Un studiu ne arată că adolescenţii şi copiii care petrec mult timp pe Facebook sunt nefericiţi şi depresivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de la apariţia primului iPhone, acum zece ani, smartphone-urile ne-au acaparat din ce în ce mai mult viaţa. În 2017, rar mai poţi găsi persoane care să nu fi auzit sau care să nu deţină un astfel de device.

Ele ne-au îmbunătăţit semnificativ viaţa şi obiceiurile, însă nu chiar totul e roz. Un studiu ne arată că adolescenţii şi copiii sunt mai trişti de când au acces la smartphone-uri.

Analiza este realizată de Jean M. Twenge, profesor de Psihologie la Universitatea din San Diego, California, Statele Unite Ale Americii. Aceasta a analizat mai multe date adunate în ultimii 60-70 de ani şi a ajuns la concluzia că apariţia smartphone-urilor a avut o influenţă negativă asupra copiilor şi tinerilor de pretutindeni.

Ea argumentează acest fapt în jurul riscurilor la care e supus un copil atunci când stă pe telefon, mai ales pe reţelele sociale. Lăsat nesupravegheat, acesta nu are control şi discernământ asupra conţinutului pe care îl accesează. Cei mici petrec din ce în ce mai mult timp pe device-urile mobile, iar adulţii nu pot fi mereu cu ochii pe ei.

Din acest motiv este recomandat pentru părinţi să seteze un blocaj software parental, prin care să le impună copiilor şi adolescenţilor un număr limitat de ore destinante navigatului pe reţelele sociale. Studiul psihologului ne mai arată că adolescenţii care nu sunt prezenţi pe Facebook sunt mai fericiţi decât cei care îşi petrec timpul pe social media.

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite