Corina Popa
Lingvist şi profesor
Corina Popa este lingvist și profesor. În 2015, a absolvit Școala Diplomatică din Madrid și Școala Internațională de Protocol și s-a întors în România pentru a-și realiza studiile doctorale în domeniul retoricii discursului pro-european și pentru a face parte din schimbarea de care educația are nevoie.
În prezent, Corina este consilier parlamentar pe probleme de educație, cercetător în domeniul neuroștiințelor aplicate educației și limbajului la Asociația Spaniolă de Lingvistică Cognitivă și conduce Centrul European pentru Politici Educaționale și Formare Interdisciplinară „InterEDU“, prin intermediul căruia a implementat, în Ploiești, primul program educațional gratuit pentru liceeni, bazat pe cercetare neuroștiințifică și pedagogică.
Proiectele actuale ale Corinei au în vedere reformarea arhitecturii curriculare, reducerea abandonului școlar, echitatea în educație și îmbunătățirea calității actului didactic.
Articole scrise de Corina Popa
Autoritățile sanitare au tras un semnal de alarmă după ce numărul cazurilor de infecție cu virusul West Nile a crescut semnificativ în România. Potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), în acest sezon au fost confirmate șase cazuri de îmbolnăvire.
Sănătate
08 aug. 2024
Fiecare dintre noi a întâlnit, probabil, un om pe care l-a condamnat fără să îi înţeleagă construcţia. Pe care l-a judecat fără să îl asculte. Pe care l-a criticat fără argumente. În fond, raportarea la celălalt ţine, în cea mai mare măsură, de educa...
Opinii
01 oct. 2019
Ar fi „normal“ să încep cu o definiţie. Sau cu ceva lămuriri terminologice. Aşa era „corect“ să fac în şcoală, la testele acelea pe care „normal“ că trebuia ca toţi elevii din clasă să le susţină în acelaşi timp, după aceleaşi reguli, cu aceleaşi sta...
Opinii
14 apr. 2019