Mihai Vacariu
Lector asociat SNSPA
Mihai Vacariu este cadru didactic asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, Facultatea de Comunicare și Relatii Publice. Absolvent al programului masteral de Communications Management în cadrul University of South Australia, a obținut recent titlul de doctor în științele comunicării la Școala Doctorală din SNSPA, cu lucrarea „Cenzura și receptarea operei lui F.M. Dostoievski în literatura română în perioada comunistă“. În ultimii ani, Mihai Vacariu a inițiat și a participat la numeroase dezbateri pe teme culturale în spațiul public. Este autor al volumului Îndrăgostit de Tarkovski, apărut în 2013 la editura Adenium din Iași, și coautor și editor al unor cărți și volume în domeniul filosofiei și științelor cogniției. Ca practician în domeniul relațiilor publice, are o experiență îndelungată în realizarea și implementarea de strategii de comunicare, în organizarea de evenimente, în managementul campaniilor electorale în țară și străinătate.

Articole scrise de Mihai Vacariu