ar fi acela.

Apoi trebuie ca toată lumea să fie conștientă că trebuie să evităm să oferim timp Rusiei, un timp în favoarea sa. Nu trebuie să intervină nici o pauză. Nici o negociere sau pertractare care să amâne. Aceste pauze nu sunt decât în favoarea sa azi. Revine și mai montată, și mai dotată, și mai puternică. Trebuie distrusă încrederea și capacitatea de refacere, în timp, dar neabătut. Fără să aștepte cineva ceva. Și trebuie construită apărarea credibilă, descurajarea pentru teritoriul aliat și capabilitățile, oamenii, industria, doctrinele pentru a contracara și descuraja războiul de mare intensitate, pe scară largă, pe termen lung. Ca să nu ajungem vreodată să trebuiască să luptăm cu Rusia lui Putin.

7. Solidaritatea nesperată și oboseala inerentă a războiului. Panaceul leadershipului politic responsabil

S-a vorbit extrem de mult despre solidaritatea occidentală, democratică, a tuturor statelor care doresc lumea bazată pe reguli, nu revizionism, imperialism, revanșism velicorus. Și da, este o veste bună: azi se poate paria pe solidaritatea occidentului democratic. Pentru că și-o doresc cetățenii. Pentru că sunt solidari cu Ucraina. Cine și-ar fi imaginat gradul acesta de solidaritate înainte de război? Rațional nu eram acolo, nimeni nu ar fi putut prevedea, cu deplină bună credință, că solidaritatea va reuși, va rezista, se va consolida așa cum a făcut-o – prin șiruri succesive de sancțiuni, livrări de armamente continue, producție comună, training, finanțare, sprijinirea refugiaților externi și a strămutaților intern și așa mai departe.

Oboseala de război vine natural, pentru un angajament pe termen lung. S-a întâmplat întotdeauna. Există nesfârșite surse de referință care tratează bolile războiului lung. Dar fiecare actor trebuie să-și trateze acasă propria oboseală, legată nu rareori de chestiuni interne, care au mai multă sau mai puțină legătură cu războiul: produsele agricole importate din Ucraina, protestele fermierilor; accesul Ucrainei la piața comună  privilegiat, fără taxe; competitivitatea redusă a unor produse facilitate și susținute de politicile europene într-o variantă de discriminare pozitivă; neînțelegerea mai întotdeauna a propriilor probleme interne ca rațiuni de acceptabilitate sau nu a deciziei europene și pasarea nu rareori a vinei și responsabilității nu asupra propeiei lipse de dialog și înțelegere cu diferitele categorii de public, cât asupra UE sau a celor care protestează, legitim, deopotrivă.

Acceptabilitatea politică și hotărârea de a duce mai departe sprijinul pentru Ucraina e parte a leadershipului politic. Liderii politici europeni trebuie să vină în fața propriului public și să convingă, să atragă sprijinul, să-l obțină, chiar dacă e campanie electorală europarlamentară pentru toți. Sau alte tipuri de campanie pentru unii. Nu poți soluționa teme interne pe seama Ucrainei sau a Uniunii Europene care ești, în parte, tot tu.

Chestiunea cu „NATO cere”, „UE vrea” etc. nu mai merge. Nu e rațională. Cu nu este rațional nici conflictul de valori între nevoile interne, interesul național și proiectul european sau cel de acces la piețe competitive internațional, global, nici exportul de costuri și responsabilitate către organizațiile internaționale, în locul convingerii propriilor cetățeni, a asumării propriilor responsabilități interne și a obținerii sprijinului intern pentru obiective, poate, nepopulare precum sprijinirea Ucrainei cât e nevoie, cu tot ceea ce-i trebuie ca să reziste și să-și recâștige teritoriul. În limitele frontierelor recunoscute internațional.

Încrederea reciprocă și integrarea coerentă și echilibrată a deciziei: cum dăm securitatea nepoților noștri pe mâna celor care au evaluat greșit?

24 februarie 2022 a fost un punct de inflexiune la nivel internațional, mai ales pentru liderii politici care nu au crezut, până în ultimul moment, că va avea loc războiul. Cum nu au acceptat predecesorii lor în 2008, în 2014, mai tot timpul. Pentru că un cetățean european mediu are dreptate: cum să las astăzi securitatea nepoților mei pe mâinile celor care au evaluat greșit amenințarea și ceea ce urma să facă Putin? Care mi-au spus că agresiunea asupra Ucrainei nu va avea loc?

De aici vine și nevoia ca tot ceea ce se judecă și se decide să treacă atât prin furcile caudine ale expertizei profesionale, ale lecțiilor învățate, cât și prin evaluarile și dezbaterea deciziilor în format integrat, care primesc la masa de dezbateri și pe cei din Europa Centrală și de Est care, ei, au avut dreptate. Nu a fost nici o modă, nici o reminiscență post-socialistă, nici ura pe Rusia imperială, nici interpretarea sau evaluarea greșită a celor din proximitatea Rusiei, care au dovedit că o cunosc mult mai bine decât partenerii lor mai mari și mai îndepărtați. Din contra, aici Estul a avut deplină dreptate să nu se încreadă în Vladimir Putin. Și acest aspect merită evaluat și premiat, remarcat, lăudat. Poate și cu un Secretar General al NATO, astăzi, din Estul Europei.

Așa se și poate construi încrederea reciprocă în timp. Pas cu pas, caz cu caz, cu răbdare și fără forțări, fiecare poate construi și aprecia plus-valoarea celui de lângă el. Și nu e vorba despre mai vechii sau mai noii aliați, ci chiar între vecini cu percepții și vederi diferite. Dimpreună cu mecanismul deciziei, foarte flexibil dar suficient de dur pentru a evita erorile, soluțiile trebuie să înglobeze înțelepciunea de a ține cont și de acceptabilitatea politică, și de capacitatea de a convinge a liderului, și de fapte, de reacțiile populației în fața unui stimul real, nu numai de aspirații, dorințe și perspective ultra-optimiste ale viitorului. Ideologiile și utopiile nu au ce căuta în analiza lucrurilor reale, palpabile, de pe teren. Mai ales atunci când este vorba despre război.

Nimeni nu poate suplini leadershipul. Lidershipul real, fără rest. Cel care permite să ieși în public și să explici, să asumi critici și să prezinți o problemă deschis, cerând sprijinul cetățenilor, înțelegerea lor, fără încercări de a evita și ocoli contra-argumente sau alte idei, de a marca ambiguități ce pot părea vinovate, pot stârni suspiciuni. Chiar și în campanie electorală. Pentru că războiul nu mai așteaptă. E nevoie astăzi să pornească planificarea și noile resurse pentru a putea pregăti armata, oamenii, rezerva, industria de război, cu producție pe scară largă. Și ei, oamenii, înțeleg tot, câteodată mai bine chiar decât noi înșine, experți, profesioniști, sau lideri politici, decidenți, poziționați cu responsabilități și mai mult sau mai puțină experiență. Și oamenii sprijină ceea ce pricep, ce simt, ce li se explică, ce conștientizează că este opțiunea lor cea mai bună, dacă cei din față prezintă realitatea franc, fără edulcorare sau panică, serios și deschis, transparent și asumat cum se poate și cât se poate de în detaliu și pe înțelesul tuturor. Pentru că nimic nu poate suplini un leadership politic real, o elită profesională responsabilă.

A fost o întreagă dezbatere, cu multe dezinformări și falsuri, cum că Occidentul democratic a pierdut abilitățile de decizie, de leadership. Că are pornirea și înclinația de a cultiva doar oameni slabi, oameni de partid, personaje absconse dar cu sprijin politic. Care nu sunt relevanți în nici o meserie, dar vor să conducă state. Chiar în război. Or trebuie spus foarte clar că democrația poate asigura leadership și elite. Nu îi trebuie mult timp, are mecanismele și poate explica. Nu doar populist sau încercând să păcălească pe cineva. Greșind, e adevărat, dar asumând greșelile, corectându-le, adaptându-se.

Și da, chiar dacă ajunge cumva, poate inexplicabil, puterea și poziția de decizie la persoane mai puțin dedicate și recomandabile, democrația poate echilibra acest fapt prin mecanismele sale, este puternică pentru că creează mecanismele și instituțiile care ele, și nu o persoană aflată în funcție dau esența puterii și dau sensul lidershipului. Lidershipul colectiv, instituțional, care nu poate fi înlocuit, dacă obiectivul este înfrângerea adversarului în lupta cu Rusia lui Putin.