Karamazovii pe Facebook

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În seara zilei în care s-a prăpădit Dinu Patriciu, mă întorceam cu metroul acasă şi mă gândeam la „bocitoarele“ care au sărit în public să-l judece, să-l laude sau să-l critice pe răposatul milionar.

Erau cinci pe scaune: două domnişoare şi trei băieţi, cu vârste între 20 şi 25 de ani, aproximativ. Toţi stăteau cu capetele plecate, parcă se rugau. Fiecare îşi butona smartphone-ul. O domnişoară cu picioarele bronzate mişto scria repede nişte SMS-uri, un tip cu un cercel în ureche şi unul în sprânceană juca un joc cu bile, a doua domnişoară, drăguţică şi cuminţică, scria şi ea nişte mesaje, al doilea tip, tuns zero şi cu ceafa groasă, juca un alt joc cu bile, al treilea juca acelaşi joc cu bile şi, în fine, ultimul pe scaun, un ochelarist, parcurgea Facebook-ul. Nu se cunoşteau. Eu stăteam în picioare, mă dureau picioarele şi mă ţineam de-o bară. În geantă aveam o carte pe care voiam s-o citesc până ajung acasă, dar mi-a fost ruşine s-o scot.

M-am gândit la Aleksei Pavlovici Karamazov, neprihănitul Alioşa, şi la dragostea lui pentru oameni. Dostoievski îl foloseşte ca pe un vehicul în prima parte a cărţii, trimiţându-l martor la toate frământările personajelor: tatăl său, fraţii săi (Dmitri şi Ivan), Katerina Ivanovna, Gruşenka, stareţul Zosima. Cu acest tânăr fără de păcate, purtat de colo-colo, începe Dostoievski să construiască „reţeaua“ romanului. Mă rog, asta ţine de tehnica romancierului! – mi-am zis.    

Toţi stăteau cu capetele plecate, parcă se rugau. Fiecare îşi butona smartphone-ul.

Şi tot uitându-mă la cei cinci care îşi exploatau smartphoanele m-am gândit ce treabă ar fi fost dacă pe vremea Karamazovilor ar fi existat telefoane mobile şi reţele de socializare. Bietul Alioşa n-ar mai fi bătut atâta drumuri, ba chemat de taică-su, ba de fratele Dmitri, ba de logodnica lui Dmitri, şi toate conflictele şi patimile s-ar fi rezolvat pe reţele şi cu SMS-uri. Iar Alioşa, întruchiparea purităţii, ar fi dispărut din poveste. Nimeni n-ar mai fi avut nevoie de el! Nici măcar stareţul Zosima a cărui moarte, desigur, ar fi fost anunţată pe Facebook! Dar cu digitalul băgat în roman n-ar mai fi existat „Fraţii Karamazov“!

Am mai aruncat câteva priviri şi la picioarele bronzate mişto ale tipei care scria SMS-uri (păcătosul de mine!) şi m-am gândit la Gruşenka, femeia dorită atât de Fiodor Pavlovici Karamazov cât şi de fiul său, Dmitri. Şi mi-am amintit cu câtă tandreţe scrisese bătrânul Karamazov pe pacheţelul cu cele 3.000 de ruble: „Îngeraşului meu Gruşenka, când o vrea să vină la mine“. Oare câte like-uri ar aduna această postare pe Facebook? Tipa cu picioare mişto a coborât la Dristor, iar eu am coborât împreună cu ochelaristul la Nicolae Grigorescu. M-am gândit o clipă să-l trag de mână şi să-l întreb: „A murit Dumnezeu?“ Dar mi-am amintit că a murit Dinu Patriciu, ce-are una cu alta?, eşti varză de oboseală, Barbule, îţi zboară gândurile aiurea...

La ieşirea din metrou am băut o bere şi am deschis cartea la vorbele lui Dmitri Karamazov spuse fratelui său, Alioşa: „Pentru mine banii nu înseamnă nimic, un simplu detaliu, scânteia amorului, decorul“. Şi-am mai băut o bere.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite