FOTO Cum şi-au imaginat cercetătorii NASA din anii ‘70 coloniile spaţiale ale viitorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Războiul Rece nu a însemnat numai tachinări geo-politice, crize ale rachetelor sau ameninţarea iminentă de atac atomic sau nuclear.

Unul dintre cele mai importante conflicte din istoria omenirii se ilustrează cel mai bine prin cursa spaţială dintre Uniunea sovietică şi Statele Unite ale Americii, două state care au încercat să îşi demonstreze constant, unul celuilalt, superioritatea politică, ştiinţifică şi militară.

Ieri, NASA a sărbătorit 60 de ani de la semnarea decretului prezidenţial prin care preşedintele Dwight D. Eisenhower a creat-o oficial, ca instituţie guvernamentală. Odată cu trecerea anilor, Kennedy, prin celebrul său discurs despre startul misiunilor Apollo, cele care au dus omenirea pe Lună, iar apoi Nixon, prin continuarea programului spaţial, NASA s-a pregătit din timp pentru un viitor „spaţial”, unul în care omenirea va fi părăsit planeta-mamă.

Din păcate, din cauza finanţelor precare şi a războaielor, programul spaţial nu a mai înaintat cu repeziciunea cu care se dorea la  vremea respectivă, însă nişte ilustraţii gândite de oamenii de ştiinţă ai anilor ’70 ne arată că NASA lua deja în calcul coloniile din spaţiu, soluţii viabile pentru ca omenirea să se extindă dincolo de graniţele terestre.

În anii '70, oamenii de ştiină au prezis că primele colonii spaţiale vor fi construite în 2060

Imagine indisponibilă

Una dintre primele staţii spaţiale create, în teorie, de inginerii NASA. Aceasta ar putea găzdui 10.000 de oameni.

Imagine indisponibilă

Coloniile din spaţiu ar dispune chiar şi de râuri interioare şi grădini.

Imagine indisponibilă

Rezidenţii s-ar putea obişnui cu astfel de panorame.

Imagine indisponibilă

Nici fermele n-ar lipsi în spaţiu.

Imagine indisponibilă

După o dezvoltare în ritm accelerat, coloniile ar arăta ca nişte adevărate paradisuri verzi.

Imagine indisponibilă

Fotografii puse la dispoziţie de NASA, culese via Business Insider.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite