Articole scrise de Nicolae Manolescu
Pagina 11
fără imagine În anii ’90, am avut o întâlnire la Washington cu un senator republican. Discutam, desigur, despre situaţia din România....
fără imagine Nu e vorba de una dintre acele afaceri de familie, la care vă veţi fi gândind când citiţi însemnările mele, neatinsă nici de criză, nici de măsurile de austeritate. Din contră, afacerea la care mă refer are toate, vai, şansele să fie afectată şi de u...
fără imagine Un recent documentar din revista franceză „Le Nouvel Observateur” din 5 mai se intitulează „A vedea Clujul şi a învăţa să vindeci”....
fără imagine S-ar zice că e de ajuns să ne plângem sau să ne speriem de ceva pentru ca fenomenul cu pricina să se dovedească neadevărat sau măcar discutabil....
fără imagine Mai întâi în presă, fragmentar, apoi în volum (la Editura Polirom) au apărut memoriile lui Adrian Marino....
fără imagine Am citit de curând o carte de memorii a lui Jorge Semprun, al cărei titlu în franceză este „Une tombe au creux des nuages“, ceea ce în română şi-ar avea echivalentul oarecum inuzual în „Un mormânt în scobitura norilor“....
fără imagine Nu e nicio surpriză în constatarea că foarte puţini ştiu să citească un roman. Lectura pare un lucru simplu, dar nu e....
fără imagine Uite-aşa îmi dau seama că sfaturile cele mai bune pot fi periculoase. Mă jur, în sinea mea, să nu mai dau niciodată sfaturi nimănui....
fără imagine Am intrat zilele trecute într-un magazin bucureştean ca să cumpăr pâine. Voiam să fie neagră. Nu se găsea decât albă....
fără imagine În căutare de senzaţional, romancierii care descriu regimul trecut dau adesea impresia că îngroaşă liniile tabloului....
fără imagine Dacă tot vorbim de un scut antirachetă sau de un scut fiscal (ambele stârnind controverse), de ce n-am vorbi şi de un scut intelectual?
fără imagine În „Criza spiritului american” (versiune românească de Mona Antohi, Humanitas, 2006), Allan Bloom analizează minuţios celebra carte a lui Alexis de Tocqueville, „Despre democraţie în America”....
fără imagine Când era tânăr, înainte de Primul Război, tatăl meu citea cu mare pasiune seria de romane cu Arsène Lupin. Autorul, Maurice Leblanc, dat de mult uitării, a avut norocul ca Jean d’Ormesson, care îngrijeşte ediţiile bilunare de la „Le Figaro”, să-i ret...
fără imagine N-am auzit niciodată, rostită de gura meteorologilor sau de aceea a tuturor celor care se plâng de iarna grea, expresia din titlul însemnărilor mele....
fără imagine Un caz ieşit din comun de plagiat reţine de mai bine de doi ani atenţia presei, nu doar culturale, din Franţa. În 2007, o romancieră, Camille Laurens, a acuzat-o pe mai cunoscuta Marie Darrieussecq de „plagiat psihic“.
fără imagine „Există lucruri pe care oamenii ar trebui să le ştie dacă vor să citească o carte", spune Saul Bellow într-un loc.
fără imagine „Văd aici oameni care nu încetează să discute despre religie”, scrie Usbek, unul dintre cei doi persani din romanul epistolar al lui Montesquieu care călătoresc la Paris la începutul secolului XVIII....
fără imagine Vă aduceţi aminte de povestea cu acest titlu? Dacă nu, să v-o spun pe scurt. La botezul unei prinţese, nu e invitată o ursitoare cunoscută pentru răutatea ei....
fără imagine În Franţa există un acord perfect asupra obligaţiei jurnalistului de a se ţine în afara taberelor politice....
fără imagine „Cum aţi numi actuala campanie?“, e întrebat un politician de către un jurnalist. „Electorală“, răspunde politicianul, sesizând totuşi subînţelesul întrebării, dar nevrând să acorde un calificativ....
fără imagine La 26 noiembrie s-au împlinit o sută de ani de la naşterea lui Eugen Ionesu, mai bine cunoscut ca Eugène Ionesco, după ce s-a stabilit în Franţa în anii 40 ai secolului trecut şi a făcut acolo o mare carieră de dramaturg....
fără imagine S-a întâmplat miercuri, 18 noiembrie, în partida retur dintre Franţa şi Irlanda, din barajul pentru Turneul Final al Campionatului Mondial de fotbal: jucătorul francez Henry şi-a potrivit discret mingea cu mâna, i-a pasat-o apoi unui coechipier care...
fără imagine La sfârşitul lunii octombrie, Vaclav Havel a primit titlul de doctor honoris causa al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Paris, împrejurare în care a rostit un discurs, după cum se obişnuieşte, despre „Surprizele istoriei".
