Liviu Zamora

Cronicar muzical

Evenimentele tumultoase ale acestui început de an m-au stârnit şi pe mine ca şi pe ceilalţi, făcându-mă să-mi pun întrebări despre ce este drept sau dimpotrivă greşit, despre libertatea mea faţă de a celorlalţi lucru ce m-a pus pe aceeaşi lungime de undă cu milioane şi milioane de alte persoane ce trăiesc la sute sau mii de km depărtare, şi care poate duc o viaţă mult diferită de a mea.

În cei 25 de ani de activitate radiofonică, de aproape zece ori am avut onoarea şi datoria de a alcătui programul muzical de Revelion. În genere, în cele şapte ore de direct strângi tot ce a fost mai interesant şi mai valoros în anul ce se pregateşte să devină amintire plus alte cântece nemuritoare pe care niciun Revelion nu le poate rata.

Unul dintre evenimentele marcante ale anului 2014 a fost apariţia unui nou album cu piese inedite, semnat de celebrul grup Pink Floyd. Foarte puţine discuri din ultimii ani au reuşit să stârnească o aşa de mare emoţie de aşteptare, precum a făcut-o acest album, apărut la o distanţă de 20 de ani faţă de precedentul lor material de studio.

Acum când se pare că se aştern zorii unui nou orizont ce aduce cu sine valorile ce păreau, cu puţin timp în urmă, desuete şi pierdute. Acum, când lucrurile din jurul nostru care păreau implacabil degradate şi fade se schimbă în bine, iar speranţa a renăscut. Eu m-am redescoperit fericit şi încrezător alături de cei tineri, având o nouă senzaţie de demnitate şi curaj cât şi confirmarea că intuiţiile şi acţiunile mele sunt cele corecte.