Bazele Militare din Pacific: există riscul unui război pe tema Taiwan?

Acest articol face parte dintr-o analiză complexă pentru a înțelege situația actuală, care la nivel global este prezentă în mass-media ca fiind un simplu capitol al relațiilor internaționale. Însă, în contrastul situației legate de problema Taiwan, există multe substraturi ce trebuie analizate pentru a înțelege per se poziția fiecărei părți implicate. În spatele implicațiilor geopolitice, la baza acestei situații se află centrul economic și comercial global. Zona Asiei de Est, este din punct de vedere economic cel mai prosper punct de pe glob, unde în literatura de specialitate este folosit termenul de Cei Patru Tigrii ai Asiei (engleză: Four Asian Tigers). Acest termen face referire la nivelul de dezvoltare și capacitate economică pe care au reușit ”Cei Patru Tigrii ai Asiei” să îl atingă. Respectiv, în acest termen sunt introduse economiile Coreei de Sud, Singapore, Taiwan, Hong Kong.

Foto: Președintele Tsai Ing-wen analizează un batalion al Marinei din Kaohsiung, în iulie 2020

Ceea ce trebuie înțeles, este faptul că zona Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est și Marea Japoniei sunt singurele canale comerciale maritime care stau la baza economiei globale.

Taiwan – un capitol al istoriei Chinei moderne

Pe data de 1 octombrie 1949, în Piața Tiananmen (chineză: 天安门), președintele Chinei de atunci, Mao Zedong (chineză:毛泽东) proclama Republica Populară Chineză (chineză: 中华人民共和国). După două războaie sino-japoneze, liderul Partidului Comunist Chinez a stabilit eliberarea teritoriilor naționale de invazia japoneză și stabilirea unui guvern chinez. Încă de la începutul istoriei Chinei moderne, obiectivul poporului chinez a fost unificarea națională. În viziunea curentă, regiunile ce trebuie unificate cu China au fost de-a lungul istoriei guvernate de democrații lui Chiang Kai-shek, cel care a fost în fruntea guvernului din Taiwan până la trecerea sa în neființă.

Istoria acestei perioade, necesită o analiză amplă, însă în cadrul acestui articol, fundamentele istorice vor fi folosite pentru a înțelege atât poziția Chinei, cât și a Taiwan-ului pentru tema propusă.

Istoric vorbind, în anul 1960, președintele Mao descrie unificarea Chinei cu Taiwan-ul, cu excepția afacerilor interne ce trebuie administrate de către autoritățile locale, toate puterile politice și militare vor fi numite de către autoritățile din Taiwan. Aceasta este sursa conceptului ”o țară, două sisteme” (chineză: 一国两制). Mai mult, în 1979 președintele Deng Xiaoping a dezvoltat acest concept nu doar în Hong Kong, ci și în contextul Taiwan. Adică, atâta timp cât Taiwan se va unifica cu China, guvernul chinez va respecta realitățile și sistemul local.

Deci contextul unificării Chinei cu Taiwan a avut o modificare a contrastului de-a lungul timpului, însă realitatea istorică nu se poate schimba. Rămâne o problemă bilaterală, unde comunitatea internațională trebuie să înțeleagă atât contextul geopolitic, cât și cel istoric.

Japonia-SUA: relațiile militare și strategice

Japonia și SUA, la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au normalizat relațiile diplomatice în anul 1952, iar în anul 1960 ambele părți au semnat Tratatul de Cooperare Mutuală și Securitate (engleză: The Treaty of Mutual Cooperation and Security). Acest tratat a venit ca o necesitate în relația bilaterală, datorită istoricului militar dintre cele două părți. În ultimii ani, relația strategică dintre SUA și Japonia s-a dezvoltat într-un ritm accelerat, dat fiind schimbările de percepție ale populației nipone. Respectiv, conform unui raport internațional problema principală pentru care dezvoltarea militară recentă a Japoniei a luat amploare, este dezvoltarea rapidă a Chinei în regiune, respectiv problema Mării Chinei de Sud.

Însă o asemenea percepție nu poate exista fără un partener prezent puternic din toate punctele de vedere, precum SUA. Respectiv, SUA în momentul de față are în total 10 baze militare pe teritoriul nipon și aproximativ 55.000 de soldați americani din diferite structuri ale forțelor militare americane.

Prezența acestor forțe militare este de asemenea alături de o tehnică militară variată, printre care cea mai importantă este baza militară din Guam unde se află staționate bombardierele cu capabilitate nucleară de tip B-52.

Ultimele rapoarte, atestă faptul că în viitorul apropiat, Japonia urmează să construiască o bază militară pe insula Magheshima (japoneză: 馬毛島), unde aceasta va servi drept logistică pentru forțele aeriene, dar și depozite de muniții ce vor fi puse în folosință pentru armata niponă. Această mișcare din partea Japoniei, a alarmat autoritățile de la Beijing ce au subliniat public faptul că asemenea acțiuni au un impact asupra dreptului național al Chinei de reunificare cu insula Taiwan.

Trebuie înțeles faptul că deși SUA a avut o prezență de mai bine de 72 de ani strategică cu Japonia, dezvoltarea militară niponă nu putea să ajungă într-un punct precum acesta, respectiv de o dezvoltare a bazelor militare în apropierea Taiwan, fără asemenea raporturi strategice.

AUKUS – alianța militară trilaterală în zona Asia-Pacific

AUKUS (engleză: Australia, United Kingdom – UK, United States -US), este o alianță militară trilaterală, membrii acestei alianțe fiind Australia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Parteneriatul care a format această alianță a fost semnat între cei trei membri în data de 15 Septembrie 2021. Această alianță, a fost stabilită într-un moment de necesitate a afirmării celor trei puteri regionale, respectiv al unității militare sau colectivității în materie de securitate internațională. Inițial, misiunea principală a acestei alianțe a fost consultarea trilaterală în materie de securitate regională (Asia-Pacific), cât și internațională. Însă, în textul fondator atestă împărtășirea de tehnologie, capabilitate și logistică pentru dotarea Marinei Australiene cu submarine nucleare. Acest aspect a stârnit reacții la nivel internațional, printre care și cea a Chinei. În ultimii ani (până la momentul retragerii SUA din pactul cu Iran – engleză Iran Deal), comunitatea internațională a fost total în dezacord cu ideea de dezvoltare a oricărei forme de tehnologii nucleare, sau folosirea uraniului pentru rafinare. Deci, într-o schimbare de ultim moment, această formalitate de schimb al tehnologiei militare cât și vânzarea de tactică militară de tip submarin în zona strategică a Pacificului, schimbă status quo-ul global.

SUA-Taiwan – pactul celor 6 termeni

Cei 6 termeni sunt sub egida înțelegerii dintre SUA și Taiwan stabilită în 1982. Acest pact este stabilit la nivel bilateral, însă cu un puternic impact regional și internațional. Vânzarea de echipament și tactică militară americană capabilă de utilizare în cadrul unui conflict, a fost puternic contestată de către Beijing. Este absolut necesar de a înțelege faptul că vânzarea acestui tip de echipament are un scop final, adică apărarea Taiwan de o confruntare armată cu China, așa cum este prezent în discursul public. Respectiv, este un risc mai mare pentru ca un conflict să se nască acolo unde se află un ”dumping” de armament și tactică militară.

Devine din ce în ce mai des prezent în mediul public, declarația Chinei care nu se teme de un război pentru a se unifica cu Taiwan. Într-un sens larg, această declarație este înțeleasă subiectiv, datorită lipsei substratului de bază în materie a situației China-Taiwan. Pe de altă parte, într-un mod obiectiv, China discută în public despre unificarea cu Taiwan din ultimii 73 de ani fapt asupra căruia trebuie reflectat pentru a înțelege cu adevărat problema. Rămâne de observat această fluctuație a situației din regiune, deoarece orice mișcare militară, politică sau diplomatică va schimba cu siguranță cursul istoriei regionale.

Recent, vizitele unor personalități marcante din politica americană în Taiwan, au avut o simbolistică aparte. Respectiv, în sens politic aceste vizite încearcă legitimarea independenței Taiwan-ului într-un mod direct, fie prin schimburile de discursuri politice, fie prin declarații ale delegațiilor americane. Într-un sens mai ambiguu, se încearcă demonstrarea capacității dintre SUA și Taiwan al relațiilor diplomatice și al schimburilor militare.

Ori, ambele variante nu au avut vreun rezultat concret. Dimpotrivă, Beijing a transmis public clar faptul că prin aceste vizite se încearcă subminarea sau intimidarea Chinei. Guvernul chinez a reamintit principiul ”două sisteme, o țară” și că Taiwan-ul face parte din China.

În urma unei întruniri oficiale dintre Antony Blinken și Președintele Xi, se arată pe de-o parte intenția guvernului de la Washington de a păstra o relație pozitivă cu China. Deși în cadrul comunicării dintre cei doi, președintele chinez a reamintit faptul că Taiwan face parte din problemele interne ale Chinei, și nu se va accepta o interferență externe asupra acesteia. Cu greu se poate înțelege care este intenția din partea americană, dat fiind faptul că discursul public se schimbă constant.

Mai mult, în data de 20.07 fostul diplomat Henry Kissinger a întreprins o vizită neoficială la Beijing cu scopul de a îmbunătăți cursul instabil al relațiilor bilaterale dintre SUA și China. Purtătorii de cuvânt de la Washington au declarat că vizita fostului diplomat nu este una oficială și nu reprezintă agenda oficială de guvernare.

Concluzie

Care este problema fundamentală? Problema fundamentală este simbioza creată între realitatea istorică a Chinei și contextul de dezvoltare a geopoliticii. SUA și-a dezvoltat capacitatea militară la nivel global, prin însușirea rolului de apărător global sau de apărător global al conflictelor. Desigur, această capacitate este strâns legată de componenta geopolitică. Însă problema prinde un contrast mai mult economic și strategic, decât ideologic. Respectiv, China poate stabili perimetre comerciale în zona Marei Chine de Sud, tarife avantajoase pentru partenerii economici strategici ai Chinei, chiar o posibilă stabilire al comerțului în baza yuan-ului chinez. Aceste lucruri având un potențial consistent de a pune în balanță actualul sistem financiar internațional, cât și cel comercial. Acest sistem fiind în momentul de față dominat de capitalismul tradițional american.

Desigur, trebuie să observăm și componenta ideologică, respectiv pentru SUA unificarea Chinei cu Taiwan, înseamnă o China mai puternic regional, un motor economic fundamental global, unde partenerii strategici ai SUA (precum Singapore, Japonia, Filipine) vor contrabalansa viitoarele schimburi comerciale, lucru ce prezintă un risc în detrimentul politicilor internaționale ale SUA.

Este posibil să ne îndreptăm spre un nou concept sau stagiu al istoriei similar din punct de vedere contextual cu cel al Războiului Rece? Este încă devreme pentru a da un verdict sau măcar a înțelege acest context vast. Deoarece, în ultimii ani, guvernul de la Beijing a transmis public faptul că un concept de tipul Războiul Rece 2.0 sau un nou Război Rece, nu face decât să întoarcă cursul istoriei la o mentalitate binară. Deci, niciun conflict nu va duce balansul geopolitic într-un asemenea context, ci într-o lume a multilateralismului ce necesită un dialog atât bilateral, cât și o expunere a problemei în cadrul comunității internaționale.

Cristian Oancea este cercetător la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul ISPRI al Academiei Române.