Articole scrise de Dinu Săraru

La sfârşitul cărţii – interviu – fişe pentru un posibil roman – „Generalul revoluţiei cu piciorul în ghips”, l-am întrebat pe Victor Atanasie Stănculescu:

Abia ajuns la vârsta când se cuvnea să se bucure de locul meritat  în galeria nobilă a oamenilor cari mai sunt, regizorul de teatru, de film şi de televiziune şi scriitorul de teatru satiric şi gazetarul Nae Cosmescu a intrat în amintire într-o clipă...

Din păcate, aşa cum se întâmplă de la o vreme la noi, mai nicio oficialitate n-a găsit firesc să omagieze, la timpul potrivit, pe de două ori preşedintele Academiei Române, sociologul Dimitrie Gusti, pe Spiru Haret, pe Nicolae Iorga, pe Alexandru Ioa...

La 41 de ani de la apariţia, întâi in foileton în revista Flacăra şi apoi în volum la Editura Eminescu a romanului Nişte Ţărani care mi-a însemnat biografia, şi nu numai jurnalistic şi literar, folosesc prilejul spre a reveni asupra unui răspuns dat ...

- Şi Mitrică Albuică şi-a vândut vaca! La Slătioara, de la biserica mare până la primărie şi dincolo de primărie nu mai are nimeni nici vacă, nici oaie, nici nimic. Toată lumea e la market, unde se găsesc de toate.

La deschiderea sărbătorii dedicate împlinirii celor 80 de ani de la inaugurarea Muzeului Naţional al Satului l-am întâlnit cu bucurie pe celebrul om de ştiinţă Corneliu Ioan Bucur, cel care în spirit gustian a făcut să sporească şi să strălucească vi...

Muzeul Naţional al Satului, creat de marele sociolog Dimitrie Gusti şi inaugurat în 1936 sub înaltul patronaj regal, dar şi în prezenţa regelui Carol al II-lea, precum „şi a celor mai importante personalităţi culturale şi politice ale vremii”, a împl...

Primăvara, tânărul anotimp, s-a smuls anul acesta, 2016, din iarna nerăbdătoare şi veselă, iluzionându-ne cu un soare răsărit dimineaţa pe cerul cel mai senin cu putinţă şi, până la prânz, pământul se încălzea ca în iunie şi în iulie.

Puţini sunt şi cei care se întorc să zidească aici ce au învăţat şi agonisit şi mulţi care se întorc se scufundă uşor şi ei în monotonia săracă din care care au plecat.

fără imagine Copilăria mea toată şi apoi viaţa ca un ecou au fost dominate de parfumul „Săptămânii Patimilor” care mi-a rămas întipărit în memorie şi în spirit până azi, intact şi mereu neliniştitor întrebător şi încărcat de o speranţă a reînnoirii primăvăratice.

Cititor împătimit şi neapărat al prozei, nu pot să nu recunosc faptul că şi pentru mine cea de-a doua jumătate a veacului XX – şi încă şi azi - a fost dominată de descoperirea şi victoria realismului magic marquezian, opera întreagă a scriitorului su...

Sunt prieteni pe care nu poţi, întotdeauna, să-i vezi îndeaproape cât ai dori, pe care îi simţi ca prieteni însă tot timpul şi când te gândeşti la ei numai şi prezenţa lor se face vie şi vitală şi caldă şi încurajatoare, şi binefăcătoare şi dătătoare...

Un cuvânt frumos din limba veche a cărţilor rare, bisericeşti, care, la prima vedere, ar putea să însemne traducerea în limba contemporanilor a unor propoziţiuni şi fraze întregi, chiar şi Cazanii şi, mai ales, traducerea cuvintelor vechi, dezvăluire...

Grăbiţi cum suntem mereu să ne scufundăm în valurile imunde, din ce în ce mai imunde, ale mahalalei politicianiste şi să ne „racordăm” la morala capitalismului de Codrul Vlăsiei care nici ele nu s-au instalat şi deversat fără fără voia şi votul nostr...

În urmă cu 15 ani începeam cel de-al doilea roman al „Trilogiei Ciocoilor, Ultimul Bal la Şarpele roşu“, cu această îngrijorătoare constatare: Descreierarea pusese stăpânire pe Bucureşti.

Cu ani în urmă, foarte mulţi ani, aş putea să spun fără grijă o jumătate de veac! – sau aproape – am fost cu soţia mea, pe jos, pe o cărare de munte de la Bistriţa la Arnota. Vedeam pentru prima dată „Taborul românesc“. Era imaginea icoanei pe care a...

În toamna lui 1960, aşadar acum 55 de ani, am fost invitaţi la Comitetul Central, Dinu Săraru, de la Redacţia culturală Radio, Eugen Mihăiescu, student exmatriculat de la Institutul de Arte Plastice, acesta la propunerea lui Mihnea Gheorghiu, fiul ce...

A trecut neobservată şi anul acesta o sărbătoare ţărănească pe care şi eu, grăbit, mereu am redescoperit-o ca pe una dintre cele mai adânci rădăcini ale spiritualităţii noastre rurale, rădăcină rărită şi ea şi pierdută în palma câmpiei româneşti, pe ...

Ieri, am apucat, copil, bucuria curgerii streaşinilor şi topirea zăpezii ca în vis; peste noapte, ne trezeam dimineaţa chiar la sfârşitul lui ianuarie, cu pământul smălţuit abia cu peticele albe ale amintirii iernii geroase.

Rar, cineva, în scrisul nostru cel bun, a intrat în legendă învăluit cu atâta har în parfumul literelor de sărbătoare. Astfel s-a despărţit de noi, în zilele din urmă ale acestei ierni nemiloase, ziarista şi prozatoarea şi libretista şi memorialista ...

La jumătatea lui ianuarie, răbdarea ţăranului – pe timpuri, bun înţeles! – nu mai avea stare şi din viul nopţii ţăranul ieşea în pridvor să numere stelele, să vadă cerul, să-şi dea cu bobii lui cât a mai rămas până la primăvară, fiindcă pentru el cum...

Văd şi eu ca toată lumea, când nu mai pot să pun stavilă risipirii zadarnice a timpului, înăcrit de scepticism, dezvăluirile înfocate ale unor televiziuni care se întrec să scoată la iveală iţele nesfârşite ale încrengăturii mafiei autohtone despre c...

Părăsisem deja Luceafărul când Păunescu m-a convins că oralitatea mea trebuie să ia, totuşi, sfârşit şi că ar merita să-mi citesc, sub proprie semnătură, scenele de viaţă povestite cu o lăcomie care acapara toate mesele nopţilor de boemă cu binecuvân...

Am mai plătit tribut boemei de-a lungul anilor de redacţie la ,,Luceafărul’’, când am rămas statornic lângă Patron atâtea seri şi nopţi fără număr, vara şi iarna şi primăvara şi toamna la Siretul, pe Ştefan cel Mare, la Casa Ziariştilor pe Calea Vict...

Nu mai ştiu cine m-a dus la Eugen Barbu. Cred că Eugen Teodoru. La Luceafărul, sigur Corneliu Leu. El era atunci secretar general de redacţie, prieten bun cu Mihu Dragomir, cu mai tot tineretul scriitoricesc care roia în jurul poetului, cu Dodu Bălan...

Invitat, în urmă cu doi ani, de actorul Ion Caramitru să trecem în revistă împreună, lucrările apropiate de final, eu în ipostaza de fost iniţiator al proiectului de întinerire arhitecturală a Naţionalului, mai exact doar de întoarcerea la faţada Hor...

Artan Arachelian: Cine era Năiţă Lucean? Dinu Săraru: Cine era Năiţă Lucean? Era un ţăran de la mine din sat, cu şase copii, toţi băieţi, care, printr-o întâmplare, era finul părinţilor mei şi deci şi finul meu. Personaj pitoresc, de o rară inteligen...

”Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns! A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău! Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău, Ăşti nemernici fără suflet, fără nici ...

Conservator, recunosc, n-am fost niciodată convins de Teatrul sărac. Am admirat fantezia care a condus şi la o aşa-zisă estetică a Teatrului sărac, am considerat-o, însă, rezultatul sforţării dramatice a artiştilor de a înfrunta sărăcia condiţiilor l...

19.XII. 1986 Păltiniş. Stimate şi iubite Domnule Săraru, Abia de curând am avut răgazul să citesc cum trebuie romanul Dvoastră. Nu-mi veţi lua în nume de rău întîrzierea; mă aflu în acel ceas al vieţii cînd nu mai pot ieşi din matcă, mai ales pentru ...

V.A. Aţi intrat în Radio la 13 noiembrie 1950. Dar de ce a trebuit peste 10 ani să plecaţi din Radio? D.S. În Radio am intrat în conflict cu anume Ghimpu şi prin el cu o grămadă de lume. Efectiv, nu mai mă înţelegeam cu nimeni şi am cerut un concediu

Privind cu ,,admiraţie’’ umilită liniştea cu care numiţii ,,mari corupţi’’ se duc cu odraslele lor la D.N.A. şi ies împăcaţi sufleteşte de la D.N.A. unde şi-au recunoscut ,,faptele’’ ca să primească o reducere la jumătate, dacă nu şi mai mult a pedep...

Televiziuni – chiar naţionale – şi gazete locale, unele dintr-un orăşel parfumat la propriu de o beţie a culturii florilor dar şi de trimiteri mai vechi ale istoriei literare la ,,locaţia’’ de fapt a ,,Scrisorii pierdute’’ – au intrat toate, de curân...