Exclusiv Astrolog Valeriu Pănoiu: „Există suflete pereche, care se întâlnesc ocazional atunci când e nevoie tocmai de un asemenea salt evolutiv”

Valeriu Pănoiu studiază astrologia de aproape trei decenii și o practică profesionist din 2008. La „Interviurile Adevărul” explică de ce relațiile sunt experiențe, cum funcționează tiparele pe care le moștenim din familie și cum arată, în practică, procesul prin care ajungem să repetăm sau să schimbăm aceste experiențe.

Povestește-mi parcursul tău profesional. Cum ai descoperit astrologia?

Valeriu Pănoiu: Cred că cea mai corectă afirmație ar fi aceea că astrologia m-a descoperit pe mine. Cu siguranță, dacă ne ducem în zona mistică sau pseudo-științifică, unde există multiple teorii despre reîncarnare și alte vieți în care noi ne dobândim talente și aptitudini pe care le refolosim în viețile ulterioare, atunci aș putea afirma clar că astrologia este o practică străveche, adânc înrădăcinată în mine. Pentru că ori de câte ori în adolescență citam ceva despre astrologie. Atunci m-am apucat să citesc astrologie, la începutul anilor de liceu. Aveam impresia că îmi reamintesc. Deci pentru mine astrologia a fost o reamintire. Era atât de firesc să mă refamiliarizez cu noțiunile de astrologie încât n-am avut vreodată vreun blocaj în a înțelege un concept astrologic. De aceea ulterior mi-a fost și foarte ușor să dau mai departe informația.

Bineînțeles, având această curiozitate de a căuta permanent sensuri și de a înțelege rostul meu în lume, pentru că de acolo începe totul, de acolo începe căutarea, de la nevoia de a-ți defini un loc sub soare, în familia în care trăiești, în mediul în care te-ai născut, de a găsi niște explicații și făcându-le altora cunoscută preocuparea ta. Bineînțeles că urmează întrebările. Spune și mie, dar în ce zodie sunt născut? Mai ales partea feminină interesată de aceste deschideri, să zicem, simbolice. Am primit întrebări constante. Bineînțeles că orice întrebare generează și mai multă nevoie de răspuns. De aceea știm foarte bine că profesorul este cel care învață cel mai mult pentru că el este stimulat de întrebări, să se pregătească în continuare și cu cât fi mai multe întrebări, cu atât îți vine și mai multa informație. Deci dintr-o căutare, care pentru mine a fost o reamintire, am început acest parcurs care se pare că nu se mai termină. Îl urmez de aproape 30 de ani. Și lucrurile au decurs firesc.

De la consultații private și ochiade aruncate în astrograme, pe care bineînțeles că la începuturile mele le întocmeam de mâna, pentru că nu existau softuri sofisticate care să facă treaba în locul tău, până la o practică asiduă, până la a descoperi cursuri de astrologie, până la a intra în lumea astrologiei prin scris, prin prezentări la conferințe, prin întâlniri cu colegii, prin contactul cu întreaga lume astrologică de la noi.

Iată-ne aici, de față, în momentul acesta, când chiar îmi dau seama împlinesc majoratul la acest nivel, să zicem, profesionist. În februarie 2008, cred că a fost primul meu contact, propriu zis, cu astrologia. Făcusem niște cursuri la Școala Fidelia, găsisem în 2007, ne-am gândit.

Găsisem niște cursuri online, primele cursuri de astrologie online de la noi, făcute de profesorul Firicel Ciarnău, unul dintre deschizătorii de drumuri în astrologia românească. Și am urmat o parte din acele cursuri, după care în februarie 2008 am primit un telefon de la Firicel Ciarnău, care îmi propunea să mă coopteze în echipa lui de astrologi care redactau interpretări scrise. Și așa a început totul.

În ceea ce privește parcursul acesta, să zicem, profesionist. Bineînțeles că am avut și eu ca tot omul meserii lumești. Acum mulți consideră că nici nu lucrez, că ce meserie este asta, nici nu pot să spui astrolog, plus că suntem atât de contestați de comunitatea științifică, mai nou de lumea psihologiei, care își revendică mai degrabă teritoriul științelor exacte, în condiții în care și statutul epistemologic al psihologiei este încă nedefinitivat și asta de vreo 100 de ani încoace, de când psihologia a început să înflorească în câmpul științelor.

Dar cu toate astea, cu toate controversele în care m-am regăsit de-a lungul anilor, da, am avut și meserii normale, am fost profesor, am lucrat și eu într-o corporație șase ani, adică am fost și angajat, am fost pe cont propriu, am funcționat și ca PFA, am funcționat în continuare ca angajat și ca antreprenor o perioadă. De fapt, antreprenor sunt și acum, pentru că activitatea mea presupune muncă liber-profesionistă și practic eu dețin frâiele programărilor, consilierii 1 la 1 și cursurilor pe care le țin. Și apoi, în timpul liber, studiez și bineînțeles scriu. Pentru că aceasta este de fapt calea cea mai ușoară prin care eu mă conectez cu informația, scrisul.

De fapt se și spune că atunci când vrei să citești ceva, e bine să te apuci să scrii. Cel puțin eu așa am făcut. În plus, sunt aici de vorbă cu tine mai degrabă în calitate de autor decât de astrolog propriu zis și de numerolog. (…) Am venit să vorbim despre o carte care de fapt nici măcar nu aparține ariei de astrologie sau de numerologie. Cred că am scris-o sau am publicat-o acum aproape 9 ani.

Dar ea a fost scrisă în decursul mai multor ani de zile și conține reflexii personale. Cartea în sine este un eseu și aparține colecției de cărți de autocunoaștere și dezvoltare personală: Self-help, cum îi zic prietenii americani: Cartea relațiilor. Acesta este titlul. Simplu, aparent obraznic, ușor arogant. Cum adică să intitulez o carte „Cartea relațiilor”, parcă ar fi Cartea. Știm că acel articol hotărât, Cartea, indică o nuanță exclusivistă sau, cum spuneam mai devreme, aproape exhaustivă de manual de definiție, dar în esență produsul este rezultatul experienței mele personale. Pentru că, bineînțeles, am avut și eu câte ceva de trăit și în plan personal, nu doar în plan profesional până la a ajunge să mă formez ca astrolog sau ca profesionist în aceste domenii de graniță sau în aceste, cum le numesc eu, științe simbolice.

Și atunci, experiențele mele personale, pornind, bineînțeles, de la traiul cu părinții pe care l-a avut fiecare dintre noi, epocile de îndrăgostire, dezîndrăgostire, respingere, trădare și așa mai departe, de actualizarea tuturor rănilor prin care trecem fiecare dintre noi. Și revenind, de-a lungul mai multor ani și în diferite etape ale vieții mele, am pus în scris diferite sinteze ale, să zicem, înțelepciunii mele despre relații pe diferite segmente. Cartea nu este despre relațiile romantice în mod exclusiv.

Cartea este despre relații în general și despre conceptul de relații, pentru că noi trăim într-un univers în care ne atragem și ne respingem după afinități sau după dizarmonii.

Și știm că ne și construim unii pe alții prin relații.

Prin relații, da. De altfel știm că Biserica ne spune că cea mai simplă cale de mântuire a celor care, sau cea mai sigură cale de mântuire a celor care trăiesc în lume este căsătoria. Adică este relația în sine. Fiecare relație este o cale spre mântuire din perspectivă religioasă. Relațiile dintre, bineînțeles, partenerii de cuplu, relațiile dintre părinți și copii, sunt descrise în cartea relațiilor, abordând diferite contexte de actualizare și încercând să fixez pe alocuri un cadru cu niște limite foarte clare.

Mie asta mi-a plăcut de-a lungul timpului și asta am constatat lucrând cu oamenii în mod direct de atâți ani. Spuneam, aproape fac majoratul de când sunt în această branșă de conciliere. Am înțeles că oamenii au nevoie de niște granițe.

Limitele sunt extrem de sănătoase. Asta ne spun și psihologii și atunci întotdeauna într-o relație este important să cunoști cadrul dincolo de care tu nu poți să treci, indiferent cât de mult te-ai strădui. Pentru că înțelegerea relațiilor, în primul rând, ne conduce pe fiecare dintre noi la acceptarea propriilor limite.

Și e foarte important, de exemplu în relații de dragoste, să ne limităm, apropo de limite, la relațiile romantice. Este foarte important să înțelegi cât de mult poți să schimbi ceva la tine, cât de mult poți să îl schimbi pe partener, cât de mult poți să îl schimbi o relație. Adică nu poți. Încerc să demontez sau să demitizez foarte multe clișee despre relații și încerc să clarific niște concepte în această carte. Pentru că, de foarte multe ori, însă și ideea de iubire este confundată cu alte noțiuni. De exemplu, mulți consideră că iubirea înseamnă schimbare.

A iubi pe cineva înseamnă a-l schimba. Știi cum se zice? Bărbatul intră într-o căsătorie fiind convins că femeia lui nu o să se schimbe, iar femeia intră într-o căsătorie fiind convinsă că o să-și schimbe bărbatul. Ceea ce, în esență, nu se întâmplă niciodată.

Apropo de limite și de acceptarea normelor de desfășurare a poveștii de dragoste, a cadrelor narative, am identificat în carte câteva situații absolut imposibile cu care m-am confruntat de-a lungul anilor, tot în ședințele mele de consiliere. De exemplu, vorbesc despre imposibilitatea unei partenere de a-l ajuta pe bărbatul său să își depășească complexul lui Oedip, într-unul dintre capitole. Pentru că undeva fac această afirmație, în care cred cu toată tăria, pentru că deși nu este demonstrată științific, știi că nu avem nevoie de demonstrație științifică pentru orice și știința nu are întotdeauna toate răspunsurile, dar este demonstrată de experiență și de înțelepciunea străveche, această realitate conform căria nu poți niciodată să îl vindeci pe un bărbat de propria mamă.

Dacă ești într-o relație, Doamne ferește și într-o căsnicie, pentru că deja ai ajuns mult mai departe decât ar fi trebuit, dar de fapt ai ajuns acolo pentru că aveai nevoie să experimentezi, deci dacă deja ești într-o relație în care mama-soacră încă are putere asupra fiului său, ești pierdută. Vorbesc în foarte multe imagini și cu multiple subînțelesuri și folosesc destul de multe ori metafore. De ce? Pentru că am scris cartea asta pe multe planuri, astfel încât fiecare să înțeleagă ce poate și ce dorește.

Așa că chiar vă recomand când citiți cartea relațiilor, dacă nu ați făcut-o deja, luați de acolo ce vă convine. Este un sfat firesc pe care îl dau și la horoscop. Ascultă la horoscop ceea ce îți place, ceea ce îți convine. Deci aveți de unde să alegeți. Apropo de această multistratificare a cărții, vorbesc de pildă despre bărbații cu suzeta. Pentru că despre asta este vorba atunci când indiferent cât efort ai depune tu ca femeie într-un cuplu, partenerul tău nu este dispus să lase deoparte influența mamei.

De asemenea, în ceea ce privește relațiile personale, evident că abordez în mai multe locuri relația dintre părinți și copii. Limitele relației dintre părinți și copii. Nevoia de a impune niște limite în această tranzacție permanentă între generații.

Și o parte care îmi place foarte mult, uneori îți place și ție ce iese după ce te ridici de la masa de scris, este zona de asociere a înțelepciunii relaționale cu poveștile și cu mitologia, mergând până la abordarea arhetipurilor. Pentru că noi funcționăm în relații după niște arhetipuri care sunt bine cunoscute și pe care le abordez, să nu zic sumar, să zic sintetic, pentru că eu sunt un tip căruia îi place sinteza și atunci mă exprim foarte concentrat și cred eu cu foarte multă concizie. Au zis și alții asta, nu doar eu.

Eu prefer să scriu foarte concentrat și cu figuri de stil care redau în foarte puține cuvinte o informație foarte vastă și interpretabilă. Și atunci am ajuns inclusiv la acest concept de arhetipuri, bineînțeles bazându-mi concluziile pe opera lui Jung sau pe lucrările altor psihologi de-a lungul timpului care au dezvoltat conceptul de arhetip în relații și am identificat câteva arhetipuri foarte clare. De exemplu știm foarte bine mitul despre femeia amazoancă, pentru că ea de fapt nu este doar în mitologie.

Când ne gândim la o amazoancă, nu ne gândim doar la călărețele de cai sălbatici și la femeile care umblau în armură și cu sabia la brăcinar. Amazoancele există. Sunt printre noi, sunt un arhetip și într-adevăr există, în funcție de experiențele personale de viață, există o vastă categorie de gen feminin care, ce să vezi în viața aceasta, nu a venit să experimenteze rolurile tradiționale.

Vorbeam despre arhetipuri și despre amazoance și despre femei. Iată, deja discuția se duce într-o zonă de gen unde trebuie să recunoaștem că există roluri tradiționale și roluri non-tradiționale. Inclusiv într-o astrogramă poți să vezi dacă cineva este chemat în această viață, are ca misiune în această viață să experimenteze, de pildă, instituția căsătoriei într-o formă clasică sau, dacă are de experimentat, instituția căsătoriei într-o formă, să zicem, non-tradițională. De pildă, sunt cupluri care nu locuiesc în aceeași casă, sunt cupluri care o duc foarte bine împreună, pentru că nu se întâlnesc foarte des, pentru că unul dintre ei lucrează în străinătate.

Exemplu de experiențe non-tradiționale, dădeam acum, și revenind la publicul feminin, da, există o largă categorie feminină care nu a venit în această viață să experimenteze statutul de nevastă, statutul de femeie la cratiță, statutul de mamă. Și acestor femei, într-adevăr, li se adresează toate acele îndemnuri motivaționale de la cursurile de spiritualitate care umplu săli întregi, unde li se spune „nu trebuie nimic în viață, faci ce vrei”. Asta e pentru ele.

De ce? Pentru că o femeie căsătorită sau necăsătorită, dar care este mamă, știe foarte bine că faci ce-ți place se oprește la primul strigăt al copilului. Când o țipa copilul „mi-e foame”, tu nu mai poți să predici în vorba motivațională care zice faci ce simți, „iar acum nu simt să-ți dau de mâncare fiule, descurcă-te” și fiul are doi ani. Deci, fiecărui segment de public i se aplică sau nu un calup din aceste mesaje motivaționale.

Dar în cartea relațiilor am încercat să fac un puzzle din universaliile despre relații. Adică, în cartea relațiilor am încercat să păstrez un ton neutru și o abordare incluzivă. Acolo se regăsesc inclusiv persoanele căsătorite, inclusiv persoanele necăsătorite, inclusiv persoanele care au copii, inclusiv persoane care nu au copii și este normal să nu aibă, sau este normal să nu-și dorească, pentru că toți suntem normali pentru că venim să trăim experiențe diferite, personalizate.

Și despre asta este cartea relațiilor, despre experiența fiecărui cititor, care este o experiență intimă de viață. Fiecare are propria experiență și în primul rând este dator să se înțeleagă el pe el însuși, pentru că nimeni nu te va înțelege în viața asta mai mult decât te poți înțelege tu pe tine, singur. Nici măcar terapeutul nu te va înțelege mai bine decât tine.

Se spune că într-o zi o să cunoști pe cineva care te înțelege mai bine decât te înțelegi tu, dar o să te coste ședința vreo 100 de euro. Dar nu e adevărat, pentru că nimeni nu poate să știe niciodată mai bine pentru tine, nici ce ai de făcut, nici cum trebuie să străiești tu viața.

Există relații karmice și de ce ajungem să repetăm relațiile părinților noștri? 

Lasă-mă să mă duc în zona științifică, și despre asta vorbesc în carte, pentru că este la mare căutare acum această ramură derivată din știință, scuze, derivată din psihologie, a constelațiilor de familie. Constelațiile făcând concurență psihologie, cum face și astrologia din perspectiva psihologică, sunt contestate. Adică ele nu sunt acceptate.

Dar, până la urmă, Măria sa, Publicul, întotdeauna decide. Adică nu poți să oprești omul să evolueze pe ce cale dorește el. Deci, să zicem, într-o semi-abordare științifică, ca să împăcăm toate părțile, vorbim despre abordarea transgenerațională. Și atunci noi avem codificat în ADN-ul nostru tot ceea ce au trăit părinții noștri. Deci toată informația strămoșilor noștri este în noi. De aceea noi, în momentul în care întâlnim pe cineva, actualizăm niște tipare care sunt în noi la nivel celular.

De aceea este normal să căutăm să retrăim niște oglinzi ale vieților părinților, pentru că noi deținem toată informația despre ce au trăit părinții noștri, prin simplul fapt genetic că ne-am născut din ei. De aceea noi aparținem unui arbore genealogic. Suntem o mlădiță a acestui arbore și întotdeauna vom găsi conexiuni. Întotdeauna vom avea tendința să repetăm experiența ale strămoșilor noștri. Mergând până la șaptea sau a noua generație, de multe ori nici nu știm. Ne spunem, „dar la mine în familie nu s-a întâmplat așa ceva”.

Poate s-a întâmplat, dar nu știi, că n-ai de unde să știi ce a făcut stră-stră-străbunicul tău. De asemenea, afinitățile noastre, alegerile pe care le facem, repetă de foarte multe ori niște tipare. Și acestea sunt niște puncte foarte, n-ar trebui să le respingem în noi.

N-ar trebui să ne luptăm cu ceea ce primim de la înaintașii noștri, pentru că de acolo ne vine și foarte multă putere. Problema este într-adevăr că noi confundăm, ca și în dragoste, ceea ce este benefic cu ceea ce este cunoscut. Și așa ajungi, de exemplu, să te obișnuiești cu suferința. Și ajungi, de exemplu, să intri într-o relație unde ești nefericit. Și să ți se pare normal să fii acolo repetând povestea părinților. Că și mama a fost nefericită și ce să faci? Aia e, trebuie să suporți. Care erau sfaturile mamelor, să zicem, tradiționale pentru fiicele lor. Hai, „trebuie să te măriți, trebuie să înduri, n-ai ce să faci”. Mai ales pe linie feminină vine această neputință, care la un moment dat, iată, într-un neam, se transformă în ceva opus.

Pentru că întotdeauna energia are tendința de a se manifesta la extreme. Tot știința ne spune asta. Și atunci, după niște generații de femei reprimate în niște căsnicii, este normal ca într-o familie să se nască o amazoană. Este normal să se nască o femeie independentă, care, din punct de vedere simbolic, parcă le răzbună pe toate cele dinaintea ei.

E ca în psihogenealogie, când te dor strămoșii? Iar „leacul” care este?

Să fii conștient de alegere. Într-adevăr, aceste științe simbolice, astrologie, neurologie, human design, mai nou, cheile genelor, fascinante toate, te ajută să devii conștient de propria viață și de propriile alegeri. Într-o astrogramă, de exemplu, ca să ne întoarcem la zona cea mai cunoscută mie, apropo de faptul că devenim dependenți de ceea ce cunoaștem, într-o astrogramă identifici întotdeauna experiența pe care omul o are de trăit.

Acea astrogramă care se întocmește la ziua de naștere, la momentul nașterii, conține suma tuturor experiențelor. Eu definesc astrograma ca pe o hartă a experiențelor personale pe care le ai de trăit. Există însă ciclicități, există tranzite, există, bineînțeles, suprapunere de astrograme cu persoanele care intră și ies din viața noastră și în momentul în care tu devii conștient de modul în care funcționezi, ești pregătit să alegi, adică să rupi tiparul.

Dar asta nu poți să o faci decât dacă te cunoști foarte bine. O persoană inconștientă, adormită, cum se spune în cercurile spirituale, adică lipsă de conștiență de sine, întotdeauna va avea tendința de a repeta vechile tipare ale părinților și ale sale proprii. În momentul în care tu știi cine ești, îți dai seama și că ai puterea de a face o altă alegere, dar abia după ce ai experimentat.

Și aici vine ceva foarte important pentru toți terapeuții și toții consilierii, pentru că niciodată, spuneam tu, ca astrolog nu poți să știi mai bine ce e bine pentru om, chiar dacă tu, bineînțeles, îi dai niște direcții și îl pui într-o perspectivă. Pentru că asta faci ca astrolog, de exemplu, chiar și ca psiholog. Nu poți să faci munca în locul lui, deși oamenii de foarte multe ori vin la tine să le rezolvi problema. „Ajută-mă, salvează-mă. Păi stai, că nu sunt Iisus Hristos.” Foarte mulți oameni pleacă dezamăgiți de la astrolog pentru că își dau seama că nu astrologul trebuie să facă lucrurile și trebuie să se întoarce în viața lui să își rezolve problema. Nu poate astrologul să te divorțeze, să îți găsească iubitul ideal și așa mai departe. Dar momentul în care conștientizezi că poți să alegi, este acel moment în care îți urci de fapt experiențele din astrograma personală la alt nivel. Cu toate astea, insist pe faptul că singura cale de vindecare sau principala cale de vindecare pentru fiecare dintre noi nu e o practică spirituală, sau dusul la Biserică sau aprinsul lumânărilor.

Principala cale de vindecare este experiența personală. Deci oamenii nu înțeleg despre ei și despre viața lor și despre alegerile pe care pot să le facă decât după ce au trăit pe propria piele. De asta spuneam că niciun psiholog sau niciun astrolog sau niciun preot nu poate să știe mai bine decât tine ce ai de făcut.

Pe de altă parte, fiecare om trebuie acceptat în propriul lui ritm de viață. Pentru că degeaba văd eu acum că tu, de pildă, ești într-o relație nebenefică, îți comunic asta. Eu trebuie să te privesc cu îngăduință pentru că, de multe ori, cineva nefericit din fața mea are nevoie, de pildă, de șapte ani să divorțeze. Deși eu îi spun, „ești pregătit să divorțezi. Acesta este cursul lucrurilor. Sau între voi întreb, ai trăit asta, ai trăit asta? Păi cam asta aveai de trăit.” Adică îi sugerezi faptul că s-a cam încheiat experiența.

Dar apare exact în astrogramă?

Bineînțeles. După niște date exacte, după tranzite, după cicluri, tranzitele lui Saturn care durează doi ani și jumătate, Jupiter care se întoarce la 12 ani, diferite alte tehnicii foarte clare, care se bazează pe calcule matematice, ascendentul profectat, revoluția solară, harta progresată. N-are legătură cu progresismul. Stați liniștiți. Deci poți data cu exactitate sau chiar prin numerologie momentele în care omul este pregătit să facă un salt, cum ar veni un salt cuantic. Și cu toate astea omul nu îl face de foarte multe ori.

Dar nu-i nimic. Peste un timp, iată, peste 6 ani, 12 ani, mai ai o șansă. Mai tragi un loz. Dar cum spuneam, oamenii au nevoie să ajungă singuri la aceste concluzii despre propria viață. Și atunci astrologul, numerologul, psihologul, preotul, te ține de mână. În acest proces de vindecare. Dar tot tu trebuie să faci toată treaba. Așa că și citind această carte, îmi pare foarte rău, dar nu vi se întâmpla nimic bun dacă nu acționați, dacă nu faceți ceva, dacă prin conștientizare nu înțelegeți că tot de voi depinde acceptarea unei situații. Eu cred că cele mai multe lucruri în viață se rezolvă nu prin luptă, nu prin efort susținut.

Efortul, sigur, este energia necesară pentru a duce un proiect la bun sfârșit. Dar dacă vrei, de exemplu, să faci pace cu tine și să rezolvi o situație limită, în primul rând, trebuie să fii pregătit să accepti. Și ne întoarcem din nou la conceptul de limite. Trebuie să fii pregătit să accepti că există niște limite, că nu se întâmplă altceva, că încercând să te lupți în continuare, introducând aceleași premise, nu vei putea să tragi în viața altă concluzie. Încercând de o mie de ori la fel, nu înseamnă neapărat că la un moment dat o să obții alt rezultat. Și asta o spune unul căruia cel mai greu i-a fost în viață să accepte că lucrurile s-au terminat, să accepte că totul a fost până aici, să accepte că lucrurile nu se vor schimba nici de acum înainte și că e cazul să te retragi. Cel mai simplu este când ești dat afară, de exemplu. „Da, am pățit-o și pe asta, s-a închis firma unde lucram, am primit cu toții hârtie de concediere colectivă și la revedere”. Este atât de simplu în viață să nu ai de ales. (…) Deci când nu ai de ales, este foarte simplu.

Există cu adevărat suflete pereche sau twin flame?

Există, sigur există, deși nu le cunoaște nimeni. Da, există. Există, să zicem, secvențe de energie și informație pe care noi le recunoaștem în alții și e foarte simplu de recunoscut, să zicem, afinitatea cu anumite persoane și e foarte simplu să ne dăm seama de existența acestor tipare la nivel macro în oameni. Deci suntem 8 miliarde pe planetă, suntem foarte mulți care funcționăm după același principiu. Unii ori ne și întâlnim, și avem vieți paralele, vieți simetrice, fără să fim neapărat născuți în același moment, în același loc sau la aceeași oră, în diferite alte colțuri al planetei. Deci da, există oameni care funcționează după aceleași secvențe de viață, au aceleași povești de viață, în aceleași etape li s-au întâmplat lucruri similare. Când unul s-a căsătorit, altul a făcut primul copil, când unul a divorțat, celălalt a fost concediat de la locul de muncă. Există tipare în care curge viața, în care ne regăsim simultan foarte mulți dintre noi. Și da, din această perspectivă există suflete pereche, care se întâlnesc ocazional atunci când e nevoie tocmai de un asemenea salt evolutiv. Deci experiența mi-a arătat că în momente critice, în momente limite, în momente în care tu, ca individ, ești pus în fața unei alegeri de a-ți trăi viața într-un mod nou sau de a continua stilul de viață, ești pus în situația de a alege ce mai ai ales sau de a face o nouă alegere, atunci ne atrage, se atrag aceste suflete care au ceva de împărtășit, dar care nu vin să rămână. Sufletele acestea gemene sunt ca niște electroni cu care rezonezi foarte puternici, care sunt atrași de protonii tăi când tu ești liber. Deci ori de câte ori se creează un spațiu. De exemplu, ești liber, nu mai ești într-o relație. Când creezi un spațiu gol în jurul tău, sau de exemplu când ești pe din afara unui loc de muncă, n-ai loc de muncă, ai fost dat afară și nu știi ce vrei să faci. Îți creezi un spațiu. În acel spațiu de gol atragi cele mai puternice energii sau oamenii cu care ai cele mai mari afinități ca să-ți umple golul. Cu cât golul este mai mare și mai clar, cu atât golul acela se va umple cu cea mai potrivită energie din exterior. De aceea mereu le spun oamenilor, de exemplu, că nimicul este creator. Inclusiv în teoria Big Bang-ului, inclusiv în teoria creaționistă, Dumnezeu a creat lumea din nimic. Abia când a ajuns în momentul de nimic, de zero, de limită, atunci începe să se nască creația. Și în acele momente atragem oameni care, într-adevăr, ne pot schimba cu adevărat viața. Și noi lor, pentru că schimbul este reciproc. Dar oamenii aceștia vin, își fac treaba și pleacă.

Ce spune vibrația unui om despre felul în care iubește, în care se raportează la cealaltă persoană?

Acum v-a trebui să întreb dacă te referi la vibrație ca semnătură energetică sau la vibrație ca socoteală numerologică.

La socoteala numerologică a literelor sau cifrelor care îl reprezintă pe om.

Încă o dată, insist pe faptul că în cartea relațiilor nu am aprofundat în niciun fel informațiile din astrologie și numerologie. Cartea este neutră. Poate fi citită și de un psiholog materialist științific și de un cercetător pur raționalist. Practic este o sinteză de înțelepciune străveche. Asta a ieșit. În momentul în care te-ai pus să scrii o carte, cartea are spiritul ei, cartea are destinul ei. În momentul în care ai terminat-o și ai dat-o spre publicare nu mai este a ta, nu îți mai aparține, este ca un copil care deja își vede de drumul lui în lume singur. De aceea nu veți regăsi informații despre vibrația numerologică în cartea relațiilor. Dar, ca să răspund provocării și să ridic mânușa, vorbim despre compatibilități. Despre compatibilități am vorbit în carte, dar nu în mod explicit din punct de vedere astrologic sau numerologic. Bineînțeles că în funcție de vibrația nașterii, în funcție de zodie, în funcție de multe alte aspecte care se au în calcul, de exemplu, în astrologia relațională, unde contează enorm Ascendentul, Stăpânul Hărții, contează poziția lunii, în ce zodia e luna. Există o afinitate fantastică între persoanele născute într-o zodie și persoanele care au luna în zodia în care ești născut. Adică au luna în astrogramă pe cer în momentul nașterii. Ca să înțeleagă că fiecare are luna lui la el. (…) Deci aceste vibrații energetice se atrag și se resping după niște legi ale fizicii. Așa ne asociem și ne împrăștiem în funcție de alchimia pe care reușim să o creăm între noi. Și apropo de acest cuvânt pe care l-am pronunțat, vreau să punctez două dintre definițiile în care duc eu relațiile. În primul rând, orice relație este o alchimie. Adică este un creuzet, cum se spune, este un laborator de creație în care la sfârșit niciunul dintre cei doi nu va mai rămâne la fel, pentru că, chiar dacă pe moment ai impresia că ai o relație scurtă care nu durează, corpul tot la nivel celular păstrează amintirile care în timp se transformă într-o experiență care ne dă înțelepciune. Și cealaltă definiție foarte clară pentru mine a relațiilor, la care țin foarte mult și care mi se pare extrem de utilă în practica de consiliere, este următoarea: Orice relație este un spațiu. Relațiile sunt spații. La fel cum spuneam că în momentul în care tu creezi un gol, care este tot un spațiu și golul este un spațiu, atunci poate să vină în viața ta ceva care tinde spre infinit. Spuneam extremele se atrag. Zero va tinde întotdeauna spre infinit. La fel și într-o relație. În momentul în care tu ai creat un spațiu, fiecare dintre cele două persoane, că e vorba despre tată și fiu, mamă și fică, iubit și iubită, soț și soție, bunic și nepot, șef și angajat. Orice relație este un spațiu pe care fiecare va tinde să îl umple cu ceva ce îl reprezintă pe el. Iar în acel spațiu se face ceea ce am zis mai devreme, în cealaltă definiție, se face alchimia. Se face odată alchimia relației și se face alchimia fiecăruia dintre cei doi membrii, pentru că în orice relație, după cum se și știe. Bine, sunt mai multe variante… Orice relație, de fapt, este o triadă. Într-o relație nu sunt niciodată doar doi. Chiar și în numerologie, 1 plus 1, bine, știm, la contabil, 1 plus 1 face cât trebuie, face cât vrea clientul, cât vrea ANAF-ul, dar în numerologie e clar că 1 plus 1 fac 3. Și aici sunt diferite variante. În variantele umoristice este el ea și amanta, el ea și mama lui. În varianta oficială și foarte serioasă întotdeauna într-o relație sunt el, ea și relația. Adică relația este o unitate separată. Sau mă rog, fără prejudecăți, el, el și relația, ea, ea și relația. Nu facem niciun fel de aluzie la simplificarea genului pentru că și acolo lucrurile țin tot de o experiență pe care o ai de trăit.

În încheiere aș vrea să te mai întreb ceva. Ieri citeam pe un forum cum o femeie căsătorită de 5 ani se simte mai singură ca niciodată și se întreba „cum am ajuns să cercesc atenție unui om care se presupunea că trebuie să mă iubească”?

Despre asta scrie undeva, cred că, în cartea relațiilor. Este o experiență. Eu cuantific toate poveștile de viață în aceste subdiviziuni care țin de experiențe specifice. Toate experiențele țin de educație și de autoeducare. Experiența este autoeducare pentru viață și atunci aș reduce sau aș plasa această experiență a doamnei măritate de 5 ani care tânjește după atenția altui bărbat pentru că al ei are altă treabă, aș cataloga-o drept o experiență tot de autocunoaștere. Contează ce are de înțeles doamna din povestea respectivă. Iată, vorbim despre o poveste în care s-a creat un spațiu. S-a creat un spațiu în care fie niciunul nu mai adaugă nimic, fie adaugă doar doamna din punctul ei de vedere. Și atunci trebuie să vezi ce faci cu spațiul. Dar ce spune acel spațiu? Pentru că în orice moment în care noi avem parte de un gol, încă o dată, suntem chemați să ne conectăm cu sinele, să ne adunăm, cum se spune, și să reflectăm. Deci, e posibil ca această distanță din căsnicie să aibă legătură cu o nevoie de trezire spirituală a doamnei. Pentru că de multe ori, dacă nu ți se întâmplă ceva grav sau ceva care să te facă să experimentezi acest gol, tu nu simți nevoia să umplii spațiul. Nimeni nu umple ceva deja plin pentru că dă pe din afară. Toate experiențele limită, toate situațiile care ne scot din confort, toate aceste probleme sau întrebări existențiale care sunt la limita vinovăției, la limita rușinii, la limita unor trăiri existențialiste, ne ajută să ne conectăm cu propria persoană, să ne punem întrebări și să ne cunoaștem până în punctul în care înțelegem că avem de luat o decizie. Foarte mulți oameni au lecții foarte simple de viață, aparent foarte simple, dar, de exemplu, pentru foarte mulți, lecția majoră de viață este aceea de a învăța să alegi, aceea de a învăța să iei decizii. Unii au de învățat să se oprească, eu sunt dintre aceia. Alții, de exemplu, au de învățat să se bazeze pe ei. Alții au de învățat să coopereze, să se mai bazeze și pe alții. Contează foarte mult, în exemplu pe care l-ai dat, istoricul de viață al doamnei și contează foarte mult întrebările pe care și le pune în acest moment al existenței. Poate că acest spațiu s-a creat, acest gol s-a creat, tocmai ca ea să înceapă să-și pună întrebări și să își caute niște răspunsuri.

Și atunci, întrebarea finală este cum știm că suntem pregătiți să intrăm într-o relație, cum arată relația potrivită, cum știm când e cazul să ieșim din relație ca să creăm acest spațiu?

Asta ține de arta vieții. Nu vorbim despre rețete universale, pentru că am și spus, până la urmă, fiecare dintre noi trebuie să decidă, fiecare trebuie să-și găsească calea. Nimeni nu poate să aleagă în locul nostru sau este normal să nu dăm voie nimănui să aleagă în locul nostru. Sunt unii care au și această lecție. De exemplu, îl lași pe altul să aleagă în locul tău până te-ai prins că, de fapt, nu alege nimeni mai bine decât tine. Dar în cele din urmă fiecare este responsabil pentru relația cu propria persoană. Orice stare de sănătate în relații, orice înflorire în cuplu, orice viață de familie fericită, începe cu o relație bună cu tine însuți. Iar o relație bună cu tine înseamnă în primul rând să te cunoști, să te accepti așa cum funcționezi, să nu-ți dorești să fii fost altfel și să înțelegi care sunt limitele de interacțiune cu toți oamenii din viața ta. Parteneri, vecini, copii, părinți, colegi de muncă.