Articole scrise de Alexandru Pătrașcu

Imensa popularitate a Aidei e cel mai mare obstacol pentru creativitatea regizorală. Clişeul „grand opera” e aplicat în scenografii monumentale şi adevărate manevre militare în scena triumfului, exagerări frecvente care strivesc latura intimă şi prof...

Am greşit când am scris că reconfirmarea dlui Bogdan Gheorghiu ca ministru este garanţia că  acest guvern nu va face nimic pentru cultură. Va face, dar nu ce trebuie.

Avem guvern, iar Ministerul Culturii a revenit aceluiaşi ministru din cabinetul Orban: dl Bogdan Gheorghiu. La ce să ne aşteptăm, în perioada următoare? Pe scurt, la absolut nimic. Ceva mai pe larg, în continuare.

Chiar în ziua în care România intră din nou în carantină, Filarmonica „George Enescu“, orchestra rezidentă în clădirea istorică a Ateneului Român, organiza o conferinţă de presă, motivată de numirea dlui Gabriel Bebeşelea în funcţia de dirijor princi...

În comunism, confictele din teatrele româneşti se rezolvau ideologic şi prin delaţiuni la „organe”. După Revoluţia din 1989, scandalurile au devenit publice şi intens mediatizate, de o urâţenie care a murdărit multe imagini de artişti.

Spectacolul multimedia al lui Carmen Vidu e un capitol dintr-un proiect mai amplu numit „Jurnal de România”, a cărui temă centrală este relaţia teatrului cu societatea prezentată printr-un procedeu regizoral în care, practic, actorii sunt scenariştii...

Aproape fără să ne dăm seama, lumea s-a schimbat deja, din cauza pandemiei. Au dispărut spectacolele, concertele, meciurile de fotbal şi, în general, orice eveniment care presupunea public numeros.

Doi foşti miniştri ai culturii, Vlad Alexandrescu de la USR şi Lucian Romaşcanu de la PSD (nefirească alianţă), lucrează de zor, încă de la începutul anului, la modificarea unei ordonanţe de urgenţă (nr. 189/2008) prin care este stabilit cadrul legal...

Suntem la o zi distanţă de activarea stării de urgenţă şi toate recomandările autorităţilor încep cu „staţi acasă”. Se spune că lumea va arăta altfel după COVID-19.

Dacă dl Vlad Mateescu a reuşit ceva cu brio de când conduce Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti, respectiv să facă conştientă o urbe că are o orchestră simfonică, am fost curios să aflu cât de departe a mers schimbarea în bine.

De câteva luni a izbucnit un nou scandal în lumea operei de la noi, de data aceasta la Iaşi. Escaladarea evenimentelor seamănă izbitor cu ce s-a întâmplat la Opera Naţională Bucureşti în 2016. Nu este de mirare, pentru că avem de a face cu o consecin...

Turandot, ultima operă nu doar a lui Puccini, ci şi ultimul mega succes al genului, consacrat de includerea în repertoriul oricărui teatru respectabil, n-a avut o istorie fericită în Bucureşti. Are nevoie de o soprană şi de un tenor spinto excepţiona...

Ce-i drept, aniversarea Ateneului, inaugurat la 14 Februarie 1888, s-a potrivit foarte bine cu programarea unuia dintre cele mai frumoase concerte pentru vioară, cel al lui Sibelius. Foarte dificil din punct de vedere tehnic, de o muzicalitate subtil...

O stagiune simfonică patronată de celebrarea lui Beethoven (250 de ani de la naştere) provoacă cel puţin câteva aşteptări majore: dacă ciclul simfoniilor va fi condus de un singur dirijor, dacă cele cinci concerte pentru pian vor fi prezentate de ace...

Triplul concert e un mic paradox: sună mai bine în înregistrările de studio decât în sala de concert, stereotipurile exasperante din jurul muzicii lui Beethoven sugerează că n-ar fi o lucrare la fel de bună precum concertele pentru instrument solo şi...

După război, Beethoven a devenit nucleul programelor simfonice din sălile de concert şi, odată cu dezvoltarea discurilor de vinil, foarte mulţi dirijori celebri au înregistrat, fie în studio, fie live, toate simfoniile şi concertele pentru diverse in...

Anul muzical 2020 a debutat ridicol. În timp ce Filarmonica repeta pentru aniversarea celor 250 de ani ai lui Beethoven, guvernul, prin ministerul Culturii, îşi comanda un concert exclusivist de ziua culturii naţionale, cu invitaţii pentru nomenclatu...

Anul acesta, Beethoven împlineşte un sfert de mileniu, e incredibil de mult timp. Şi a-l onora înseamnă să-i asculţi muzica, fie în sala de concerte sau la Operă, fie prin înregistrări.

De prin toamna anului trecut, Netflix a adăugat ritmic în bibliotecă  o grămadă de filme româneşti (dacă am numărat bine, sunt 57, în total). O bună parte dintre acestea nu par să fi fost distribuite cum trebuie în reţeaua de cinematografe, pentru că...

Obişnuiam să fac o recapitulare a celor mai frumoase momente muzicale ale anului care se încheie. Misiunea a devenit din ce în ce mai dificilă din 2016 încoace, pentru că în România se produc abia 5-6 spectacole sau concerte de calitate într-un an.

Ministerul culturii a ajuns, de mulţi ani, o glumă proastă. Nu numai că lista celor care l-au condus în calitate de ministru este cea mai lungă dintre toate portofoliile guvernamentale, dar a devenit o sursă inepuizabilă de stupefacţii şi umor involu...

Deschiderea stagiunii de la Teatro alla Scala pe 7 Decembrie, de ziua Sfântului Ambrozie, patronul oraşului Milano, e o tradiţie bine stabilită, încă din 1951. Prima alla Scala, cum i se spune, a devenit evenimentul cultural numărul unu în Italia, pr...

Duminică are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale. Care sunt relaţiile candidaţilor cu muzica clasică, opera şi cultura în general? Desigur, nu acesta este criteriul principal după care se votează.

Când am descoperit această carte la un stand din foaierul Sălii Palatului, în timpul Festivalului Enescu 2019, mi-am dat seama că era cam singurul titlu care mă putea interesa din toată oferta editorială a acestui an.

O iniţiativă fericită a Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti a făcut posibilă premiera naţională a unei capodopere a muzicii engleze: Visul lui Gerontius, compusă de Edward Elgar în 1900.

A început şi stagiunea de la Opera Naţională Bucureşti, după o reprezentaţie în afara sezonului, cu Œdipe, în cadrul unui eveniment asociat Festivalului Enescu 2019.

Filarmonica „George Enescu” a deschis stagiunea simfonică 2019-2020 cu un concert ca o adevărată declaraţie de presă prin care afirmă că Festivalul George Enescu nu s-a încheiat, ci continuă la Ateneul Român.

Enescu 2019 s-a încheiat. Nu subscriu la tristeţea revenirii la cenuşiul cotidian după risipirea „magiei”. Au fost multe concerte, unele dintre ele fantastice, majoritatea foarte bune, puţine slabe.

Sunt convins că misiunea unui festival este de a prezenta lucruri noi şi greu accesibile în rutina zilnică a stagiunilor. Fie că este vorba de titluri din afara repertoriului, fie că este vorba de puneri în scenă revoluţionare sau măcar extravagante.

De câteva ediţii, Festivalul Enescu propune o paradigmă foarte interesantă celor două orchestre mari ale Bucureştiului (Filarmonica şi Radio): opera în concert. Şi nu orice titluri de succes, ci recuperarea unor decalaje jenante dintre lumea muzicală...

Cele două zile ale Filarmonicii din Sankt Petersburg la Sala Palatului au arătat foarte diferit. Enescu 2019 este penultima etapă a turneului lor european început în Italia şi Elveţia, iar de la Bucureşti, ruşii vor pleca la Paris.

Eşecul de ieri al Requiem-ului de Verdi nu m-a împiedicat să vin din nou la Sala Palatului, la al doilea concert al lui Fabio Luisi din lungul său adio pentru Maggio Musicale Fiorentino. Motivul principal era Enescu.

Şi englezii au un complex de inferioritate asemănător cu al nostru în ceea ce priveşte muzica. Purcell e prea vechi, Haendel e german (deşi a compus Messiah pe un libret în limba engleză) şi aşa mai departe, ajungând să se considere „The Land Without...